sâmbătă, 21 februarie 2015

S.Y. Agnon. Rabi Israel Salomon

S.Y. Agnon
Rabi Israel Salomon

Introducere și traducere de Yossef Abraham
De n‑ ar fi fost delaţiunea şi calomnierea şi apropierea de stǎpânire n‑ ar fi fost atinsǎ nici mǎcar unghia vreunui evreu. (S.Y. Agnon, Acoperirea sângelui)

Figura eforului Israel Salomon apare în trei povestiri ale lui Agnon, „Din mânia asupritorului” (dupǎ Isaia LI 13, dar aici e vorba de persecuţiile suferite de evrei în Evul Mediu), publicatǎ în haOgen [Ancora], Varşovia, 1917/18, începând de la p. 68, de unde a trecut în romanul „Înzestrarea miresei”, ediţia Berlin 1931, şi de acolo în ediţia Tel Aviv 1953, cartea întâia, cap. XI; „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” (dupǎ Deut. XXIX 28), publicatǎ în haTequfa [Epoca], Varşovia, aproximativ ianuarie‑ martie 1921, începând de la p. 61, de unde a ajuns prin numita filierǎ la „Înzestrarea miresei”, 1953, cartea întâia, cap. XII; şi „Lasunka”, apǎrutǎ în haTequfa, pe la începutul lui 1924, începând de la p. 33, şi publicatǎ în cele din urmǎ în „Înzestrarea miresei”, 1953, cartea întâia, cap. XIII. De la început trebuie sǎ menţionǎm cǎ, nu ca de obicei la Agnon, în aceste povestiri principalele schimbǎri apar nu între prima şi a doua versiune, ci între a doua şi a treia (versiunile 1931 şi 1953 ale romanului „Înzestrarea miresei”). Diferenţa între prima şi a doua versiune e în general în probleme de vocalizare (aproape în întregime eliminatǎ în versiunea târzie), de punctuaţie şi de împǎrţirea în paragrafe; spre deosebire de acestea, a treia versiune (Tel Aviv) se evidenţiazǎ prin multe adaosuri şi eliminǎri, ca şi prin altǎ organizare a textului.
De asemeni putem spune cǎ în aceste povestiri se evidenţiazǎ o puternicǎ criticǎ a societǎţii evreieşti, în toate straturile ei. Trebuie sǎ adǎugǎm cǎ, chiar dacǎ face uz de surse istorice, Agnon însuşi nu e sursǎ istoricǎ, şi scrierile sale îi exprimǎ opinia, pe care mǎ voi strǎdui s‑ o dezvǎlui.
Citatele sunt luate din ediţia Tel Aviv 1953, afarǎ numai dacǎ va fi menţionat altfel.

Epoca descrisǎ în povestiri

Putem verifica când s‑ au desfǎşurat evenimentele descrise, dacǎ vom lua în consideraţie evenimente şi personaje istorice care apar în roman. Un rol important în romanul „Înzestrarea miresei” îl are rabinul din Opatów, şi spre sfârşitul romanului (cartea a doua, cap. XII) e amintitǎ intenţia sa de a pleca la Iaşi, pentru a fi rabin‑ şef acolo. Aşa a fost cu adevǎrat, în anul 1808, şi de aceea acţiunea romanului trebuie sǎ se fi petrecut cu puţin înainte de acea datǎ. (În cartea întâia, cap. XVII, cǎruţaşul Nate, Sancho Panza al quijoticului Rabi Iudl, menţioneazǎ campania dezastruoasǎ a lui Napoleon în Rusia, care a avut loc în 1812; e vorba de un anacronism).
Însǎ povestirile în centrul cǎrora se aflǎ Rabi Israel Salomon se petrec cu mult înainte, cǎci susnumitul e prezentat ca mort de mult (cartea întâia, cap. XI), şi pentru a putea aprecia epoca în care au avut loc evenimentele trebuie sǎ ne bazǎm pe anumite evenimente istorice, ca de exemplu în povestirea „Din mânia asupritorului”, unde pentru ca tânǎrul Iacob Moişe sǎ poatǎ face studii rabinice fǎrǎ supravegherea strictǎ a eforului, trebuie ca acesta din urmǎ sǎ lipseascǎ din târguşor, ceea ce se întâmplǎ când Rabi Israel Salomon pleacǎ la întrunirea Comitetului celor patru ţǎri (un consiliu autonom al evreilor polonezi); acest comitet s‑ a întrunit pentru ultima oarǎ în 1764, fiind mai apoi dizolvat de autoritǎţi, aşa încât povestirea „Din mânia asupritorului” ar fi putut avea loc numai pânǎ în anul 1764.
Pe când în povestirea grotescǎ „Lasunka” evreii se tem de vizita unui episcop în târguşor, cǎci acesta e capabil sǎ facǎ Învǎţǎturii scrise (sulurile de pergament pe care e copiat Pentateuhul) „cum a fǎcut ciracul sǎu Învǎţǎturii orale, arzând câteva Talmuduri.” (p. 38 în versiunea haTequfa, şi la fel în versiunea Berlin). E vorba aici de fapta episcopului Dembowski, care a ars Talmudul în toamna lui 1757; şi deoarece acţiunea povestirii are loc în luna „care se cheamǎ pe limba lor Marţ, şi dac‑ o cauţi pe Lasunka du‑ te s‑ o cauţi pe acoperiş cǎci s‑ a lǎţit obiceiul în lumea întreagǎ cǎ în luna Marţ mâţele se urcǎ pe acoperişuri”, putem conchide de aici cǎ primul an în care ar fi putut sǎ aibǎ loc acţiunea povestirii  „Lasunka” e anul 1758.
Altǎ precizare ţine de ordinea corectǎ a povestirilor – care e prima, care e ultima şi care e la mijloc. Pare‑ se, povestirea „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” se petrece ultima, cǎci acolo e menţionatǎ povestea cu Lasunka: „Cel mai rǎu dintre toţi e Pini holera. Acest Pini a binemeritat sǎ se apropie de Rabi Israel Salomon prin Lasunka, cǎci odatǎ fugit‑ a Lasunka şi prins‑ o‑ a Pini şi adus‑ o‑ a la Rabi Israel Salomon aşa încât fǎcutu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon sol sǎ‑ i ducǎ epistolele.” Ceea ce nu se potriveşte, în orice caz, cu cele relatate în povestirea „Lasunka”, cǎci chiar dacǎ acolo Rabi Israel Salomon intenţionase sǎ facǎ uz de serviciile lui Pini holera pentru a gǎsi pisica fugitǎ, în cele din urmǎ pisica a fost gǎsitǎ de alţii; e vorba, pare‑ se, de lǎudǎroşenia gǎunoasǎ a lui Pini holera, „A spus Pini holera, sǎ dea Dumnezeu sǎ te zgârie Lasunka pe faţǎ de‑ atâtea ori câţi bani are sǎ‑ mi dea Rabi Israel Salomon când i‑ oi aduce‑ o pe Lasunka”. (Textul nu menţioneazǎ, şi nici nu face aluzie la, altǎ escapadǎ a pisicii.) Putem fi deci destul de siguri cǎ fapta cu Lasunka a avut loc înainte de „Cele ascunse şi cele dezvǎluite”; dar ce ne facem cu „Din mânia asupritorului”?
Fragmentul urmǎtor din versiunea 1953, Tel Aviv a povestirii „Lasunka” e cam obscur, de aceea îl voi compara cu versiunile precedente:

1923/4
1931
1953
I‑ a trimis‑ o Şimen Nusn, cuscrul, pe Sica, şi Sica a mâncat din ei mulţi.
I‑ a trimis Şimen Nusn cuscrul pe Sica şi a mâncat din ei mulţi.
A trimis‑ o Şimen Nusn pe Sica.

Adicǎ: în primele versiuni ale povestirii „Lasunka” e menţionat Şimen Nusn, adversarul politic al lui Rabi Israel Salomon la începutul povestirii „Din mânia asupritorului”, ca cuscrul acestuia, ceea ce înseamnǎ cǎ pe când povestirea „Lasunka” se petrecea fiica lui Şimen Nusn era deja cǎsǎtoritǎ cu Iacob Moişe, aşa‑ zisul protejat al lui Rabi Israel Salomon, aşa încât acţiunea povestirii „Lasunka” are loc, pare‑ se, dupǎ acţiunea povestirii „Din mânia asupritorului”. Dar chiar dupǎ ultima versiune – fapta prietenoasǎ a lui Şimen Nusn faţǎ de Rabi Israel Salomon, trimiterea pisicii Sica ca înlocuitoare a lui Lasunka, aratǎ cǎ ei nu mai sunt rivali. De asemeni, Lasunka e menţionatǎ şi în „Din mânia asupritorului”, fǎrǎ a fi pomenitǎ fuga ei. Altǎ aluzie la ordinea corectǎ a povestirilor o primim din faptul cǎ în „Din mânia asupritorului”, Rabi Israel Salomon e prezentat ca oarecum naiv, prea încrezǎtor în propriile manopere, şi de aceea nu reuşeşte sǎ‑ şi facǎ cheful – distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Şimen Nusn; pe când în „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” Rabi Israel Salomon e mult mai prudent, face uz excelent de provocatori, aşa încât succesul sǎu în distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Rabi Abele Ţuzmir e deplin. De aceea, putem fi destul de siguri cǎ povestirea „Din mânia asupritorului” precede povestirea „Cele ascunse şi cele dezvǎluite”, cu „Lasunka” în mijloc.

Rolul pisicii Lasunka

Multe dintre povestirile care apar în romanul „Înzestrarea miresei” se ocupǎ de peţit, acesta fiind subiectul principal al romanului; dar nu întotdeauna e aşa, apar şi povestiri care trateazǎ alte subiecte. Însǎ în ceea ce‑ l priveşte pe Rabi Israel Salomon – douǎ din cele trei povestiri care‑ l au în centru se ocupǎ de peţit, sau mai exact de nenorocirea peţitului, în care Rabi Israel Salomon eşueazǎ o datǎ din punctul lui de vedere, dar reuşeşte deplin a doua oarǎ în ceea ce‑ l priveşte, aşa încât putem întreba, ce cautǎ aici Lasunka.
Rǎspunsul e cât se poate de simplu – aşa a fost peţitǎ Lasunka! Peţitul evreilor, în societatea tradiţionalǎ descrisǎ, e impus, cǎci viitorii parteneri nu se cunosc, şi totul e aranjat de pǎrinţi, din considerente sociale (expresia folositǎ nu e a se cǎsǎtori, ci a se încuscri, adicǎ nu tinerii se cǎsǎtoresc, ci pǎrinţii se încuscresc). Într‑ o asemenea situaţie e prezentat protestul absolut al animalului, care nu cunoaşte altǎ lege decât cea a naturii.
Însǎ aici apare un fragment foarte ironic al scriitorului, care ne dezvǎluie pǎrerea sa despre societatea evreiascǎ şi valorile sale. Dupǎ cele descrise în „Lasunka”, aventura pisicii a fost unicǎ, şi nu s‑ a mai repetat: „Dar Lasunka n‑ a mai pǎrǎsit casa lui Rabi Israel Salomon cǎci înţelesese cǎ toate desfǎtǎrile ce‑ o copleşiserǎ în luna aceea care pe limba lor numitǎ e Marţ nu fac cât un ceas de linişte la evreul acasǎ când lapte şi pâine albǎ îi stau înainte şi maţe de pǎsǎri şi mǎruntaie de peşti umplu bucǎtǎria.” Adicǎ, viaţa evreiascǎ burghezǎ liniştitǎ potoleşte pânǎ şi instinctele animalului – ceea ce e imposibil în afara ficţiunii literare. E vorba aici de o batjocurǎ clarǎ a societǎţii evreieşti, şi a reprimǎrii instinctelor acolo.

Meserii şi clase sociale

Agnon descrie realitatea socialǎ în târguşorul evreiesc într‑ un fel care nu corespunde nici punctului de vedere tradiţionalist, nici celui iluminist, dar nici celui socialist. Nu e descrisǎ o ceatǎ de cucernici, care cu toţii studiazǎ cǎrţile sfinte; şi chiar dacǎ unii o fac – cucernica învǎţǎturǎ nu‑ i apǎrǎ, ci ei se zbat într‑ o lume grea, crudǎ şi nepǎsǎtoare.
Dar în aceeaşi mǎsurǎ – evreii din Diaspora descrişi în „Înzestrarea miresei” nu sunt negustori ambulanţi şi cǎmǎtari, şi în povestirile care‑ l au în centru pe Rabi Israel Salomon putem gǎsi mulţi muncitori manuali, croitori, brutari, hamali, fierari, tǎbǎcari, lǎutari… Însǎ chiar dacǎ existǎ clase sociale, în povestirea „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” cel oprimat e tocmai capitalistul.
Cǎci, cine‑ s bogǎtaşii? Şimen Nusn, care apare mai ales în „Din mânia asupritorului”, e un evreu de curte, afaceristul boierului, şi îndeplineşte un rol tipic feudal: el se ţine şi‑ şi ţine familia, dar nimeni altcineva nu trage din asta vreun folos, afarǎ de boier şi familia lui. Faţǎ de el, Rabi Abele Ţuzmir e capitalist, proprietarul unei tǎbǎcǎrii: „Deci slujitorii casei lui Rabi Abele cumpǎrǎ piei şi tǎbǎcarii stau pânǎ mai sus de burice în sǎu şi’n murdǎrie şi în ulei şi în ochiuri de apǎ, pe când Rabi Abele şade şi învaţǎ cǎrţile sfinte, afarǎ de Sâmbǎta noaptea [dupǎ terminarea Sâmbetei evreieşti] când coboarǎ în locuinţa de iarnǎ iarna şi’n locuinţa de dinafarǎ vara şi face socoteala cu oamenii lui şi banii le dǎ pentru încǎ şase zile de lucru. Terminând socoteala începe socoteala din nou adicǎ învǎţǎtura, cǎci omul n‑ are folos în toat’ a lui trudǎ ce trudeşte sub Soare decât truda Învǎţǎturii, care e chintesenţa şi ea este ţelul şi ea e întâiul din stâlpii toţi pe care stǎ lumea.” Am putea crede cǎ e vorba de criticǎ socialǎ, muncitorii se murdǎresc (în tǎbǎcǎrie, unde se face uz de excremente de câine), pe când capitalistul şade şi studiazǎ cǎrţile sfinte! Dar nu e aşa. Capitalistul Rabi Abele Ţuzmir a crezut cǎ îmbinând Învǎţǎtura Sfântǎ cu afacerile va putea sǎ rǎmânǎ pur, sǎ scape de lumea murdarǎ; dar în cele din urmǎ cade victimǎ manipulaţiilor sadice ale lui Rabi Israel Salomon. Aşa încât în versiunea Tel Aviv, 1953, avem un adaos interesant faţǎ de versiunile precedente:

1921
1931
1953
Aşa s‑ a dus domnul din Brod sǎ sǎrbǎtoreascǎ nunta distinsului sǎu fiu cu fiica lui Rabi Abele proprietarul tǎbǎcǎriei, bogǎtaşul din Şibuş [Dereglarea].
Aşa s‑ a dus domnul din Brod la banchetul nunţii distinsului sǎu fiu cu fiica renumitului suspus Rabi Abele.
Merge ’nainte caleaşca, merge se duce la nunta mirelui renumit cu vestita mireasǎ fiica lui Rabi Abele Ţuzmir din fiii fiilor lui Rabi Abele cel mare, care‑ a ridicat Şibuşul din ruine şi l‑ a lǎrgit, ba chiar din resturile rǎmǎşiţelor lui încǎ se mai ţin atâtea şi‑ atâtea familii de israeliţi şi spre deosebite de ei de netǎiaţi împrejur.

Amǎrǎciunea e vizibilǎ în toate versiunile; dar versiunea din 1953, apǎrutǎ în Statul Israel cel „socialist”, accentueazǎ nedreptatea fǎcutǎ capitalistului, care cu afacerile sale ţine întreg orǎşelul.
Însǎ care‑ i originea averii lui Rabi Israel Salomon? Acesta e prezentat tot timpul ca putred de bogat, fǎrǎ ca sǎ ni se explice pe undeva sursa acestei bogǎţii. Pentru a o descoperi, cred cǎ trebuie sǎ luǎm în consideraţie faptul cǎ el e membru în „Comitetul celor patru ţǎri”: unul dintre motivele întreruperii funcţiunii acestui Comitet de cǎtre autoritǎţi a fost faptul cǎ Comitetul lua pentru sine o porţie prea mare din impozitele percepute! Adicǎ, Rabi Israel Salomon ia bani de la evrei pentru stǎpânire, dar nu dǎ Regelui ce e al Regelui, ci pune banii în propriul buzunar; bogǎţia lui Rabi Israel Salomon provine din delapidare. 
Aceasta nu‑ i totul, şi în primele versiuni ale povestirii „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” (haTequfa p. 66, şi în versiunea Berlin, 1931) putem gǎsi o descriere înspǎimântǎtoare a nunţii fiicei lui Rabi Abele Ţuzmir, „Şi fost‑ a aşa când s‑ a pus baldachinul [cǎsǎtoria evreiascǎ are loc sub un baldachin], venit‑ au golani goliţi de creşterea bunǎ cu labele pline de tot felul de ace, cu care împuns‑ au pe mire şi pe cuscrii de vazǎ în locuri ascunse, cum e obiceiul la nunţile mirilor care‑ s netrebnici, şi n‑ a fost nici o deosebire între nunta miresei Hanale cea vestitǎ şi nunta sǎracei ce putut‑ a ajunge sub baldachin prin averea ce Rabi Abele i‑ a dǎruit‑ o.” Deci: în orǎşelul evreiesc traditional existǎ şi tineri marginaţi, care stau pare‑ se la dispoziţia provocatorilor pe care‑ i asmute Rabi Israel Salomon.

Provocatorii

Ca orice tiran, şi Rabi Israel Salomon face uz intensiv de serviciile sale secrete; dar aici ne e prezentatǎ o imagine interesantǎ.
Rabi Israel Salomon nu face uz de serviciile sale secrete pentru a‑ şi reprima oponenţii: prima povestire, atât din punct de vedere al apariţiei, cât şi dupǎ ordinea introducerii în „Înzestrarea miresei” ca şi din punct de vedere al ordinei cronologice a evenimentelor, adicǎ „Din mânia asupritorului”, începe cu legarea la stâlpul infamiei a unuia dintre oamenii lui Şimen Nusn, rivalul politic al lui Rabi Israel Salomon (Şimen Nusn însuşi nu poate fi pedepsit, cǎci se bucurǎ de protecţia boierului). Dar, iatǎ: aceastǎ faptǎ arbitrarǎ şi crudǎ nu e fǎcutǎ de serviciile speciale, şi pedepsitul e pǎzit de cǎtre ceauşul „casei de învǎţǎturǎ”. Deasemeni, mau târziu, când Rabi Israel Salomon pofteşte sǎ strice nunta fiicei lui Şimen Nusn, el nu face uz de provocatori, ca în „Cele ascunse şi cele dezvǎluite”, ci rǎspândeşte el însuşi gogoriţa despre învǎţǎcelul eminent aflat sub patronajul sǎu. (În „Lasunka”, Rabi Israel Salomon intenţioneazǎ sǎ facǎ uz de serviciile provocatorului Pini holera pentru a‑ i gǎsi pisica fugitǎ.)
Pe cine asmute Rabi Israel Salomon serviciile sale speciale? Pe Rabi Abele Ţuzmir, care spune deschis cǎ nu e interesat de politicǎ, şi nu se vede pe sine însuşi ca un concurent potenţial al lui Rabi Israel Salomon. Pe el îl obligǎ sǎ plǎteascǎ impozite multe şi arbitrare pentru a‑ l face sǎ se revolte, şi astfel – aşa sperǎ – sǎ spunǎ vreo vorbǎ incorectǎ din punct de vedere politic. „Fereascǎ Sfântul ca faptele sǎ nu‑ i fi plǎcut, ci de fǎptuitor nu‑ i plǎcea, şi aşa fost‑ a sǎ fie, tatǎl lui Rabi Israel Salomon fusese eforul Şibuşului iar când a murit fiul a fost numit în locul tatǎlui. Au vrut sǎ‑ l numeascǎ împreunǎ cu el pe Rabi Abele cum se obişnuia din moşi‑ strǎmoşi, cǎci uneori moşii unuia fuseserǎ mai‑ marii comunitǎţii şi ai celuilalt ajutorii iar alteori dimpotrivǎ. Dar Rabi Abele nu a primit. Aşa spuneau potrivnicii lui Rabi Israel Salomon, rotundul ǎsta fǎr’ de aluat împrejur rotund nu se cheamǎ, la fel mǎrirea pe care alţi mari n‑ o încununeazǎ nu e mǎrire. Auzit‑ a Rabi Israel Salomon şi era supǎrat pe Rabi Abele ca şi cum vorbele ar fi ieşit din gura lui Rabi Abele. Rabi Abele n‑ a luat treaba în seamǎ, ci Rabi Israel Salomon a luat‑ o. Cel ce n‑ a simţit n‑ a simţit, cel ce‑ a simţit n‑ a lǎsat nici o pricinǎ sǎ nu‑ l zgândǎreascǎ. Dǎri multe i‑ a pus fǎrǎ dreptate timpuriu i‑ a trimis dǎbilarul, plǎtit‑ a acesta de bunǎ voie cu bani buni iar pe dǎbilar l‑ a dǎruit. Bǎgǎtori de zâzanie spun, dǎri multe pus‑ a pe tine ca sǎ te asupreascǎ. Rǎspunde Rabi Abele, sǎ dau bani pentru nevoile comunitǎţii e asuprire? Odatǎ şezut‑ au şi au povestit tot felul de lucruri despre Rabi Israel Salomon şezând cu ei şi Rabi Abele care‑ a spus, nu‑ i nici o nenorocire împreunǎ cu care sǎ nu‑ l pomeniţi pe Rabi Israel Salomon. Ajuns‑ au vorbele lui la Rabi Israel Salomon. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, vine ea nenorocirea şi se rǎzbunǎ pe tine.” Fǎrǎ îndoialǎ, acei „bǎgǎtori de zâzanie”, care‑ l vorbesc de rǎu pe Rabi Israel Salomon faţǎ de Rabi Abele, şi dupǎ aceea vin sǎ‑ i raporteze reacţia, sunt provocatori. Iar nenorocirea aceea, distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Rabi Abele Ţuzmir, nu e fapt politic, sau personal, ci cruzime nejustificatǎ.
Rabi Israel Salomon face uz de delincvenţi, cel mai rǎu dintre ei fiind Pini holera: „Se obişnuieşte ca eforii şi suspuşii sǎ fie de toţi cǎutaţi, mai ales Rabi Israel Salomon care chiar fǎrǎ efor sǎ fie mulţi vor sǎ‑ i fie aproape, cǎci este bogat şi pe bogaţi mulţi îi iubesc. Nu toţi cei apropiaţi de Rabi Israel Salomon erau din fruntea comunitǎţii, ci dimpotrivǎ câţiva erau despre care spune stihuitorul ca boi îndopaţi le iese sǎul din ochi, de rǎu vorbescu‑ i pe toţi bazaochi. Aşa nişte oameni golani, nevenit‑ au pe lume decât ca sǎ termine sufletele din trup  şi sǎ vinǎ apoi mântuirea. Cel mai rǎu dintre ei e Pini holera. (…) Pe scurt ceva bun mai era şi în Pini, deşi nu era învǎţat chiar de loc credincios era celui care‑ l trimite şi e gata sǎ‑ i facǎ voinţa. Iar de i‑ ar fi fǎcut Rabi Israel Salomon un semn fie şi mic gata era sǎ‑ i aducǎ pe tac‑ su şi pe mǎ‑ sa legaţi în lanţuri de fier pânǎ’n iad.”
Şi tocmai acest Pini – fǎrǎ îndoialǎ şi alţii ca el – e rǎsplǎtit din gros de Rabi Israel Salomon (p. 64 în versiunea haTequfa, şi la fel în versiunea Berlin): ,Şi‑ a scos Rabi Israel Salomon basmaua, şi‑ a şters faţa, i‑ a dat bani pentru drum şi a spus: „Platǎ pentru învǎţǎtura copiilor tǎi şi carne şi peşti pentru Sâmbǎtǎ va primi soaţa ta de la mine!”’ Educaţia copiilor, şi viaţa îmbelşugatǎ, le e asiguratǎ provocatorilor, rǎsplatǎ pentru rǎutatea lor.

Calea în lume

În perioada în care se petrec povestirile în centrul cǎrora se aflǎ Rabi Israel Salomon (pe la 1760), existǎ deja continuatorii lui Baal Shem Tov (Israel ben Eliezer), dar mişcarea hasidicǎ („cuvioşii”) încǎ nu s‑ a închegat, şi în aceeaşi mǎsurǎ nici mişcarea „potrivnicilor”, care i se împotrivea; comunitatea e tradiţionalist‑ cucernicǎ. 
Cu toate acestea, într‑ un singur loc, anume în versiunea haOgen a povestirii „Din mânia asupritorului”, sunt menţionaţi explicit şi iluminiştii, p. 78 acolo: ,Iar de 10 a lunii Tevet, când şcoala de rabini e în vacanţǎ cǎ‑ i zi de post, chemat‑ au un dacǎl despre care s‑ a spus cǎ cunoaşte ştiinţa Historiei, de are cumva cartea „Vremuri grele” [relatarea pogromurilor lui Hmielniţki, 1648] pentru‑ a ceti povestiri ce‑ ţi iau inima postul sǎ‑ l uite. Dascǎlul venit‑ a cu cartea şi învǎţǎceii şezut‑ au înghesuiţi şi cetit‑ au fapte din vremea aceea lacrǎmi le‑ au curs pentru nenorocirea evreilor.’
Dar ce facem cu Rabi Israel Salomon? Titlul de „Rabi” indicǎ faptul cǎ e învǎţat în religia evreiascǎ; însǎ el nu acţioneazǎ ca rabin, ci ca efor, adicǎ ţine de establishmentul laic (ne vom ocupa de aceasta mai încolo); oricum, funcţia lui îl obligǎ sǎ se comporte în conformitate cu normele comunitǎţii. Dar care‑ i sunt concepţiile?
Ceva mai încolo (p. 78), în aceeaşi versiune (haOgen) a povestirii „Din mânia asupritorului”, ca şi în versiunea Berlin 1931, se aflǎ un fragment extrem de interesant. Rabi Israel Salomon, care‑ l prezintǎ pe Iacob Moişe, pe atunci neînvǎţat, drept „învǎţǎcel eminent” fugit de mânia asupritorului, aratǎ elevilor uimiţi ai şcolii rabinice – fǎrǎ a le permite sǎ le vadǎ de aproape – nişte „manuscrise” produse chipurile de „învǎţǎcel”; naratorul dezvǎluie adevǎrata origine a manuscriselor, şi deoarece versiunile povestirii sunt extrem de diferite, le voi prezenta pe toate:
1917/18
1931
1953
Marii învǎţaţi din vremea aceea ascuns‑ au la el pe când erau prigoniţi fiind bǎnuiţi de sabetaism, dar când învǎţǎceii mâini au întins sǎ le pipǎie, pus‑ a Rabi Israel Salomon mâna pe ele: Pânǎ aici aveţi voie! Miraţi au venit învǎţǎceii, de şapte ori miraţi au plecat. 
Fost‑ a sǎ fie cǎ învǎţaţii cei mari din vremea aceea au fost bǎnuiţi cǎ înclinǎ dupǎ ceata lui Sabetai Zevi scrierile şi le‑ au lǎsat la Rabi Israel Salomon şi‑ au fugit, i s‑ a spus lui Rabi Israel Salomon dar de ce a venit bǎiatul acesta aici?
Pe vremea tatǎlui lui Rabi Israel Salomon câţiva dintre marii învǎţaţi de pe‑ atunci au fost bǎnuiţi cǎ înclinǎ dupǎ ceata lui Sabetai Zevi, a venit cine‑ a venit şi le‑ a luat scrierile acelea sǎ le cerceteze şi s‑ au rostogolit pânǎ când au venit în mâna lui Rabi Israel Salomon, i‑ au spus lui Rabi Israel Salomon dar de ce a venit bǎiatul acesta aici?

Toate versiunile sunt stranii, dar cea mai explicitǎ e versiunea 1931: e vorba de manuscrise ale „învǎţaţilor cei mari” din vremea aceea, care „scrierile şi le‑ au lǎsat la Rabi Israel Salomon şi au fugit”. Aceasta e perioada polemicii frankiştilor, ce a dus la arderea Talmudului, pe care am menţionat‑ o mai sus; fuga frankiştilor e botezul lor aparent. De aici putem conchide cǎ Rabi Israel Salomon e mandatarul frankiştilor, unul dintre ei! 
Ceva asemǎnǎtor putem gǎsi în povestirea „Lasunka”, unde deasemeni existǎ diferenţe importante între versiuni (haTequfa începând de la p. 37):
1924
1931
1953
Scrieri erau în casǎ, învǎţaţii cei mari de pe atunci le‑ au ascuns cǎci erau bǎnuiţi de sabetaism, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.
Scrieri erau în casǎ, învǎţaţii cei mari de pe atunci le‑ au ascuns cǎci erau bǎnuiţi cǎ‑ s din ceata lui Sabetai Zevi, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.
Scrieri erau în casǎ, învǎţaţii cei mari de pe atunci ce erau bǎnuiţi cǎ‑ s din ceata lui Sabetai Zevi le‑ au ascuns la tatǎl lui Rabi Israel Salomon, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.

Chiar dacǎ dupǎ ultima versiune (Tel Aviv, 1953) scrierile n‑ au fost ascunse la Rabi Israel Salomon ci la tatǎl sǎu, în orice caz Rabi Israel Salomon le‑ a pǎstrat, aşa încât îl putem considera frankist.
Dar, imediat înainte de fragmentul citat, alt fragment ne dezvǎluie sursa concepţiilor lui Rabi Israel Salomon:
Ţinea Talmudul acasǎ, al moşilor lui, pe care nu‑ l vǎzuse cenzorul, pusu‑ s‑ au şoarici pe el şi l‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. 
Ţinea Talmudul acasǎ, al moşilor lui, pe care nu‑ l vǎzuse cenzorul, pusu‑ s‑ au şoarici pe el şi l‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.
Ţinea acasǎ o legǎturǎ de farmece şi de leacuri, ale moşilor lui, bune şi încercate erau, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.

În versiunea Tel Aviv, 1953, avem „farmece şi leacuri”, care amintesc povestirea „Ido şi Einam”; dar versiunile precedente afirmǎ cǎ înainte de invazia şoarecilor, Rabi Israel Salomon poseda o ediţie veche a Talmudului, necenzuratǎ! Primele ediţii imprimate ale Talmudului, în prima jumǎtate a sec. XVI, n‑ au fost cenzurate; dar începând din a doua jumǎtate a acelui secol, biserica catolicǎ a început sǎ cenzureze ediţiile Talmudului, pentru a ascunde cititorilor (umanişti creştini) versiunea evreiascǎ a faptelor lui Iisus. Putem deci deduce cǎ, cel puţin dupǎ primele versiuni ale povestirii, concepţiile frankiste ale lui Rabi Israel Salomon pot fi explicate prin cunoaşterea faptelor lui Iisus.

Caracteristici personale

Cea mai evidentǎ caracteristicǎ a lui Rabi Israel Salomon este dragostea lui pentru pisica Lasunka, dragoste cunoscutǎ de întregul târguşor, aşa încât locuitorii se aratǎ servili şi faţǎ de pisicǎ! Unui evreu îi este permis sǎ creascǎ o pisicǎ, deoarece e vorba de un animal folositor, care distruge rozǎtoarele; şi, într‑ adevǎr, e menţionatǎ pisica lui Şimen Nusn, dar fǎrǎ exagerǎrile demente ale lui Rabi Israel Salomon.
De fapt, dragostea aceasta pentru un animal e destinatǎ sǎ ascundǎ ura profundǎ faţǎ de om. Rabi Israel Salomon se evidenţiazǎ fǎcând aproapelui ce lui nu‑ i place. Povestirea „Din mânia asupritorului” începe pe când Rabi Israel Salomon şade în „casa de învǎţǎturǎ” şi se încǎlzeşte lângǎ sobǎ, iar unul dintre oponenţii sǎi e legat la stâlpul infamiei, afarǎ, în frigul grozav al iernii poloneze. La fel în înscenǎrile prin care se strǎduieşte sǎ distrugǎ cǎsǎtoriile fiicelor celor pe care‑ i considerǎ oponenţi; aici el face dovadǎ de un deosebit talent de a trage pe sfoarǎ. Aşa în povestirea „Din mânia asupritorului”, unde e interesat sǎ‑ l prezinte pe Iacob Moişe – pe atunci neînvǎţat care‑ şi cǎuta norocul – drept „învǎţǎcel eminent” fugit de mânia asupritorului, pentru a‑ l provoca pe neînvǎţatul Şimen Nusn, care ţine neapǎrat sǎ‑ şi mǎrite fiica cu un învǎţǎcel de frunte. Şi toţi îl cred, deşi expresia „Din mânia asupritorului” se referǎ la evenimente petrecute înainte cu vreo sutǎ de ani (pogromurile lui Hmielniţki, 1648), pe când înaintea ochilor locuitorului târguşorului stǎ un bǎiat tânǎr! La fel în „Cele ascunse şi cele dezvǎluite”, unde, prin intermediul unui provocator – ale cǎrui calomnii sunt întǎrite de Rabi Israel Salomon însuşi – îl face pe „domnul” din Brod sǎ nu creadǎ în ceea ce‑ i vǎd ochii, adicǎ un bogǎtaş cuvios – Rabi Abele Ţuzmir – ci în descrierea tendenţioasǎ care i‑ e prezentatǎ, a unui sǎrac fluşturatec.
El nici nu‑ şi îndeplineşte rolul de conducǎtor al târguşorului, dupǎ standardele de atunci. Când târguşorul e rǎvǎşit de teama – neîntemeiatǎ – cǎ apropiata vizitǎ a unui episcop îi va nenoroci pe evrei, Rabi Israel Salomon nu reacţioneazǎ în nici un fel, aflându‑ se în şoc din cauza dispariţiei pisicii Lasunka. El nu‑ l ajutǎ, cum se obişnuia pe atunci şi în acea societate, pe „oaspete”, oirǎh, un sǎrac pe care‑ l gǎzduieşte, şi nu‑ şi îndeplineşte rolul de lobbyist în favoarea unui evreu pe care boierul l‑ a îndepǎrtat de la ţinerea cârciumii. Adevǎrat, le plǎteşte ambilor din gros când i‑ o aduc pe Lasunka; dar nici dupǎ aceea nu intervine în favoarea cârciumarului, şi în cele din urmǎ acela îşi gǎseşte pâinea ca pǎrtaş în afacerile tovarǎşului sǎu, sǎracul care între timp se îmbogǎţise.
Dar ce‑ i cu studiile lui rabinice? Cum am amintit deja, titlul „Rabi” indicǎ studii rabinice; dar el nu studiazǎ, cum îi stǎ bine unui evreu cucernic, atunci şi acolo. Aşa încât, în povestirea „Cele ascunse şi cele dezvǎluite” putem citi: „S‑ a sculat şi a pus foc în lulea şi deschis‑ a Talmudul şi a şezut sǎ înveţe gândurile sǎ‑ şi potoleascǎ. A venit Lasunka şi i s‑ a frecat de picioare fǎcând tot felul de miau, bucuroasǎ şi mulţumitǎ cum îi e felul, i se freca de picioare şezând el cu capul în carte. (…) L‑ a gǎsit pe Rabi Israel Salomon când şedea cu tractatul de Jertfe deschis şi luleaua pe‑ o parte i‑ e datǎ ieşind dintr’însa fum mult şi Lasunka i se freca de picioare nǎdragii îi lustruia.” Aşa nu se poate învǎţa! Sau, în povestirea „Lasunka”: „În vremea aceea şedea Rabi Israel Salomon la el în odaie lângǎ cuptor luleaua lui stinsǎ şedea şi cetea poveşti nǎscocite, cǎci de când pe Lasunka o pierduse nu mai putea învǎţa din Talmud nici o foaie:”


Establishment laic şi conducere religioasǎ

Vremea iluminismului a trecut de mult, dar convenţiile lui dǎuneazǎ pânǎ acum. Şi azi, lumea – şi comentatorii – vǎd comunitatea cucernicǎ, aşa cum se cristalizase în Diaspora vremurilor acelea, ca fiind condusǎ exclusiv de rabini, conducerea religioasǎ. Dar Agnon descrie o comunitate bicefalǎ, establishment laic şi conducere religioasǎ, unde prioritatea o are, decisiv, establishmentul laic.
Nu e vorba de laici în sensul de azi, ei nu mǎnâncǎ porc şi nu profaneazǎ Sâmbǎta, ci duc o viaţǎ tradiţionalǎ rutinierǎ; dar funcţia lor nu e religioasǎ, ci laicǎ: nu pǎstori spirituali, ci satrapi autoritari prin metodele descrise mai sus.
Aceastǎ diferenţiere e bine ilustratǎ în povestirea „Din mânia asupritorului”, prin descrierea „Comitetului celor patru ţǎri” şi a discuţiilor care se poartǎ acolo: „S‑ au adunat mai‑ marii ţǎrii la întrunirea Comitetului celor patru ţǎri care s‑ a ţinut în anul acela în sfânta comunitate Boiberic sǎ’ntǎreascǎ a Cerului voie, cǎci în vremea aceea doar Sfânta Învǎţǎturǎ îi cǎlǎuzea pe evrei şi întregul popor o ţinea, iar nobilii comunitǎţilor şi învǎţaţii cei mari se’ngrijeau de binele neamului evreiesc legiuind tot felul de pravile adǎugând şi schimbând dupǎ cum cer vremea şi ceasul. Şi Comitetul celor patru ţǎri se întrunea când e nevoie, rabinii pe jeţuri şezând eforii stând peste ei, fiece efor cu rabinul sǎu, au grijǎ de cǎile ţǎrii bir pun pe comunitǎţi şi pe oameni, judecǎ între împricinaţi şi iau hotǎrâri şi ameninţǎ ceata ca sǎ le ţinǎ, iar dacǎ‑ i nevoie globesc şi pedepsesc şi afurisesc şi blestemǎ şi popresc şi‑ şi aratǎ puterea. Şi din pǎcatele noastre cǎ‑ s multe Satana printre ei dǎnţuieşte şi nici unul din ei nu se lasǎ şi se ciorovǎiesc.” Cât e de ironic! „(…) rabinii pe jeţuri şezând eforii stând peste ei, fiece efor cu rabinul sǎu”!
Fǎrǎ îndoialǎ, pentru Agnon învǎţǎtura religioasǎ e o valoare de seamǎ; dar ea nu dǎ putere. Aşa e cu rabinul care‑ l învaţǎ pe ascuns pe Iacob Moişe, rabin a cǎrui viaţǎ fusese distrusǎ în ciuda cunoştinţelor lui rabinice şi a cucerniciei sale; şi tot aşa rabinii care‑ i dau autorizaţie lui Iacob Moişe în absenţa eforului (crezând cǎ astfel îl bucurǎ pe efor), sunt cei care n‑ au putut ajunge la sesiunea „Comitetului celor patru ţǎri”, sǎraci fiind (în povestirea „Din mânia asupritorului”). Existǎ o conducere religioasǎ, dar puterea e în mâna establishmentului laic.

Omul potrivit la locul potrivit

Cu toate cele spuse mai sus, Rabi Israel Salomon e un conducǎtor potrivit pentru evreii din târguşor, cǎci ei i se potrivesc lui.
Putem exemplifica cu obiceiurile lor de cǎsǎtorie. Aceasta e decisǎ numai de cǎtre pǎrinţi, pe când tinerii – care urmeazǎ sǎ trǎiascǎ împreunǎ – n‑ au nici o posibilitate de a‑ şi spune pǎrerea. Am vǎzut deja cǎ în povestirea „Din mânia asupritorului” Şimen Nusn face tot ce‑ i stǎ în putere pentru ca fiica lui sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu un tânǎr pe care ea nu‑ l cunoaşte – ba nici tatǎl ei nu – dar i‑ a mers buhul cǎ‑ i „învǎţǎcel eminent” (neadevǎrat în momentul acela). Cu toate acestea, cea mai asprǎ criticǎ a obiceiurilor de nuntǎ în târguşorul evreiesc poate fi gǎsitǎ în povestirea „Cele ascunse şi cele dezvǎluite”: „L‑ a vestit tatǎl mirelui pe mire cǎ‑ i mire vestit‑ a‑ o pe mireascǎ tatǎl miresei cǎ e mireasǎ.”. Cǎsǎtoria e decisǎ într‑ o întâlnire de afaceri a pǎrinţilor, fǎrǎ ca tinerii sǎ fie prezenţi, fǎrǎ încuviinţarea şi fǎrǎ ştiinţa lor. Iar când „domnul” din Brod cade în capcana ce‑ i fusese pregǎtitǎ şi refuzǎ sǎ creadǎ în ce îi vǎd ochii, el ordonǎ fiului sǎu sǎ dea divorţ. „Încǎ fiind mirele sub baldachin [cǎsǎtoria evreiascǎ se celebreazǎ sub un baldachin] a dat despǎrţenie. Buzele ce şopteau iatǎ îmi eşti consfinţitǎ au spus despǎrţitǎ, ca şi cum s‑ ar fi ridicat acesta în ceruri şi ar fi auzit de dupǎ un paravan [expresie misticǎ care descrie dezvǎluirea tainelor divine] cǎ acolo n‑ au fǎcut cunoscut fiica lui Cutare e pentru Cutare. [expresie talmudicǎ, patru zeci de zile înainte de închegarea fǎtului o voce din Ceruri proclamǎ fiica lui Cutare e pentru Cutare]”. Am putea înţelege de aici cǎ cǎsǎtoria nu a fost consumatǎ (divorţul a fost dat chipurile chiar sub baldachinul nupţial), dar nu e aşa. „Domnul” din Brod s‑ a frǎmântat mult – dar odatǎ ajuns la concluzia firmǎ cǎ aceastǎ cǎsǎtorie nu e pentru el, şi‑ a luat fiul şi‑ a plecat: „A plǎtit cheltuielile şi şi‑ a chemat surugiul şi l‑ a zorit sǎ lege cai la caleaşcǎ şi pe fiu l‑ a chemat. Fiul a ieşit din odaie şi a venit. Vǎzutu‑ l‑ a domnul pe fiu plin era pentru el de milostenie cǎci soarta i‑ e crudǎ. A început sǎ îl mângâie spunând, între timp la Brod ne întoarcem şi Domnul va face ce’n ochii‑ I e bun. Şi‑ a aplecat mirele capul în jos ca în clipa în care i‑ o arǎtaserǎ mai întâi pe mireasǎ cu care intrase ieri searǎ sub baldachin. A tǎiat vǎzduhul cu mâna privind ca şi cum soţia l‑ ar fi vǎzut de acolo. Faţa în jos a aplecat‑ o de multǎ ruşine. Mai apoi ochii i‑ a ridicat sǎ vadǎ dacǎ tatǎl simţise. Dar tatǎl lui n‑ a simţit.” „Domnul” nici nu se gândeşte sǎ‑ şi întrebe fiul cum se descurcǎ cu soţia; singura consideraţie e cea de clasǎ.
Altǎ problemǎ e în relaţiile între evrei şi creştini. Agnon nu se reţine de a trata persecutarea evreilor de cǎtre creştini, inclusiv în „Înzestrarea miresei”; dar în povestirile în centrul cǎrora se aflǎ Rabi Israel Salomon nimeni nu încearcǎ sǎ facǎ rǎu evreilor. Cu toate acestea, în povestirea „Lasunka” târguşorul intrǎ în isterie de teama creştinilor, care îi vor ataca pe evrei, cǎci aceştia n‑ au primit cum se cuvine un episcop venit în vizitǎ! Fǎrǎ a şti multe despre acel episcop – neîndoielnic, e vorba de un feudal suspus, interest de linguşire şi supunere; dar aşa o marfǎ este din belşug, şi la evrei, şi la creştini. Creştinii nu se formalizeazǎ, ci‑ l primesc pe înaltul oaspete cu fapte ce aduc folos poporului: „Dar ce fǎceau creştinii în vremea aceea? Uscau bǎlţile din orǎşel şi îndereptau drumuri şi uliţe şi curǎţau nea şi gunoişte şi vǎruiau casele pe dinafarǎ. Iar cei mai de seamǎ dintre neamuri cer de la evrei basmale frumoase şi le atârnǎ pe la ferestre sǎ arate plǎcut, şi precupeţele cele din târg vând chipuri dar şi turtǎ dulce fǎcutǎ de mǎtuşile preotului cel din oraş, cǎci aşa obişnuiesc preoţii papistaşi cǎ nu se însoarǎ ci ţin la ei nişte mǎtuşi sǎ aibǎ grijǎ de casǎ. Şi turta cea dulce fǎcutǎ‑ i în chipul vlǎdicei cel mare îmbrǎcat în odǎjdii şi tot felul de îngeraşi fâlfâie şi zburǎtǎcesc primprejur. Au mai şi curǎţat o icoanǎ cum le e legea şi au îmbrǎcat‑ o în haine de soi şi i‑ au atârnat dintre mâini o cutie mare pentru pomeni. Iar la intrarea’n oraş au pus un stâlp de o parte şi un stâlp de cealaltǎ şi o bârnǎ’ntre ei şi atârnat‑ au acolo tot felul de steaguri ba şi un baldachin de mǎtase au pus dedesupt sǎ intre vlǎdica cu cinste.” Şi turta dulce în chipul prelatului e folositoare celor mulţi, cǎci poate fi mâncatǎ! Pe când evreii sunt cufundati într‑ o dezbatere sterilǎ, sǎ iasǎ în întâmpinarea episcopului cu sulurile sfinte ale Învǎţǎturii cǎci aşa se obişnuieşte sǎ fie primit un oaspete de seamǎ, şi obiceiul evreiesc primeazǎ, sau poate nu‑ i voie (întrucât e vorba de un prelat), şi întrucât Rabi Israel Salomon e în şoc pentru cǎ i‑ a fugit pisica, nu‑ i cine sǎ decidǎ! Aşa încât evreii nu‑ i pregǎtesc o primire festivǎ episcopului, şi de aceea se tem cǎ creştinii îi vor persecuta, cǎci nu l‑ au primit cum trebuie pe episcop… Dar creştinii habar n‑ au de toate acestea, episcopul nu se aşteaptǎ la ceva deosebit, şi hǎrmǎlaia pe care‑ o fac evreii dupǎ ce Lasunka este gǎsitǎ îl satisface destul ca „primire festivǎ”. Nici gânduri ascunse despre evrei n‑ avea nimeni, episcopul vorbeşte bine despre evrei, şi „suspuşii” îi întǎresc vorbele.
Acestea fiind zise, Agnon nu ezitǎ sǎ‑ i critice şi pe creştini, în citatul de mai sus, „cǎci aşa obişnuiesc preoţii papistaşi care nu se însoarǎ ci ţin la ei nişte mǎtuşi sǎ aibǎ grijǎ de casǎ.”.
Adevǎrat, preoţii catolici nu se cǎsǎtoresc, dar obişnuiesc sǎ ţinǎ o menajerǎ; numai cǎ Agnon vorbeşte de „mǎtuşile preotului cel din oraş”, care desigur nu‑ s mǎtuşi adevǎrate, surorile tatǎlui şi mamei sale, ci, într‑ un sens obişnuit în Estul Europei (şi nu numai acolo), sub acest cuvânt se ascunde ceva tare indecent. Pare‑ se, preotul oraşului ţine acasǎ un bordel întreg.

Din mânia asupritorului

Dupǎ ce‑ a terminat Rabi Israel Salomon rugǎciunea de dimineaţǎ pusu‑ şi‑ a mantia groasǎ şi a luat toiagul şi şalul de rugǎciune pentru a se întoarce acasǎ. S‑ a uitat şi‑ a vǎzut cǎ pǎmântul se închegase acoperit fiind de gheaţǎ. Iar ceauşul care acasǎ‑ l ducea dimineaţa şi seara nu era în casa de învǎţǎturǎ. Ci unde era, ieşise afarǎ. Cǎci în ziua aceea legaserǎ un neobrǎzat care se obrǎznicise la Rabi Israel Salomon şi ceauşul stǎtea lângǎ el sǎ‑ l pǎzeascǎ sǎ nu cumva sǎ‑ i vinǎ prietenii şi sǎ‑ l dezlege.
Ar fi putut Rabi Israel Salomon sǎ se bucure cǎ i‑ a plǎtit unui neobrǎzat cum se cuvine, de n‑ ar fi vrut tocmai atunci sǎ bea nişte ceai. Şi cine fǎcutu‑ l‑ a sǎ zǎboveascǎ şi sǎ nu bea, neobrǎzatul acela pe care trebuie ceauşul sǎ îl pǎzeascǎ pe când el însuşi nevoie avea de ceauş sǎ‑ l ducǎ acasǎ. Şi nu numai atât, cǎci chiar de le plǎteşte tuturor neobrǎzaţilor rǎmâne Şimen Nusn neobrǎzatul cel mare, cǎci câtǎ vreme ǎsta‑ i stǎ înainte cu duşmǎnie şi urǎ şi pizmǎ mereu rǎsar alţii. 
Vǎzut‑ a Rabi Israel Salomon un bǎiat care şade şi se‑ ncǎlzeşte lângǎ cuptor. L‑ a atins cu vârful toiagului şi i‑ a spus, ia‑ mi şalul de rugǎciune şi filacteriile şi vino cu mine. A luat bǎiatul şalul de rugǎciune şi filacteriile lui Rabi Israel Salomon şi l‑ a luat pe Rabi Israel Salomon cu grija cea multǎ, cu care iei tu o chitrǎ în prima zi a sǎrbǎtorii Colibelor, şi l‑ a dus pe tot drumul încetişor, aşa încât n‑ a simţit Rabi Israel Salomon nici primejdie nici obosealǎ. Ajungând el acasǎ a stat şi i‑ a spus acelui bǎiat, am ajuns. A scos bǎiatul braţul din brat şi i‑ a dat şalul de rugǎciune şi filacteriile şi a vrut sǎ se ducǎ. I‑ a spus Rabi Israel Salomon, vino sǎ‑ ţi dau un pahar de vinars. Iar a luat bǎiatul povara şi a intrat dupǎ Rabi Israel Salomon. A ieşit sluga şi a dat jos mantia de pe stǎpân toiagul l‑ a luat şi l‑ a pus la locul lui într‑ un colţ şi a luat mânios şalul de rugǎciune şi filacteriile din mâna bǎiatului şi le‑ a atârnat în cuierul fǎcut pentru aceasta şi s‑ a strâmbat cu dispreţ, cum fac slugile bogǎtaşilor cu fraţii lor cei sǎraci, ce n‑ avut‑ au norocul pe bogat sǎ‑ l slujeascǎ. Scos‑ a Rabi Israel Salomon legǎtura de chei şi deschis‑ a o ladǎ plinǎ cu sticle de vinarsuri, dulci unele altele tari, turnat‑ a bǎiatului un pahar şi spusu‑ i‑ a, bea. Luat‑ a bǎiatul paharul cu bǎgare de seamǎ şi‑ a binecuvântat care totul şi a bǎut puţintel şi i‑ a spus gazdei sǎ fiţi sǎnǎtos şi iar a bǎut puţintel şi‑ a lǎsat paharul din mânǎ şi capul l‑ a aplecat cǎtrǎ gazdǎ spre mulţumire precum cuvioşii aceia care dau mulţumiri pentru orice bine ce li se face. Întrebatu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon pe bǎiat mai vrei un pahar? Rǎspuns‑ a bǎiatul, nu‑ s vrednic. Se minuna Rabi Israel Salomon şi‑ i plǎcea. Se minuna, cum un bǎiat sǎrǎntoc nu vrea sǎ primeascǎ un pahar de vinars? Şi‑ i plǎcea noutatea. A tǎiat o felie de cozonac şi i‑ a spus, binecuvânteazǎ hrǎni felurite. Cǎci aşa obişnuia Rabi Israel Salomon, de spunea bea, de spunea mâncǎ, aşa se primeşte un oaspete cu bǎuturǎ şi cu mâncare, de spunea binecuvânteazǎ cǎ‑ i plǎcea înseamnǎ de tine şi se poartǎ cu tine ca un evreu, cǎci chiar dacǎ‑ i intri în casǎ flǎmând ca un învǎţǎcel de şcoalǎ de rabini ieşi sǎtul ca un strângǎtor de pomeni. Ba mai mult, cǎci uneori mai primeşti de la el binefaceri neaşteptate.
Întorsu‑ s‑ a sluga şi masa a pus‑ o, faţǎ de masǎ a’ntins pe jumǎtatea‑ i şi a adus pâine şi sare, a alergat şi a adus vase pentru spǎlarea pe mâini şi a scos un ştergar dar curat şi s‑ a dus s‑ o zoreascǎ pe Ţirele Treine s‑ aducǎ mâncarea. L‑ a întors Rabi Israel Salomon şi i‑ a spus, s‑ adauge Ţirele Treine o lingurǎ şi o strachinǎ, iar tu nu te mai zvârcoli pe aici ca dracu’ în corn de berbec. Sluga a înţeles cǎ cerşitorul va lua masa cu stǎpânu’mpreunǎ şi cǎ el nu mai are ce face acolo. Capul şi‑ a înclinat şi a spus, mǎ supun voinţei stǎpânului. Spǎlatu‑ s‑ a Rabi Israel Salomon pe mâinile‑ i douǎ pâinea‑ a tǎiat‑ o bǎiatului fǎcutu‑ i‑ a semn sǎ se spele pe mâini şi sǎ mǎnânce. Adus‑ a Ţirele Treine o fierturǎ de varzǎ cu carne şi mere, care bulbucea şi fierbea cum creierul bulbuceşte. Lǎrgitu‑ s‑ au nǎrile bǎiatului sǎ miroase mâncarea, dar fiind cuviincios n‑ a bǎgat lingura în strachina lui şi nu s‑ a atins de mâncare ci şedea şi buzele îşi muşca cum face cel cǎruia i‑ a ajuns miros bun pânǎ’n gurǎ şu buzele‑ şi muşcǎ sǎ ţinǎ mirosul acolo.
Dupǎ ce a gustat Rabi Israel Salomon din fierturǎ şi‑ a întors faţa cǎtrǎ bǎiat a cǎrui lingurǎ îi tremura între degete şi l‑ a întrebat cum întrebi când întrebarea e şi rǎspuns, nu eşti de aici? De unde‑ ai venit? I‑ a rǎspuns. I‑ a spus, şi unde te duci? I‑ a rǎspuns, unde Domnul o voi acolo m‑ oi duce. I‑ a spus, şi care ţi‑ e meseria? I‑ a rǎspuns, ajutor de belfer am fost la şcoala de rabini. Dar când a crescut fiul priveghetorului a poftit slujba mea priveghetorul pentru‑ al sǎu fiu şi a început sǎ‑ mi facǎ necazuri aşa încât am plecat şi‑ am plecat pâinea sǎ‑ mi caut pe alte coclauri, cum e scris în Talmud cui rǎu i‑ e într‑ un loc şi nu se duce într‑ altul, strigǎ dar nu‑ i ascultat. Vǎzut‑ a Rabi Israel Salomon cǎ cerşitorul acela vorbeşte prea mult stând la masǎ, a bǎtut cu lingura’n strachinǎ şi a spus, mǎi Cutare, se rǎceşte mâncarea. Bǎiatul aplecatu‑ şi‑ a capul şi‑ a bǎgat lingura’n strachinǎ şi înghiţit‑ a ceva şi aşteptat‑ a ceva, ca gospodarul evreu cuviincios. Rabi Israel Salomon a vǎzut şi spus‑ a în sine‑ şi, cel ce mǎnâncǎ întâia data la socrul nu e mai cumpǎtat decât dânsul. Iar l‑ a întrebat pe bǎiat, ce‑ ai vorbit cu ceauşul? Rǎspuns‑ a bǎiatul, zǎpada de pe bocanci n‑ a apucat sǎ se topeascǎ pân’ce Domia Sa a binevoit sǎ mǎ cheme. Spusu‑ i‑ a Rabi Israel Salomon, adicǎ nimeni nu te‑ a vǎzut înainte de mine. Clǎtinat‑ a capul bǎiatul încuviinţând. Fǎrâmiţat‑ a Rabi Israel Salomon felia‑ i de pâine în strachinǎ şi întrebatu‑ l‑ a iar, eşti cǎsǎtorit? Coborât‑ a bǎiatul un cap ruşinat cum fac bǎieţii evrei ruşinoşi şi i‑ a rǎspuns în limba Scripturii, intrǎ singur. Încǎ mǎ rog fǎr’ de şal de rugǎciune. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, şi eşti învǎţat? Oftat‑ a bǎiatul şi a rǎspuns, fǎr’ de fǎinǎ nu‑ i învǎţǎturǎ, sunt orfan şi trebuie sǎ lucrez ca sǎ mǎnânc şi vreme n‑ am sǎ şed şi sǎ învǎţ. A înţeles Rabi Israel cu cine are de‑ a face, prost şi neînvǎţat, dar vorbeşte ca şi cum ar fi fost învǎţat, şi privindu‑ l nu poţi vedea dintr‑ o datǎ de‑ i învǎţǎcel de şcoalǎ de rabini sau om de rând din prostime. Aşa au spus înţelepţii (Binecuvântǎri 7) multe‑ aduce apropierea de Învǎţǎturǎ. Câţiva ani i‑ a slujit pe învǎţǎceii şcolii de rabini şi a primit iz de Învǎţǎturǎ. I‑ a spus Rabi Israel Salomon, de fapt n‑ ai învǎţat, dar i‑ ai vǎzut pe învǎţǎcei cum se poartǎ, ca de pildǎ sǎ şezi în casa de învǎţǎturǎ şi sǎ te legeni înaintea Talmudului când e deschis ştii tu desigur ca ei. Spus‑ a bǎiatul, şi la ce foloseşte? Boul lung e la limbǎ da’ din corn de berbec nu ştie sǎ sune. Zâmbit‑ a Rabi Israel Salomon şi a spus, bine ai zis‑ o.
Dupǎ binecuvântarea mâncǎrii intrat‑ a Rabi Israel Salomon cu bǎiatul în altǎ odaie şi a deschis un dulap plin cu haine şi i‑ a spus, îmbracǎ‑ te cum îţi vine. A rǎmas bǎiatul cu hainele şi s-a întors Rabi Israel Salomon în casa de iarnǎ, pe când ochii-i frumoşi cutreierǎ prin odaie, poate gǎsi‑ va ceva sǎ se linişteascǎ. Vǎzut‑ a mâţa ce şedea pe sub masa pe bot se lingea cǎci mâncase. Mâna lui şi‑ a întins şi i-a mângâiat blana tigreascǎ, nu ca orice evreu, şi i‑ aruncat un ciolan şi i‑ a ciripit pe greceşte, atei Lasunka, adicǎ eşti mâncǎcioasǎ. Tot atunci stǎtea Ţirele Treine la bucǎtǎrie şi prǎjea linte s‑ o macine pentru fierturǎ şi mirosul lintei prǎjite umplea casa de la un capǎt la altul. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, şi mirosu‑ i o vorbǎ. S‑ a gândit c‑ o sǎ bea un pahar dintr‑ aceea dupǎ ce s‑ o trezi din somnul de la amiazǎ. Şi ca sǎ‑ şi facǎ pofta deja s‑ a dus la bucǎtǎrie şi şi‑ a luat luleaua în mânǎ şi‑ a intrat chipurile sǎ ia un tǎciune. Ci vǎzând‑ o pe Ţirele Treine cum stǎtea cu toba de prǎjit într‑ o mânǎ, mirosul plǎcut i‑ a trecut din trup întru suflet, pân’ ce sufletul i s‑ a liniştit de plǎcere, aşa încât în ziua aceea n‑ a mai trebuit sǎ se ducǎ la hulubii pe care în casǎ‑ i ţinea sǎ‑ i miroase, cǎci mirosul lor este bun pentru bolnavii de nervi şi de amorţealǎ.
Între timp luat‑ a bǎiatul haine una şi alta sǎ se îmbrace. Şi pentru cǎ nu era învǎţat cu haine scumpe ca astea greu îi era sǎ le tragǎ pe mâini pe picioare pe mǎdularele toate. Când s‑ a îmbrǎcat s‑ a privit pe sine întreg şi s‑ a minunat. Pe când stǎtea minunat chipul şi‑ a vǎzut dintr‑ o datǎ în oglinda cea din perete şi s‑ a minunat şi mai mult cum eşti tu îmbrǎcat în ziua de lucru cu straie pe care nu şi le‑ au pus moşii şi moşii moşilor tǎi nici Sâmbǎta şi de sǎrbǎtori. Vrut‑ a sǎ se dezbrace şi iar sǎ îşi punǎ hainele lui. Şi‑ a spus, cum sǎ mǎ obrǎznicesc eu cu bogatul zicând darul tǎu nu‑ l primesc, ci a stat şi a binecuvântat Cel bun care bine ne face, cum bine îi stǎ unui sǎrac ce straie primeşte de la bogat şi s‑ a întors în casa de iarnǎ îmbrǎcat frumos ca un mire.
Vǎzutu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon şi şi‑ a amintit ce voise sǎ facǎ. L‑ a întrebat şi i‑ a spus, n‑ ai spus aşa cǎ n‑ ai pe aici nici o rudǎ? Clǎtinat‑ a capul bǎiatul şi‑ a spus, n‑ am aici nici o rudǎ şi nici rudǎ a rudei. I‑ a spus, şi n‑ ai zis cǎ poftit‑ ai sǎ’nveţi cele sfinte? I‑ a spus, ce sufletul îmi pofteşte sǎrǎcia mǎ asupreşte. A apucat Rabi Israel Salomon Schnufftabak cât îi încǎpea între degete şi‑ a mirosit şi şi‑ a frecat sprânceana ochiului stâng şi luleaua a îndopat‑ o cu frunzi de tutun şi le‑ a pârlit cu o flacǎrǎ şi s‑ a uitat la bǎiatul acela cum îl înconjurǎ fumul lulelei. La urmǎ i‑ a spus, du‑ te la casa de învǎţǎturǎ şi ia un Talmud şi uitǎ‑ te’ntr‑ însul aşa sǎ stai toatǎ ziua de‑ acolo nu te mai mişti. Şi de te‑ o întreba cineva cine eşti nu‑ i rǎspunde. Chiar dacǎ mai marele sinagogii te’ntreabǎ ce faci nu‑ i rǎspunzi. Şi dacǎ faci cum îţi spun primeşti de mâncare la casa de învǎţǎturǎ iar Sâmbǎta şi de sǎrbǎtori mǎnânci acasǎ la mine. Spus‑ a bǎiatul în sine‑ şi, n‑ am putere sǎ‑ i înţeleg pe bogaţi, ci voi face cum este vorba, dacǎ ţi se dǎ de mâncare mǎnâncǎ, şi dacǎ‑ ţi vin gânduri rele în seamǎ sǎ nu le iei. S‑ a despǎrţit de bogat şi s‑ a dus la casa de învǎţǎturǎ.
A deschis Rabi Israel Salomon un Talmud şi s‑ a aşezat pe jeţul lui de lângǎ cuptorul ce nu se stinge de dupǎ sǎrbǎtorile de toamnǎ pân’ la Paştele‑ al doilea capul şi‑ a pus pe speteazǎ pleoapele şi le‑ a strâns şi‑ a aţipit. A venit Lasunka şi‑ a zǎcut la picioarele lui pielea şi‑ a lustruit‑ o de blana papucilor lui, pân’ ce ghiarele i s‑ au strâns în somn de plǎcere. Rabi Israel Salomon ochii şi i‑ a deschis dintr‑ o datǎ speriat, cǎci i se pǎruse cǎ şoaricele‑ şi scosese capul din bortǎ şi Lasunka de coadǎ l‑ a apucat. Tutunul ce‑ l avea între degete s‑ a’mprǎştiat pe Lasunka a cǎzut. S‑ a cutremurat Lasunka şi iar lustruitu‑ şi‑ a pielea pe blana papucilor stǎpânului sǎu, dar apoi iar a aţipit şi‑ a dormit pân’ la masa de prânz. 
Oraşul Şibuş plin e de învǎţǎturǎ şi casele de învǎţǎturǎ pline‑ s de’nvǎţǎcei, intrǎ încǎ unul acolo nici nu se simte. Vremea când trece şi se aflǎ cǎ‑ i învǎţat îl bagǎ’ntre ei şi se‑ amestecǎ între toţi ceilalţi învǎţaţi care‑ s în Şibuş, cǎci asta‑ i mǎreţia oraşului Şibuş cǎ toţi fiii lui sunt învǎţaţi în cele sfinte şi acesta e obiceiul cǎ toţi învǎţǎceii se‑ amestecǎ, încât oricine a venit la Şibuş e prins şi se face ca orice alt învǎţat, şi chiar dacǎ e înţelept nimeni nu‑ l bagǎ în seamǎ.
Încǎ una mai este în Şibuş care se cheamǎ smerenie. Vine un oaspete la casa de învǎţǎturǎ nu se îmbulzesc bineţe sǎ‑ i dea, ca şi cum ei n‑ ar merita oaspelui bunǎ ziua sǎ‑ i spunǎ. De ia o carte şi şade cetind odatǎ vine la el unul bǎtrân sau bǎiat şi i se uitǎ în carte pieziş şi‑ i ia mâna bineţe îi dǎ dupǎ aceea se duce. Gândeşte oaspele’n sine aşa se obişnuieşte în lume când vine un oaspete bineţe îi dau şi‑ l întreabǎ de unde‑ ai venit unde te duci, dar cel ce mi‑ a dat mie bineţe pe loc a plecat. Cetind iarǎşi în carte iar vine acela ca din nebǎgare de seamǎ, ca un ştergar aruncat în faţa predicatorului când predica ţine, întreabǎ ceva restul ascunde, ca şi cum ar şti despre tine ceva pe care dacǎ l‑ ar spune pe loc te‑ ai ruşina.
Şi cum a fost cu bǎiatul acela? A intrat în casa de învǎţǎturǎ şi a luat un Talmud şi‑ a şezut cum Rabi Israel Salomon îi poruncise. S‑ a uitat în Talmud ca viţelul şi n‑ a priceput nimic. A mai stat foaia a’ntors‑ o şi n‑ a priceput nimic. A stat şi a scos alte cǎrţi şi le‑ a pus pe Talmud şi le‑ a rǎsfoit ca învǎţaţii aceia cei mari care dacǎ le e greu într‑ un loc purecǎ altul. N‑ au apucat cei din casa de învǎţǎturǎ sǎ se poarte cu el cum le e nǎravul pân’ ce seara a cǎzut şi s‑ au rugat rugǎciunea de dupǎ amiazǎ şi cea de searǎ. Dupǎ rugǎciunea de searǎ a intrat ceauşul în stranǎ şi‑ a deschis lada de lumânǎri şi a dat o lumânare pentru orice bǎiat pentru fiece ceatǎ, ba şi bǎiatul acesta şi‑ a primit lumânarea fǎrǎ sǎ‑ i spunǎ ceauşul ceva. Ştie ceauşul cǎ bǎieţii cei noi nu pot sǎ se ţinǎ dacǎ el nu‑ i ajutǎ şi aştepta sǎ vinǎ la el sǎ‑ l linguşeascǎ. 
N‑ a ajuns lumânarea la jumǎtate pân’ ce‑ a intrat Ţirele Treine slujnica casei eforului încǎrcatǎ cu vase dar multe şi a întrebat, cine‑ i aici bǎiatul cel nou? Ci recunoscându‑ l a deschis legǎtura şi masa a pus‑ o, ridiche ceapǎ şi cu ficat înainte de masǎ şi prune prǎjite dupǎ aceea, şi grǎunţe pârlite şi o jumate de gâscǎ dar friptǎ la mijloc, cǎci niciodatǎ n‑ au lipsit gâştele fripte de la masa eforului pentru a o duce bine cu soaţa. Asta cum mai venea, aşa se obişnuieşte femeia doreşte sǎ aibǎ pǎsǎri în casǎ pe când bǎrbatul le’ndepǎrteazǎ, unul din ei de biruieşte în casǎ nu mai e linişte. Dar soţia lui Rabi Israel Salomon fǎcut‑ a cum soţul doreşte fǎrǎ sǎ se dea ea bǎtutǎ. Cum asta, pǎsǎri cumpǎra cum voia ea şi le tǎia cum voia el. Cǎci vǎzând Rabi Israel Salomon o pasǎre’n casǎ se supǎra şi spunea iar faci harababurǎ aicea. Pe loc ia pasǎrea Ester Regina şi spune, n‑ o vrei? Acum o trimit tǎietorului şi facem din ea masa de searǎ.
S‑ a spǎlat bǎiatul pe mâini a şezut şi‑ a mâncat. Ci nefiind obişnuit cu gâştele fripte nici cu unelte ca furculiţa, mâncat‑ a foarte încet, furculiţa o lua tǎia cu cuţitul, ca şi cum tacâmul e dat din Sinai, usturoiul rodea grǎsimea o’nghiţea dintr‑ o datǎ carnea o îmbucǎtǎţea mǎduva din oase sugea bulbuci grǎsimea în gurǎ‑ i fǎcea i se scurgea printre degete. Iar ceauşul ce era dezgheţat înţelegea lumea cum merge din cina aceea a înţeles cǎ nu cu ea se terminǎ hatârurile lui Rabi Israel Salomon pentru bǎiat. Precum mirosul de usturoi prǎjit în grǎsime vesteşte friptura, tot aşa cina aceasta cea mare vesteşte alte hatâruri care‑ s pregǎtite pentru bǎiatul acesta. Pe când ceauşul stǎtea şi în sec înghiţea spusu‑ i‑ a Ţirele Treine de culcat sǎ îi pui într‑ un loc încǎlzit plapumǎ de fulgi îi aduc. Auzind aceasta ceauşul s‑ a încolǎcit ca un vierme în faţa bǎiatului şi a spus, gata sunt eu sǎ vǎ dau locul de lângǎ cuptor, şi aceasta spunând gemut‑ a din piept şi a cugetat. Vai oasele mele ’ngheţate ce v‑ aţi strǎduit toatǎ ziua din pricina acelui obraznic ce fost‑ a legat de efor. Unde loc oi gǎsi pentru voi unde am sǎ vǎ pun?
Dupǎ masǎ s‑ a întors bǎiatul la carte şedea şi se legǎna, fruntea şi‑ o încrunta perciunele‑ l lega de un deget cum fac cei ce învaţǎ, dar nu cetea cu glas tare, sǎ nu se cunoascǎ cǎ‑ i neînvǎţat. Vrea cineva sǎ vorbeascǎ cu el, nu‑ i rǎspunde. Pe el s‑ au mâniat ca iadul au fiert şi au spus, numai vedeţi‑ l, chematu‑ l‑ a eforul la prânz şi se fuduleşte. Şi de nu s‑ ar fi lenevit pe masǎ l‑ ar fi întins şi i‑ ar fi înmuiat fudulia cu bǎţul. Un rabin mare fusese la Şibuş care spunea, cu ce‑ s eu mai bun decât ceilalţi rabini din ţarǎ cǎ nu‑ mi aruncǎ pietre în casǎ, nu pentru c‑ am parte de cinste în Şibuş, ci pentru cǎ se lenevesc sǎ ridice piatra şi s‑ o arunce. Şi pe ǎsta‑ l lǎsau tot din lene. Şedea şi tǎcea, pân’ s‑ a minunat de el tot oraşul. Spus‑ au deştepţii, numai de ǎsta vǎ minunaţi, este unu’ la Brod care stǎ opt ani de acum lângǎ Arcǎ cu şal de rugǎciune şi filacterii şi tace. Au spus, ba şi de ǎsta ne minunǎm. Le‑ au spus, cin’ vǎ opreşte? S‑ au dus la Rabi Israel Salomon şi au spus, ce‑ i cu ǎsta? A spus Rabi Israel Salomon despre el spun cei mari din Lituania aşa o mireasmǎ nu a mai fost. I‑ au spus, şi tace de ce? – Tace? Dar înţelepciunea este cu cei smeriţi aşa este scris (Pilde XI). I‑ au spus, de are înţelepciune sǎ ne bucurǎm de ea chiar şi noi. A spus Rabi Israel Salomon, de voiţi vǎ spun o vorbǎ nouǎ de‑ a lui din Sâmbǎta aceasta. Coloanele de aur împreunǎ cu Ascuns e de ochi şi o vorbǎ limpede din Adaosuri. Adicǎ ce vorbǎ limpede? Pe loc a spus Rabi Israel Salomon vorbe noi câte vrei meşteşugire dupǎ meşteşugire, pân’ ce ochii ai tuturor strǎluceau de lumina Învǎţǎturii. Întinsu‑ şi‑ a mâna Rabi Israel Salomon şi a spus, meşteşugirea aceasta un grǎunte e doar din înţelepciunea‑ i iar voi întrebaţi ce‑ i cu el. Vorbel noi le‑ a spus într‑ o doarǎ iar voi întrebaţi ce‑ i cu el. Aşteptaţi şi‑ am sǎ vǎ mai arǎt. Din pat scos‑ a o ladǎ plinǎ cu scrieri şi‑ a spus, astea‑ s învǎţǎturile lui cele noi, fiind ele de seamǎ le pǎstrez pe sub pernǎ. De unde erau? Pe vremea tatǎlui lui Rabi Israel Salomon câţiva dintre marii învǎţaţi de pe atunci au fost bǎnuiţi cǎ înclinǎ dupǎ ceata lui Sabetai Zevi, a venit cine‑ a venit şi le‑ a luat scrierile acelea sǎ le cerceteze şi s‑ au rostogolit pânǎ când au venit în mâna lui Rabi Israel Salomon, i‑ au spus lui Rabi Israel Salomon dar de ce a venit bǎiatul acesta aici? Scos‑ a Rabi Israel Salomon luleaua din gurǎ şi a pus‑ o unde a pus‑ o iar ochii sǎi luminoşi luminau şi mai tare. Aşteptat‑ a o vreme şi iar a privit ca sǎ vadǎ dacǎ pot sǎ audǎ. Toţi privindu‑ l nerǎbdǎtori luat‑ a luleaua de unde‑ o pusese li se pǎrea cǎ vrea sǎ fumeze taina sǎ o ascundǎ. Unul umerii cobora fǎrǎ nǎdejde unul se scǎrpina în urechi sau sub coadǎ ca cine pierduse o veste. Dar alţii încǎ ochii şi‑ i ridicau spre Rabi Israel Salomon pe când se gândeau, peste poate ne este ca Rabi Israel Salomon sǎ fie crud într‑ atâta sǎ nu ne spunǎ dar din faţa lui nu se vedea de‑ o dezvǎlui de‑ o ascunde. Iar lǎsat‑ a luleaua dat‑ a capǎtul mânecii stângi înapoi şi‑ a şezut ca omul îngândurat ce rǎmas‑ a cu sine. Pân’ la urmǎ a spus, chiar aşa a grǎit, a fugit din mânia asupritorului. Auzindu‑ l au tremurat, cǎci tot aşa scrie Buzele Sacerdotului în carte, am fugit din mânia asupritorului, cugetǎ fiecare, poate ce‑ a pǎţit Buzele Sacerdotului a pǎţit şi bǎiatul acesta. De Rabi Israel Salomon nu s‑ au despǎrţit pân’ ce’nţeles‑ au şi singuri ce om mare venise’n oraş. Şi nu orice mare, ci mare aşa cǎ se vorbeşte de el cǎ ce‑ a pǎţit marele rabin Buzele Sacerdotului în pace fie‑ i odihna pǎţit‑ a şi el. De atunci înainte au început sǎ se zbuciume sǎ i se’nvârte ’mprejur sǎ‑ l împodobeascǎ cu ranguri de cinste şi sǎ‑ l slǎveascǎ cum slǎviţi sunt rabinii mari din vechime care nu mai pot rǎu sǎ‑ ţi facǎ. Iar cunoscǎtorii celor trecute povestesc toatǎ ziua de cei ucişi în anul 1648 despre rabinii mari de atunci, unii din ei morţi în chinuri grozave alţii fugiţi din mânia asupritorului. Şi de 10 a lunii Tevet când nu se’nvaţǎ cǎ‑ i post şedeau înghesuiţi cartea ceteau Vremuri grele. La ornic priveau din bârlog şi se mirau, ce‑ i asta cǎ nimeni nu ne bagǎ în seamǎ? Ce nu‑ i post cânde ne cautǎ toţi ca sǎ vadǎ când vine vremea mâncǎrii. Cu fiece ceas ornicul sunǎ mai tare dar nimeni nu‑ i ia în seamǎ, dar lacrǎmile fiecǎruia curg din pricina pogromurilor şi din pricina acelui bǎiat ce din mânia asupritorului ajuns‑ a la Şibuş. Şi nevorbind el cu nimeni toţi îl iubeau, cǎci orice dragoste de nu‑ ţi rǎceşti gura pe ea nu se rǎceşte. Dar nu doar bǎrbaţii, ci orice femeie ce are fiicǎ de mǎritat îl pomeneşte. Într‑ atât, c‑ a dorit sǎ fie ea şi cu soţul tatǎ şi mamǎ în locul tatǎlui şi mamei ai lui ce‑ au murit din mânia asupritorului. Tot de asta înroşit‑ au feţele fiicelor lor ca mǎrul cel roşu din vârful steagului de Bucuria Învǎţǎturii. Dar ce fǎceau fetele din Şibuş bine crescute şi ruşinoase? Îmbracǎ rochii noi Sâmbǎta. Şi când bǎiatul ieşea din casa de învǎţǎturǎ, bǎieţii din Şibuş strǎnutau de mirosul rochiilor acelora. Peţitorii ieşit‑ au grǎbiţi iar bǎiatul şede şi tace.
Un prieten avea tatǎl bǎiatului, învǎţat în cele sfinte şi sǎrǎntoc. S‑ a gândit cǎ‑ i din pricina oraşului care‑ i plin tot de învǎţaţi şi nimeni n‑ are nevoie de el. S‑ a gândit merg altundeva sǎ fiu rabin acolo. A luat cal şi cǎruţǎ a plecat cu soaţa şi fiicele din oraş în oraş poate‑ o gǎsi slujbǎ de rabin. Şi în fiece loc îi rǎspundeau şi‑ i spuneau, încǎ nu a crǎpat rabinul nostru. A’nceput sǎ caute loc de mai mare la şcoala de rabini, şi acolo l‑ au izgonit. A vrut sǎ se facǎ predicator cutreiera din oraş în oraş şi predica, dar dupǎ ce ruptu‑ i‑ sa caftanul l‑ au dispreţuit şi nevoie n‑ au mai avut de mustrǎrile lui, cum a spus înţeleptul (Ecleziastul IX) înţelepciunea sǎracului este dispreţuitǎ. Mai apoi calul i‑ a fost furat şi trebuit‑ a sǎ meargǎ pe jos. Mai apoi murit‑ au soţia şi fiicele de holerǎ fereascǎ‑ ne Sfântul. Mai apoi ajuns‑ a la Şibuş. La Şibuş a stat într‑ o casǎ de lut pǎrǎsitǎ de locuitori pe vremea molimei de nenorociri se mângâia cu Învǎţǎtura cea sfântǎ. Odatǎ trecut‑ a pe‑ acolo bǎiatul şi l‑ a cunoscut cǎci cu tatǎl sǎu fusese prieten. Au început sǎ vorbeascǎ pân’ ce şi‑ au povestit unul altuia ce pǎţiserǎ pânǎ atunci. Auzit‑ a bǎtrânul ce fǎcut‑ a eforul cu fiul dragului sǎu şi a înţeles cǎ nu din iubire de oameni fǎcut‑ a eforul aşa, cǎci cine lumea‑ o cunoaşte nu se încrede în binefaceri, dar înţelepcinea‑ i nu l‑ a ajutat sǎ priceapǎ pofta eforului. Rǎu i‑ a pǎrut cǎ fiul dragului sǎu e neînvǎţat. I‑ a spus, pe tatǎl tǎu pacea fie cu el îl ştiam de om învǎţat sufletul şi‑ l dǎdea pentru Învǎţǎturǎ iar tu fiule şezi de pomanǎ fǎrǎ Învǎţǎturǎ şi fǎrǎ nimic. De vrei sǎ te ţii, ai mâncare ba ai şi veştminte, cǎrţi dacǎ vrei oricum eşti printre ele. Aşa spune lumea, cel ce stǎ lângǎ bani i se lipesc banii de mânǎ. Ani şaptezeci sǎ tot am dar nu am vǎzut vreun efor bine sǎ‑ i facǎ cuiva în numele Cerului, dar fǎrǎ îndoialǎ are‑ o dorinţǎ ascunsǎ pe care n‑ o ştiu. Oricum putem despǎrţi ce e de preţ de ce e fǎrǎ de preţ. Cum, vino la mine, azi un ceas mâine altul, şi eu te învǎţ, azi ceva mâine altǎ ceva. Învǎţǎtura de‑ o ştii ce‑ ţi lipseşte? Auzind bǎiatul aceasta sǎltatu‑ i‑ a inima de bucurie şi‑ a spus, cuvântat fie bine Cel ce prilejul mi‑ a dat sǎ ştiu cu adevǎrat Învǎţǎtura Sa sfântǎ. 
La bǎtrân el venind în zile puţine a învǎţat ce nu orice învǎţǎcel învaţǎ în zile multe. Şi nu te mira, ca sǎ spui cum se poate în zile puţine sǎ’nveţi ce alt îmvǎţǎcel nu poate sǎ’nveţe în zile multe, ci vorba este aici de un învǎţǎcel al cǎrui suflet poftea Învǎţǎtura şi de un învǎţǎtor mǎiestru în toate‑ a’ sale odǎi. Nu numai aceasta dar încǎ Dumnezeu îl milostivise c‑ o inimǎ primitoare şi c‑ o ureche ce ştie s‑ asculte şi cu înţelegere iute. Şi întrucât în copilǎrie nu învǎţase şi mintea nu i se strâmbase de meşteşugirile vremii potrivea ce auzise spre adevǎrul Învǎţǎturii. Au spus înţelepţii (Exegeza Cântǎrii Cântǎrilor I) cuvintele Învǎţǎturii au fost asemǎnate cu apa, cade apa în picǎturi râuri se face, la fel Învǎţǎtura, înveţi azi douǎ datini douǎ mâine, pân’ ce te faci plin de apǎ ca râul. Acum închipuiţi‑ vǎ, învǎţǎcelul învaţǎ şi nu‑ i mulţumit, îi lǎmureşti înţelege, cât se bucurǎ. Aşa şi bǎiatul acesta, cu Învǎţǎtura şedea plictisit, bǎtrânul când l‑ a vǎzut l‑ a luat l‑ a aşezat lângǎ el şi i‑ a dezvǎluit Mişna şi Talmud datini şi poveşti, fǎrǎ ’ndoialǎ bucuratu‑ s‑ a mult. Şi bucurându‑ se astfel alerga de la o orânduialǎ la alta din tractat în tractat, pân’ ce a ştiut sǎ’nveţe şi singur. Dar Rabi Israel Salomon încǎ credea cǎ totul e cum vrea el. Fost‑ a sǎ fie odatǎ cǎ mâncând bǎiatul acesta la Rabi Israel Salomon vǎzutu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon cǎ nu prea mǎnâncǎ. I‑ a spus în batjocurǎ mǎnâncǎ şi bea, cǎ Învǎţǎtura te istoveşte. Şi el nu ştia cǎ ce spusese’n batjocurǎ adevǎr se fǎcuse, dar fiind bǎiatul smerit nu i‑ a rǎspuns şi‑ a tǎcut şi astfel bine a meritat sǎ intre sub baldachin şi nu doar atât ci Rabi Israel Salomon fostu‑ i‑ a nun.

Peţitorii‑ au ieşit şi început‑ au sǎ intre în casele bogǎtaşilor cei din oraş, şezând ei acolo dau pe gât un pahar de vinars şi mǎnâncǎ tot felul de bunǎtǎţuri şi se jurǎ pe locul lor cel din rai cǎ peţirea‑ i aproape pusǎ la cale. Ce spune un peţitor la Cutare acasǎ, spune alt peţitor la Acǎtare. De Domnul o vrea azi când eforul se scoalǎ din somnul de prânz intru la el şi termin ce‑ am început, cǎci cu el m‑ am vǎzut dimineaţa la casa de învǎţǎturǎ din cap mi‑ a clǎtinat. Aşa încât de ce n‑ am terminat chiar atuncea, ca sǎ nu ne‑ audǎ vreun om şi sǎ strice, c‑ aşa e la Şibuş, merg şi stricǎ. Sfânt e Dumnezeu dar nu‑ l bate pe peţitor pentru minciuna ce‑ o spune. Iar laudǎ peţitorul vinarsul care bine‑ şi meritǎ cuvântarea şi prǎjiturile ce în gurǎ i se topesc dar şi mireasa ce doar ea‑ i potrivitǎ pentru mirele‑ acela. Cum spune unuia la fel spune altuia. Adevǎrat venit‑ au la Rabi Israel Salomon peţitori. Dar când i‑ au vorbit de peţitul acesta i‑ a împins cu ambele mâini, ca şi cum bǎiatul acela fiul sǎu ar fi fost şi în Şibuşul tot nimeni nu meritǎ sǎ se încuscreascǎ cu el. Aşa prilej a avut Rabi Israel Salomon sǎ se rǎzbune pe evreii din Şibuş, cǎci vedea cum toţi cei din Şibuş se’nvǎlmǎşesc şi trudesc sǎ se‑ ncuscreascǎ cu el prin bǎiatul cǎruia i‑ e epitrop. A început sǎ le aminteascǎ ruşinea şi ruşinea moşilor lor iar ei ascultǎ ocara şi nu rǎspund. Se spune cǎ n‑ au mai fost zile bune în Şibuş ca zilele‑ acelea, când toţi alergau dupǎ bǎiat, cǎci Şibuşul tot asculta ocara şi nu rǎspundea.
Dacǎ Şibuş avut‑ a parte de odihnǎ în casa lui Şimen Nusn odihnǎ nu e. Şprinţe Pesl soţia‑ i gǎlǎgioasǎ era, gǎlǎgie‑ a fǎcut strigând şi spunând, ticǎlosule tâlharule ucigaşule spurcǎciune spurcatǎ duşman al evreilor, vai de tine vai de sufletul tǎu, toate cerşitoarele din Şibuş au sǎ se’ncuscreascǎ cu eforul prin bǎiat numai nu fata mea sǎ‑ mi trǎiascǎ, pentru cǎ eşti neruşinat neobrǎzat cu eforul te‑ ai obrǎznicit. Arz‑ ar în foc Şibuşul tot cu tine’mpreunǎ şi cu casa ta şi cu mutra ta şi cu mǎrul lui Adam de la tine din gât, dacǎ nu mergi chiar acum sǎ cazi înaintea‑ i pe pântecul tǎu cel cǎzut şi sǎ‑ i spui pǎcǎtuit‑ am strâmbat‑ am greşit‑ am pânǎ ce te‑ o ierta pentru fia‑ mi. Cǎci nu meriţi tu tatǎ sǎ‑ i fii nu trebui’ sǎ spun cǎ nu meriţi sǎ‑ ţi fie fiicǎ. Şi nu s‑ a rǎcorit femeia aceea pân’ ce l‑ a dat afarǎ din casǎ. Afarǎ l‑ a dat, ţi se pare? Ci nu l‑ a lǎsat sǎ trǎiascǎ în pace. Linişte acasǎ nu a gǎsit unde s‑ o duce? Dacǎ nu la casa de învǎţǎturǎ. Vǎzut‑ a acolo mǎreţia bǎiatului, cǎrţi aici cǎrţi acolo, iar oamenii ce povestesc? Cutare‑ a dat zestre aşa şi pe dincolo, dar Rabi Israel Salomon nu vrea sǎ primeascǎ lumea întreagǎ pentr’ un bǎiat ca al lui. Iar vǎzându‑ l pe Şimen Nusn se fac ca şi cum n‑ ar fi vǎzut însǎ spun, Şimen Nusn nu e Şimen Nusn, fiica lui a crescut dar el nu mişcǎ un deget ca s‑ o cǎsǎtoreascǎ. – Nu mişcǎ un deget, asta e cǎ nu poate. – Nu poate? Va sǎ zicǎ gura‑ i de el şi nu punga. – Punga era. – Era? – Datu‑ l‑ a afarǎ boierul şi a sǎrǎcit. – Spuneţi cǎ afarǎ l‑ a dat, ci înǎuntru l‑ a luat şi l‑ a bǎtut. Nu vedeţi faţa lui ca un fund de ceaun? Pǎcat de el cǎ aşa a ajuns, oricum evreu era el de treabǎ. Aşa şedeau ei şi povesteau despre peţirea bǎiatului, de Şimen Nusn amintindu‑ şi oftau, aşa vorbeau despre el cum se vorbeşte de un rǎposat fereascǎ‑ ne Sfântul.

Nu seamǎnǎ cel ce n‑ are pâine în coş şi nu poate mânca cu cel ce are pâine în coş şi nu poate mânca, unul se bucurǎ cǎ nu trebuie sǎ mǎnânce şi altul e trist cǎ nu poate mânca. Aşa e şi Şimen Nusn, fiind el bogat poate da zestre mare lui fia‑ şi şi s‑ o mǎrite cu un bǎiat învǎţat, dar sculatu‑ s‑ a el împotriva lui Rabi Israel Salomon. De‑ atunci înainte s‑ a pǎzit el de ceartǎ şi s‑ a arǎtat de partea lui Rabi Israel Salomon. Pân’ într‑ atât, cǎ spuneau mucaliţii din Şibuş, chiar dacǎ eforul porunceşte sǎ se facǎ rugǎciunea de sǎrbǎtori pe nouǎ a lunii Ab şi sǎ se coacǎ pǎlǎriile lui Haman în patru colţuri, Şimen Nusn nu spune nimic. Spui cǎ nu spune nimic, aşa s‑ aibǎ parte de‑ a lui fie‑ sa nuntǎ dacǎ nu l‑ am vǎzut şezând în colibǎ cu lumânǎri de Hanuka în Ziua de Ispǎşenie care cǎdea a trei zeci şi treia zi dupǎ Paşte mâncând azimǎ cu ierburi amare pe când îl bǎteau pe Haman cu ramuri de salcie ş.a.m. d. totul din porunca eforului. Oricum e adevǎrat cǎ a început sǎ se dea dupǎ Rabi Israel Salomon. Vǎzut‑ a Rabi Israel Salomon şi s‑ a îmbunat şi s‑ a înjosit sǎ‑ l asculte, cum spun înţelepţii de nu poţi sǎ‑ i tai duşmanului mâna fǎ pace cu el. Vǎzut‑ au iubitorii de pace şi‑ au spus, faptǎ bunǎ cǎzutu‑ ne‑ a’n mânǎ pace s‑ aducem ’ntre ei. Au ţinut vorba (Psalmi XXXIV) cautǎ pacea şi aleargǎ dupǎ ea, au cǎutat‑ o pentru ei şi au alergat‑ o lumea s‑ o înderepteze. Nu mult a trecut pân’ l‑ au adus pe Rabi Israel Salomon sǎ‑ şi scoatǎ ura din inimǎ şi nu trebuie spus pe Şimen Nusn care se chinuia de ce se’nvrǎjbise cu Rabi Israel Salomon. Dar când au venit la Rabi Israel Salomon şi i‑ au spus, pe bǎiatul tǎu Şimen Nusn îl cere, i‑ a împins cu ţeava lulelei din mâna‑ i şi‑ a spus, niciodatǎ Sâmbǎta n‑ a cǎzut pe Duminicǎ. Iar au venit, a început sǎ le zâmbeascǎ. Le‑ a spus, trei cununi îi încununeazǎ pe israeliţi, cununa Învǎţǎturii şi cununa sacerdoţiei şi cununa regalǎ. Cununa sacerdoţiei a fost luatǎ de Aaron, cununa regalǎ a luat‑ o David, cununa Învǎţǎturii rǎmâne pentru orice israelit. Oricine vrea vine şi ia. Şimen Nusn sau orice alt gospodar. Lapte de caprǎ neagrǎ şi de caprǎ albǎ nu se deosebesc.
Auzit‑ a Şimen Nusn la efor venit‑ a acasǎ. Punga a luat‑ o în mânǎ cu CCC galbeni într‑ însa. Venit‑ a Şprinţe Pesl îmbrǎcatǎ ca o cuscrǎ şi a intrat la Ester Regina soţia lui Rabi Israel Salomon şi vorbit‑ a cu el vorbe de pace şi dragoste, Ester Regina sufletul meu, aveau‑ aş eu parte sǎ tai în curând felii groase din tortul de nuntǎ al fiicei mele cum îmi eşti tu de dulce. Lua‑ le‑ ar dracu’ pe cerşitoarele toate din Şibuş care ne pizmuiesc şi ne bârfesc. Nu degeaba se spune, sǎracu’ mai bine n‑ ar fi fost fǎcut decât sǎ fie fǎcut. În ziua aceea s‑ au împǎcat în ziua aceea logodna la cale au pus‑ o. Şi de nu ar fi trebuit Rabi Israel Salomon în zilele‑ acelea sǎ plece la Comitetul celor patru ţǎri care‑ atunci se’ntrunea n‑ ar fi zǎbovit multǎ vreme baldachinul pe loc l‑ ar fi pus. Şimen Nusn şi soaţa‑ i nu ar fi zǎbovit, cǎci pofteau sǎ fie numiţi socrul şi soacra acelui bǎiat învǎţat, Rabi Israel Salomon nu ar fi zǎbovit, cǎci voia sǎ grǎbeascǎ batjocura lui Şimen Nusn. Pe scurt când a plecat Rabi Israel Salomon la întrunirile Comitetului tot oraşul l‑ a însoţit pân’ la graniţa Sâmbetei l‑ au rugat sǎ nu zǎboveascǎ prea mult, sǎ nu lase oraşul orfan şi sǎ vinǎ repede înapoi ca sǎ se bucure de bucuria mirelui cu mireasa.
S‑ au adunat mai marii ţǎrii la întrunirea Comitetului celor patru ţǎri care s‑ a ţinut în anul acela în sfânta comunitate Boiberic sǎ’ntǎreascǎ a Cerului voie, cǎci în vremea aceea doar Sfânta Învǎţǎturǎ îi cǎlǎuzea pe evrei şi întregul popor o ţinea, iar nobilii comunitǎţilor şi învǎţaţii cei mari se’ngrijeau de binele neamului evreiesc legiuind tot felul de pravile adǎugând şi schimbând dupǎ cum cer vremea şi ceasul. Şi Comitetul celor patru ţǎri se întrunea când e nevoie, rabinii pe jeţuri şezând eforii stând peste ei, fiece efor cu rabinul sǎu, au grijǎ de cǎile ţǎrii bir pun pe comunitǎţi şi pe oameni, judecǎ între împricinaţi şi iau hotǎrâri şi ameninţǎ ceata ca sǎ le ţinǎ, iar dacǎ‑ i nevoie globesc şi pedepsesc şi afurisesc şi blestemǎ şi popresc şi‑ şi aratǎ puterea. Şi din pǎcatele noastre cǎ‑ s multe Satana printre ei dǎnţuieşte şi nici unul din ei nu se lasǎ şi se ciorovǎiesc. Dar Rabi Israel Salomon pacea fie cu el chiar unde alţii se încǎpǎţânau el se pleca, cǎci mult era mulţumit de peţire. În zilele toate acelea ochii îi luminau faţa‑ i era bucuroasǎ iar pântecu‑ i plin de rânze de Lvov şi pâini de Kulikov care nu sunt ca ele în lumea întreagǎ uneori se scutura dintru râs. Vino şi vezi cât s‑ a strǎduit Şimen Nusn ca sǎ aibǎ parte de‑ un ginere preaînvǎţat a ieşit cǎ‑ i neînvǎţat ca şi el. Leviatanul vrut‑ a sǎ prindǎ peşte de baltǎ a pescuit.
Dar ce fǎcut‑ a bǎiatul în zilele toate când Rabi Israel Salomon şedea în întrunirile Comitetului? Şedea şi el învǎţa cetea se strǎduia, pân’ ce Învǎţǎtura i‑ a fost limpede’n gurǎ. Vǎzând bǎtrânul cǎ tânǎrul umplutu‑ şi‑ a burta cu Talmud şi cu cǎrţi de rabini vestiţi i‑ a spus lui, la rabinul mare de‑ aici din oraş tu sǎ mergi numirea sǎ‑ ţi dea. Cǎci aşa‑ i chiar dacǎ tu în cele sfinte eşti învǎţat poţi sǎ fii judecǎtor drag eşti în ochii oricui şi însuşiri alte bune tu ai, câtǎ vreme cei mai mulţi dintre rabini sunt numiţi pentru galbeni şi pentru arginţi sau prin înrudire nǎdejde nu ai rabin sǎ fii. Aşa încât de ce te trimit sǎ ceri o numire sǎ ai dovadǎ la mânǎ cǎ destoinic fost‑ ai gǎsit de un învǎţat. 
Într‑ o zi stat‑ a bǎiatul la poarta casei rabinului cel mare. Cǎci rabinul mare nu please la Comitetul celor patru ţǎri de sǎrac ce era de slǎbǎnog ce era. A intrat rabineasa i‑ a spus bǎiatul eforului vine la tine. Spus‑ a, sǎ intre, şi a intrat. I‑ a spus, cercetaţi‑ mǎ rabine poate‑ s vrednic şi eu de o numire. I‑ a spus, cine‑ i aici destoinic sǎ‑ i şcoleascǎ pe israeliţi şi nu vine ’nainte‑ mi? I‑ a spus, rabi, am ţinut ce este scris (Iiov XXIX) tinerii se trǎgeau înapoi la apropierea mea. I‑ a spus, tu eşti bǎiatul ce numele‑ ţi merge de la un capǎt al Şibuşului la altul. Şezi fiule şezi, mulţi ca tine sǎ fie în Israel. A început sǎ‑ l învârte cu datinile. A vǎzut cǎ rǎspunde cum trebuie şi înţelege un lucru dintr‑ altul, când e vorba de oprelişti şi învoiri dar şi când e vorba de judecǎţi de avere. De el plǎcutu‑ i‑ a mult acasǎ la el l‑ a ţinut o zi ba şi douǎ şi trei. Pân’ la urmǎ a luat pana şi‑ a scris va şcoli va şcoli va judeca va judeca. Cin’ s‑ a ţinut de Învǎţǎturǎ rǎsplata sǎ şi‑ o primeascǎ. Ieşit‑ a bǎiatul bucuros c‑ a primit numire de rabin bucuros era rabinul cǎ‑ i cumǎtru cu Învǎţǎtura cǎ pe efor l‑ a mulţumit. Şi nu numai el, ci rabini mulţi din târguşoarele de pe lângǎ Şibuş, ce la Comitet nu se duseserǎ cǎci n‑ aveau cu ce, numitu‑ l‑ au rabin. Ştiind ei cǎ’n curând se va cǎsǎtori i‑ au mai spus, dar ţi‑ l dǎm pentru predicǎ, care nu se dezvǎluie decât dupǎ nuntǎ. Rabinii unii i‑ au dat numirea pe loc iar alţii au ţinut obiceiul de cuvioşi care nu scot din mânǎ ceva neterminat au aşteptat sǎ li se limpezeascǎ capul sǎ scrie. Şi cât şedea Rabi Israel Salomon în Comitet bǎiatul a primit numire de rabin. Terminându‑ se întrunirile Comitetului au scris pravilele şi le‑ au iscǎlit urcatu‑ s‑ a Rabi Israel Salomon în caleaşcǎ sǎ se ducǎ acasǎ. Bucuros foarte era de batjocura apropiatǎ a lui Şimen Nusn n‑ a simţit cât de greu este drumul la surugiu nu s‑ a uitat. Şi de l‑ a bǎtut nu l‑ a bǎtut decât ca voia sǎ‑ şi facǎ, ba nici nu cu bǎţul ci aşa‑ l împingea cu ţeava lulelei, şi nu se gândea cǎ îl bate ci doar timpul sǎ‑ i treacǎ. Atunci s‑ a minunat surugiul, ce‑ i asta cǎ Rabi Israel Salomon şade colǎcit ca un ied. În scurtǎ vreme ajuns‑ au la Şibuş.
Tot Şibuşul a auzit şi‑ a venit sǎ‑ l întâmpine pe Rabi Israel Salomon. Coborât‑ a Rabi Israel Salomon din caleaşcǎ şi tot poporul l‑ a însoţit pân’ acasǎ, pe când surugiul a luat‑ o ’nainte s‑ o vesteascǎ pe Ester Regina. S‑ a grǎbit Ester Regina şi s‑ a împopoţonat ca o mireasǎ înaintea soţului ei a ieşit şi l‑ a zorit sǎ se spele pe mâini pentru masa de prânz, cǎci o masǎ îmbelşugatǎ îi pregǎtise cu carne şi supǎ. Şi‑ a amintit Rabi Israel Salomon cǎ gustase brânzǎ de caprǎ şi şase ceasuri încǎ nu se scurseserǎ şi poftea sǎ mǎnânce acum doar o plǎcintǎ. Rǎu i‑ a pǎrut lui Ester Regina ba şi oraşului întreg lângǎ ea. Ei pentru cǎ supa se stricǎ iar lor, cum se poate ca Rabi Israel Salomon sǎ vinǎ din depǎrtǎri şi nu se’ntremeze cu mâncǎruri gǎtite. A venit un deştept şi a spus sǎ se roage rugǎciunea de dupǎ amiazǎ aşa au sǎ treacǎ şase ceasuri întregi şi‑ o sǎ poatǎ mânca. N‑ au apucat sǎ se roage pân’ ce Lasunka mirosit‑ a stǎpânul. A venit s‑ a culcat înainte‑ i s‑ a agǎţat de capǎtul brâului şi a mieunat de plǎcere. Rabi Israel Salomon a vǎzut‑ o glasul i l‑ a auzit. Drǎgǎstos vorbit‑ a cu ea şi i‑ a spus, nu cumva or fi uitat netrebnicii ǎştia de tine? A întrebat, daţi‑ i‑ at mâncarea la vreme? Pe bǎiat nu l‑ aţi uitat? Încetişor a scos brâul din ghiarele ei. I‑ au spus, Sfântul sǎ ne fereascǎ, cum pe Lasunka n‑ am uitat‑ o tot aşa nu l‑ am uitat nici pe bǎiat. Iatǎ‑ l cǎ bea şi mǎnâncǎ, sǎnǎtos e şi’nvaţǎ, şi tot ce‑ i nevoie pentru‑ a lui nuntǎ e pregǎtit. Sluga vǎzut‑ a cǎ Rabi Israel Salomon e mulţumit, pe Lasunka a început s‑ o slǎveascǎ şi‑ a spus, Lasunka noastrǎ pe bǎiat îl cunoaşte. Vǎzut‑ a tot Şibuşul cǎ vremea lui Lasunka a venit început‑ au s‑ o linguşeascǎ. A spus Rabi Israel Salomon, în slǎvi s‑ o ridicaţi aţi terminat? Şi s‑ a întors la treaba bǎiatului. Toţi au început sǎ‑ l laude pe bǎiat, afarǎ de Ester Regina, care nu era mulţumitǎ de peţitul acesta, din pricina lui Şprinţe Pesl care nu lasǎ nici o pasǎre necumpǎratǎ. Dar Rabi Israel Salomon mulţumit era de peţire de bǎiat îi plǎcea, cǎci prin el poftea pe Şimen Nusn sǎ‑ l batjocoreascǎ. A intrat Şimen Nusn, a vǎzut cǎ vor sǎ se roage. A spus Şimen Nusn, cuscre ce este asta, domnia ta vii de pe drum şi n‑ au gǎsit ceva mai bun pentru trupul alei voastre domnii decât rugǎciunea? Ci dormiţi puţin şi mâncaţi puţin şi apoi vǎ rugaţi, cǎ rugǎciunea nu se rǎceşte. A spus Rabi Israel Salomon, bine ai zis‑ o. Spus‑ au şi ei, ba şi noi n‑ am spus sǎ vǎ rugaţi decât negǎsind o cale mai bunǎ, acum cǎ avem o cale mai bunǎ desigur cǎ bine‑ i ca Rabi Israel Salomon sǎ doarmǎ puţin, cǎci somnul de dupǎ drum e plǎcut. S‑ au ridicat pe vârfuri de degete de la picioare şi au ieşit, şi nu au rǎmas cu Rabi Israel Salomon decât Şimen Nusn şi sluga, Şimen Nusn pentru cǎ drag i‑ e Rabi Israel Salomon iar sluga pentru cǎ Rabi Israel Salomon are nevoie de el. Tras‑ a sluga ciubotele lui Rabi Israel Salomon şi‑ a ieşit sǎ nu cumva sǎ treac’ o cǎruţǎ pe lângǎ ferestre în pat s‑ a culcat Rabi Israel Salomon luleaua şi‑ a luat‑ o, lulea de argint dar curat pe care‑ o adusese din drum şi a pus‑ o în gurǎ, a alergat Şimen Nusn la bucǎtǎrie şi a adus un tǎciune, s‑ a aplecat şi l‑ a pus în lulea, pe când argintul lulelei strǎlucea peste nasul lui roşu de vinurile ce le’ncerca pentru‑ a fiicei lui nuntǎ. Şi‑ a început sǎ vorbeascǎ cu Rabi Israel Salomon despre ziua în care va fi pus baldachinul. N‑ a aţipit Rabi Israel Salomon pân’ n‑ au hotǎrît ziua nunţii.
A cumpǎrat Şimen Nusn tot ce‑ i în lume mai bun, ca sǎ ştie locuitorii din Şibuş şi toţi ce dupǎ ei vor veni cum şi‑ a cǎsǎtorit Şimen Nusn fiica şi cu cine‑ a cǎsǎtorit‑ o. Butoaie de miere în pivniţ’ erau, cufundau podeaua de grele, zece hamali a adus Şimen Nusn în casǎ le‑ a ridicat. Copǎi erau acolo în casǎ, ca nişte cǎzi mari erau le‑ a umplut cu fǎinǎ, brutari şi brutǎrese acolo stǎteau cu chiupuri de oloaie în mânǎ şi saci de nuci şi de stafide şi de scorţişoarǎ le deşertau în toate copǎile cu mierea le‑ amestecau. Bǎtrânii din Şibuş strǎnutǎ de mirosul scorţişoarei, zgârciţii nu au nevoie de mirodenii Sâmbǎtǎ seara, temǎtorul de Dumnezeu iese în piaţǎ cu nas astupat ca sǎ nu trebuiascǎ mirodenii sǎ binecuvânteze fǎrǎ nevoie, cǎci nu este voie sǎ miroşi pâinea caldǎ cǎci nu s‑ a hotǎrît dacǎ trebuie sǎ binecuvântezi. Iar Şprinţe Pesl cumpǎrat‑ a deja orice cucoş şi orice gǎinǎ graşi dacǎ sunt, pân’ ce s‑ a spus, dacǎ n‑ ar fi lǎsat cele slabe n‑ ar fi rǎmas în Şibuş nici o „ispaşǎ” pentru când o veni Ziua de Ispǎşenie. Ba n‑ a lǎsat nici o gâscǎ sau raţǎ sau lebǎdǎ sau porumbel pe care nu i‑ a tǎiat. Porumbelul la fript, lebǎda la gǎtit, raţa umplutǎ cu mere friptǎ era, gâştele unele fripte altele gǎtite, afarǎ de vitele alte a cǎror roşie carne nu se vedea de albeaţa grǎsimii. Încǎ se‑ aude mugetul vitelor şi pǎsǎrilor de la zalhana, scârţâie roata cǎruţei pe uliţǎ plinǎ‑ i cǎruţa de zarzavaturi, şi un cǎprior îi merge ’nainte cu coarnele pline de zarzavaturi în cap c‑ o cununǎ roşie de ardei, venind dupǎ el bucǎtarul boierului, cǎci întrambii cǎpriorul şi zarzavaturile dar sunt de la boier pentru nunta fiicei lui Şimen Nusn. Toţi au vǎzut cǎpriorul şi‑ au spus, preaiubitul meu seamǎnǎ cu un cǎprior, pe când copiii alergau dupǎ el şi spuneau fugi iubitule ca un cǎprior. Încǎ boieru‑ a trimis peşti mari ca aceia, cǎ de n‑ ar fi fost tǎiaţi în bucǎţi n‑ ar fi încǎput în nici o tigaie. Unii dintre ei au fost umpluţi cu piper şi cu ceapǎ iar alţii cu vin roşu şi firimituri de turtǎ dulce cu zahǎr şi cu stafide, alţii au fost fǎcuţi în sos de oţet de vin fiert cu frunze de dafin şi ceapǎ alţii‑ au fost fripţi. Cei cu piper şi cu ceapǎ dupǎ cǎsǎtorie, cei cu stafide la masa de dimineaţǎ, cǎci dimineaţa omul pofteşte tot felul de dulciuri. Cei în sos pentru celelalte şapte zile ale zaiafetului iar cei fripţi, uneori nu‑ i vine omului sǎ aştepte pân’ ce‑ i pun masa atunci mâna întinde şi ia şi mǎnâncǎ pe loc. Pǎrerile erau împǎrţite între locuitorii din Şibuş, a cui este nunta aceasta, a eforului sau a bǎiatului cel sǎrac pe care eforul îl cǎsǎtoreşte faptǎ bunǎ sǎ facǎ. Spusu‑ le‑ au soaţele, sunteţi nişte proşti, ce i‑ a venit eforului sǎ cǎsǎtoreascǎ orfanul sǎrac? Pentru cǎ nu are fii, cǎci de‑ ar fi avut fiii şi‑ ar fi cǎsǎtorit, deci orfanul i‑ e ca un fiu şi nunta e ca nunta fiului sǎu, de aceea noi şi fiicele noastre veştminte trebuie sǎ facem noi cum se cuvine în cinstea eforului. Pe loc au fǎcut chiar aşa au dat la cusut rochii noi pentru ele şi pentru fiicele lor, cǎ fâlfâitul poalelor se auzea cât de douǎ ori voia Sâmbetei.
Chemat‑ a Şimen Nusn toatǎ seminţia casei tatǎlui sǎu şi toatǎ seminţia casei soţiei şi toţi dragii şi prietenii lui, başca rabinii toţi din împrejurime dupǎ care‑ a trimis nunta s‑ o lumineze cu‑ al lor renume. Au venit în cǎruţe cu coviltir şi în trǎsuri în caleşti şi în care, iar unii din ei venind adus‑ au cu ei bǎieţi învǎţaţi dar şi mândri. Au spus, de orfan este mirele şi n‑ are pe nimeni Învǎţǎtura s‑ o proslǎvim. Venind ziua nunţii s‑ a umplut oraşul de oaspeţi. Şi nu‑ i o cǎruţǎ care vine la Şibuş dupǎ care nu se înşirǎ câteva cete de sǎraci nevoiaşi cerşitori şi golani ce merg şnur dupǎ mirosul mâncǎrilor şi bǎuturilor.
S‑ a îmbrǎcat Şibuşul în haine de Sâmbǎtǎ şi toţi s‑ au dus la mireasǎ. Mireasa au aşezat‑ o pe‑ un scaun de lemn iar mǎscǎriciul rabi Ioil îi stǎ înainte şi‑ o mustrǎ cu un cântecel ce te face sǎ plângi. Astfel stihuia şi‑ i spunea

Tare sǎ plângi frumoasǎ mireasǎ
Uitǎ viaţa, deşarta
Cǎci acum când tu eşti acasǎ
Cerul îţi judecǎ soarta

Iar femeile stau în faţa miresei şi auzind glasul lui rabi Ioil plâng şi‑ o plâng pe mireasǎ împreunǎ cu el şi spun, Tare sǎ plângi, frumoasǎ mireasǎ, uitǎ viaţa, deşarta. Pe când el mai spune 

Cine ştie de liniştitǎ
Fie‑ ţi va viaţa cea scrisǎ
Sau chinuitǎ şi clocotitǎ
E de pǎcate închisǎ

Iar femeile stau în faţa miresei plâng şi‑ o plâng pe mireasǎ împreunǎ cu el. Mai apoi merge el cu alaiul la mirele‑ acasǎ şi cântǎ pe uliţǎ cu mǎscǎriciul în frunte se adunǎ acasǎ la mire şi el mirelui glǎsuieşte cu un cântecel ce te face sǎ plângi

Ei mire mire
Mândru mai eşti
Ţi‑ au spus cǎ eşti rege
Şi te fuduleşti 
Mire ei mire
Ascultǎ‑ mǎ bine
Toatǎ fudulia
Sǎ ştii mult nu ţine
Rege eşti astǎzi
Mâine ce‑ o fi
Rǎmâi cu toiagul
De el sǎ te ţii
Pe lumea aceasta
Nu poţi împǎrǎţi
Teme‑ te de Domnul
Ce te‑ o mântui

Aşa cânta el pân’ s‑ a stors inima şi s‑ au golit ochii de lacrǎmi. Ieşit‑ au prietenele miresei în hore şi‑ au aprins lumânǎri împletite, fiecare cu lumânarea în mânǎ, şi‑ au mers înainte pân’ ce au ajuns la sinagoga cea mare. Au învârtit mireasa împrejurul mirelui şi rabinul mare a fǎcut cǎsǎtoria. A stat taraful şi a cântat din viori şi din arpe şi din toate ciniile lor şi i‑ au adus pe mire şi pe mireasǎ şi pe cuscri la locul ospǎţului. Au şezut sǎ mǎnânce şi s‑ au desfǎtat cu mâncare şi bǎuturǎ cu vin şi cu bunǎtǎţuri şi cu carne de vitǎ de sǎlbǎticiune şi pasǎre.
De‑ acum aşteptau învǎţaţii în cele sfinte s‑ audǎ predica mirelui, cǎci tot timpul pânǎ acum obişnuise sǎ tacǎ vremea venise bǎrbǎţia sǎ şi‑ o arate. Mai ales aşteptau rabinii ce‑ i dǎduserǎ numire de rabin, cǎci de când acel bǎiat învǎţat fusese la ei drag le era voiau sǎ‑ l vadǎ cinstit. Pe scaune se foiau şi spuneau, când o începe? Dar mai mult decât ei aştepta Rabi Israel Salomon tot aceea, nu cum ei se gândeau, ci ca sǎ‑ l vadǎ pe Şimen Nusn batjocorit. Leviatan voise sǎ pescuiascǎ şi‑ a prins un peşte de baltǎ, voise sǎ se înrudeascǎ cu un învǎţat şi iatǎ‑ l cǎ‑ i neînvǎţat ca şi el. Umblǎ el Şimen Nusn din bancǎ în bancǎ de la evreu la evreu, pe unul îl bate pe umǎr altuia‑ i face vreun semn de prietenie bucurându‑ se mult cǎ avut‑ a el parte de mirele‑ acesta dintre toţi cei din Şibuş. Dintr‑ o datǎ toţi au tǎcut, cǎci înţeleseserǎ cǎ mirele va predica. Împinsu‑ s‑ a Şprinţe Pesl acolo’n odaie printre bǎrbaţi înfioratǎ spunând, oameni buni vreau sǎ ascult. Dar mirele încǎ tǎcea şi privea la coarnele cǎpriorului ce se ridicau de pe masǎ încǎrcate cu bunǎtǎţi. Semn fǎcut‑ a rabinul mirelui sǎ înceapǎ. Mirele gemut‑ a din piept şi şi‑ a îndreptat ochii cei doi cǎtrǎ Rabi Israel Salomon ca şi cum voie i‑ ar fi cerut pentru predicǎ. S‑ a fǎcut Rabi Israel Salomon cǎ voia Cerului o împlineşte şi i‑ a spus mirelui, gura deschide‑ o înţelepciunea‑ ţi va strǎluci. Coborît‑ a mirele capul cu mâinile‑ i douǎ pe masǎ s‑ a sprijinit, capul a ridicat şi‑ a privit o datǎ în sus douǎ în jos şi a predicat despre femeia ce vine cǎlǎrind pe mǎgar cu o povarǎ şi doi oameni îi merg înainte, ea spune aceştia doi sunt robii mei iar vita şi povara sunt ale mele pe când fiecare dintre cei doi spune aceasta mi‑ e soaţa şi‑ acesta mi‑ e robul aceasta îmi este povara aceasta mi‑ e vita, predicǎ dulce ca mierea. A mai povestit mirele poveşti felurite şi‑ a predicat, aceasta‑ i Învǎţǎtura aceasta‑ i este rǎsplata. A stat mǎscǎriciul s‑ a urcat pe un scaun, pe când fiecare daru‑ şi aduce îl dǎ prin mǎscǎrici, iar el vesteşte în stihuri şi cântece

Vestitul bogǎtaş tatǎl miresei
Şi cuvioasa‑ i soţie mama alesei
Şprinţe Pesl şi Şimen Nusn

Dau miresei şi mirelui husn
Douǎ sfeşnice de‑ argint dar curat
Fie‑ le norocul vestit şi‑ arǎtat
Iar eu rabi Ioil mǎscǎrici
Pân’ ce vine Mesia cânt de aici

În cinstea ta mire ’n a ta cinste mireasǎ
Ca Soarele curatǎ ca Luna frumoasǎ
Toţi cântǎreţii te preaslǎvesc
Pân’ la o sutǎ douǎzeci de ani împǎrǎteasǎ

Iar domnul cel renumit
Unchiul miresei numit
Bine sǎ‑ i fie
În bogǎţie
Îi dǎ o cambie
Cât o corabie
Avere întreagǎ asemuitǎ
Cu inelul contelui gras pecetluitǎ
În grǎdina‑ mi intrǎ iubitule
Fructele sǎ mǎnânci şi migdale
Domnul sǎ‑ i binecuvânteze
Faptele mâinilor sale

şi spuneţi Amin


Iatǎ‑ l pe cuscrul cinstit bine privit
Ca sǎgeata zboarǎ strǎluce
Acum a plecat acum a venit
O piuliţǎ de lemn îi aduce
Pentru azima fǎcutǎ de Paşte
Care’n curând va veni
Domnul sǎ ne ajute
Mântuirea ne‑ o potrivi
Din jertfe‑ om mânca din jertfa de Paşte
Adusǎ pe‑ altar cum oricine cunoaşte
Cântec nou vom cânta
Când fiecare Domnului îi mulţumeşte

Iar Rabinul vestit Elcana, dupǎ firea sa, poduri clǎdeşte, case urzeşte, înalte şi bune, cum n‑ au fost ca ele în lume, o cutie cu mirodenii, sǎ ţin’ socoteala vremii, şi‑ o cupǎ de‑ argint pentru binecuvântǎri. Bine vestit, cu ştiinţa sa ne‑ a uimit, pe drum sǎ ne ducǎ, cum el o apucǎ, ne‑ o ajuta pânǎ’n ziua de‑ apoi.

Dar ce îi dǎ cuscra cuvioasa bogatǎ
Lighean unu’ de‑ aramǎ dǎ pentru fatǎ

Iar ultimul dintre ei dragul nostru mai mare între evrei din moşi şi strǎmoşi
Domnul Rabi Israel Salomon întâiu’ntre cuvioşi
Ce pe mire‑ a crescut ca un fiu adevǎrat
În casǎ l‑ a adus de mânǎ l‑ a luat
De foame l‑ a scǎpat mâncare i‑ a dat
Cu haine l‑ a îmbrǎcat de frig l‑ a apǎrat
Cu bunǎtǎţuri l‑ a îndopat
Buzdugan de aur în mânǎ i‑ a pus
Cei Patru Stâlpi pentru el a adus
Limpede tipǎritǎ cu‑ adaosuri multe
Lucruri multe ’noite în slove mǎrunte
Hai mire apropie‑ te scoalǎ‑ te vino încoa
Pentru ce‑ ai învǎţat primeşti rǎsplata ta
Fie vorbele‑ ţi toate ca lance şi scut
Cu pana ta sǎ adaugi peste ce ai vǎzut

Încǎ stǎtea mǎscǎriciul pe scaun şi privea încoace şi’ncolo şi vestea şi spunea, cine‑ i Cutare acela care încǎ n‑ a dat dar pentru predicǎ? Şi oricine gândise sǎ scape fǎrǎ sǎ dea darul cel cuvenit se speria şi dǎdea un ban în mâna mǎscǎriciului, iar mǎscǎriciul arǎta banul miresei şi spunea cântând şi stihuind

Banul acesta
Mireasǎ doritǎ
Icoana regelui
Pe el e izvoditǎ
Pe‑ al regelui chip
Ochii sǎ‑ i ai
Regi care‑ s rabini
Din maţe sǎ dai

Iar a strigat rabi Ioil cu glas tare din partea mirelui din partea mirelui. S‑ au sculat rabinii şi au scos cǎrţile de numire din veştmintele lor şi le‑ au dat mǎscǎriciului în mânǎ. Şi‑ a scos rabi Ioil ocherii şi i‑ a pus pe ochi şi a vestit fiece carte şi a stihuit

Învǎţǎtorul nostru
Rabinul mare
Mare şi ostru
Puternic şi tare
Munţii îi zmulge
Şi îi mǎcinǎ
Apa din ei mulge
A noastrǎ luminǎ
Pe noi ne‑ a judecat
Spre‑ a noastrǎ cinstire
Mirelui el i‑ a dat
Sfântǎ’nvoire
Fiu de rabin mare
Ca îngeri din Rai
Barosul cel tare
Şi fulger de Mai
Cartea aceea
A scris‑ o ǎst an
Coliba din pielea 
Lui Leviatan

Va şcoli va judeca
I‑ a spus lui husan



Tot aşa stǎtea mǎscǎriciul şi cetea celelalte cǎrţi de numire, a rabinului din Monisz Tresztic şi a rabinului din tǎpşanul Liszcze şi a rabinului din Piczy cel mic şi a rabinului din Rouǎ şi ploaie. Toate locurile pe unde se preumblase bǎiatul sǎ cearǎ numire de rabin. A luat mǎscǎriciul cǎrţile de numire una dupǎ alta şi i le‑ a dat ceauşului, iar ceauşul i le‑ a dat lui Şimen Nusn, iar Şimen Nusn pusu‑ le‑ a în strachina de argint dinaintea mirelui.

De‑ acum Rabi Israel Salomon şedea şi se minuna şi se uita lung în cǎrţile de numire şi le pipǎia şi le îndoia pân’ ce s‑ a auzit zgomotul. Ca şi cum prin aceasta ar fi vrut sǎ acopere învǎţǎtura bǎiatului care‑ i rǎsuna în urechi. A spus Rabi Israel Salomon cum se poate cǎ bǎiatul a ajuns într‑ atât? Eu voisem sǎ‑ mi bat joc de Şimen Nusn duşmanul meu nu numai cǎ nu l‑ am batjocorit ci i‑ am şi dat fiicei sale un mire învǎţat şi înţelept. Despre mine a scris regele David în a sa Psaltire face groapa, o sapǎ, şi tot el cade‑ n groapa pe care‑ a fǎcut‑ o. Cu cine semǎna Rabi Israel Salomon în ceasul acela, cu un om ce’ndopase anul întreg un cucoş pentru ispaşǎ ci ’nainte de Ziua de Ispǎşenie i‑ a zburat. S‑ a sculat Şimen Nusn şi a luat paharul cu vin şi venit‑ a la el. Ţinut‑ a Rabi Israel Salomon vorba ceea, de nu poţi sǎ tai mâna duşmanului bine‑ i s‑ o pupi, pe loc s‑ a sculat şi a bǎut spre noroc şi bucuratu‑ s‑ a cǎ e numit cuscru. Ba l‑ a şi luat pe mire de mânǎ şi cu el a vorbit de cele sfinte pân’ce feţele li s‑ au înveselit. Au stat musafirii şi au dǎnţuit şi au cântat şi au dǎnţuit pân’ ce s‑ a auzit în târgul întreg. Moşul a ieşit din odaie bolnavul din pat. L‑ au chemat pe bǎtrânul acel care‑ l învǎţase pe bǎiat întru sfinţenie. A venit şi‑ a vǎzut cinstea învǎţǎcelului sǎu, şi a vǎzut cǎ în veci nu‑ i va pǎrǎsi Dumnezeu pe cei ce se strǎduiesc întru Învǎţǎturǎ. Astfel predicat‑ a şi el. În frunte l‑ au pus înaintea sa au adus carne şi peşte şi vin vechi care‑ i mulţumeşte pe cei bǎtrâni. A bǎut şi‑ a mâncat şi‑ a bǎut şi iar a spus vorbe meşteşugite de‑ ale Învǎţǎturii. Nu multe zile‑ au trecut pân’ ce l‑ au adǎugat la tribunalul rabinic. Iar când judecǎtorul bǎtrân a plecat în Ţara lui Israel în locul lui l‑ au numit.
De acum înainte fost‑ a pace în târg. Şimen Nusn nu mai bǎga duşmǎnie şi urǎ şi pizmǎ şi nimeni nu‑ şi mai ridica glasul nu mai vorbea împotriva lui Rabi Israel Salomon şi nu mai trebuit‑ a ceauşul sǎ stea afarǎ pe ger ca sa‑ i pǎzeascǎ pe neobrǎzaţi aşa cǎ gata era în fiece clipǎ sǎ‑ l slujeascǎ pe Rabi Israel Salomon când are nevoie, şi nu trebuie sǎ mai adǎugǎm când Rabi Israel Salomon vrea nişte ceai. Fiica lui Şimen Nusn a nǎscut fii şi fiice pe când bǎiatul acela sǎrac ce soţ i se fǎcuse şade şi’nvaţǎ ba a mai ajuns şi sǎ scrie o carte mare despre tractatul Acte de cǎsǎtorie, aşa încât cu el s‑ a împlinit ce e scris (Isaia LX) în loc de aramǎ voi aduce aur ş.a.m.d., în locul ginerelui neînvǎţat pe care poftise Rabi Israel Salomon sǎ i‑ l aducǎ lui Şimen Nusn i‑ a adus un ginere preaînvǎţat şi pacea fie asupra evreilor.

Se strǎduieşte unul aproapelui sǎu
Rǎu sǎ‑ i facǎ sǎ se rǎzbune
Dar iatǎ prins e în faptul rǎu
Din care Domnul face‑ o minune


Cele ascunse şi cele dezvǎluite

Pe vremea lui Rabi Israel Salomon nimeni nu era mai vestit în Şibuş decât Rabi Abele Ţuzmir, care era bogat şi fǎcǎtor de pomanǎ şi învǎţat şi fiu de oameni vestiţi dintre urmaşii lui Rabi Abele cel mare, pe care l‑ a chemat boierul stǎpânul Şibuşului sǎ ridice Şibuşul din ruine, cǎci nimicit fusese în pogromurile din 1648, şi putut‑ a Rabi Abele sǎ‑ i clǎdeascǎ ruinele şi sǎ‑ l facǎ din nou cum fusese. Ba chiar s‑ a mai şi ridicat peste ceea ce fusese în zile de pace, cǎci în zile de pace mititel fusese oraşul între cetatea boierului şi între Strypa, iar dupǎ venirea lui Rabi Abele mǎritu‑ l‑ a mult graniţa i‑ au lǎţit‑ o început‑ au sǎ vinǎ toţi cei ce fugiserǎ la început scǎpând de sabia lui Hmielniţki, ba şi moşii lui Rabi Israel Salomon venit‑ au cu ei. Unii spun cǎ adusu‑ i‑ a Rabi Abele  sǎ‑ i şcoleascǎ copiii întru Învǎţǎturǎ. Spune Rabi Israel Salomon, cǎ şezutu‑ i‑ au moşii în Şibuş nainte de pogromurile din 1648 când a fost sǎ fie pogromul fugit‑ au, terminându‑ se vremea mâniei s‑ au întors înapoi, îndrumând ei Şibuşul cu’nţelepciune s‑ a putut înnoi, şi încǎ nu s‑ a mântuit dreptul moşilor sǎi învǎţaţii cei drepţi, ce prin cuvioşenia lor înţeleaptǎ oraşul îl apǎrǎ de nenorociri. Moşii lui Rabi Israel Salomon care erau învǎţaţi s‑ au încuscrit cu gospodari ieşit‑ au din ei efori şi cârmuitori, moşii lui Rabi Abele bogǎtaşi cu rabini s‑ au încuscrit ieşit‑ au din ei învǎţaţi. Chiar de se asemǎnau moşii lui Rabi Abele cu moşii lui Rabi Israel Salomon n‑ au obişnuit moşii lui Rabi Abele sǎ se’ncuscreascǎ cu moşii lui Rabi Israel Salomon, cǎci cu limbǎ de moarte lǎsase Rabi Abele mirese sǎ ia din alte oraşe, pentru a mǎri slava Şibuşului ntru rudenie şi bogǎţie. 
În vremea aceea nu rǎmǎseserǎ în Şibuş din acele douǎ familii decât Rabi Israel Salomon şi Rabi Abele, cǎci fraţii lor şi surorile lor cǎsǎtorindu‑ se în alte oraşe se duseserǎ fiecare’n alt loc. Rabi Israel Salomon fii nu avea, ci‑ i avea Rabi Abele, parte‑ a avut de urmaşi ce i se asemǎnau. Rabi Israel Salomon cârmuirea a moştenit‑ o de l’ai sǎi moşi şi efor fǎcutu‑ s‑ a al Şibuşului cârmuitor. Rabi Abele moştenit‑ a negoţul moşilor sǎi gospodar fǎcutu‑ s‑ a’n Şibuş. Unul cârmuia ca un boier altul se nimicnicea.
Vremea trecând pierdut‑ au urmaşii lui Rabi Abele cel mare câteva din negoţuri, cǎci slugile lor au venit şi negoţul l‑ au luat, şi în mâna lui Rabi Abele n‑ a mai rǎmas decât tǎbǎcǎria din rǎsǎritul oraşului. Şi încǎ era acea tǎbǎcǎrie mai mare decât toate negoţurile din Şibuş, cǎci cele mai multe dintre negoţuri se prǎvǎleau zi de zi, iar tǎbǎcǎria aceea tot aşa rǎmânea. Cei ce voiau doar sǎ câştige au avut parte de nenorociri, acesta ce pomeni fǎcea şi milostenii din Cer a fost binecuvântat. Şi fiind tǎbǎcǎria negoţul cel mai de seamǎ al lui Rabi Abele început‑ a sǎ se lǎţeascǎ încolo şi’ncoace pân’ s‑ a fǎcut cât o mahala, unde pâinea şi‑ o câştigau 
multe familii de israeliţi ba şi de netǎiaţi împrejur spre deosebire de ei.
Mahalaua aceasta care ţinea o parte însemnatǎ a orǎşelului de case mari era plinǎ, fǎr’ sǎ mai pomenim o casǎ mare de’nvǎţǎturǎ pentru a învǎţa şi a se ruga şi şcoliţe pentru copiii evrei, afarǎ de casele obişnuite şi şoproane şi cazane dar mari şi copǎi şi argǎsitori şi cǎruţe şi cǎrucioare şi care. Deci slujitorii casei lui Rabi Abele cumpǎrǎ piei şi tǎbǎcarii stau pânǎ mai sus de burice în sǎu şi’n murdǎrie şi în ulei şi în ochiuri de apǎ, pe când Rabi Abele şade şi învaţǎ cǎrţile sfinte, afarǎ de Sâmbǎta noaptea când coboarǎ în locuinţa de iarnǎ iarna şi’n locuinţa de dinafarǎ vara şi face socoteala cu oamenii lui şi banii le dǎ pentru încǎ şase zile de lucru. Terminând socoteala începe socoteala din nou adicǎ învǎţǎtura, cǎci omul n‑ are folos în toat’ a lui trudǎ ce trudeşte sub Soare decât truda Învǎţǎturii, care e chintesenţa şi ea este ţelul şi ea e întâiul din stâlpii toţi pe care stǎ lumea. Afarǎ de stâlpul Învǎţǎturii obişnuia Rabi Abele sǎ întǎreascǎ şi ceilalţi stâlpi, adicǎ a Domnului slujbǎ şi milostenia.
Faptele‑ acestea cu care se mândreşte cine le face cine‑ o spune cǎ frumoase nu sunt? Fǎrǎ’ndoialǎ Rabi Israel Salomon. Fereascǎ Sfântul ca faptele sǎ nu‑ i fi plǎcut, ci de fǎptuitor nu‑ i plǎcea, şi aşa fost‑ a sǎ fie, tatǎl lui Rabi Israel Salomon fusese eforul Şibuşului iar când a murit fiul a fost numit în locul tatǎlui. Au vrut sǎ‑ l numeascǎ împreunǎ cu el pe Rabi Abele cum se obişnuia din moşi strǎmoşi, cǎci uneori moşii unuia fuseserǎ mai marii comunitǎţii şi ai celuilalt ajutorii iar alteori dimpotrivǎ. Dar Rabi Abele nu a primit. Aşa spuneau potrivnicii lui Rabi Israel Salomon, rotundul ǎsta fǎr’ de aluat împrejur rotund nu se cheamǎ, la fel mǎrirea pe care alţi mari n‑ o încununeazǎ nu e mǎrire. Auzit a‑ Rabi Israel Salomon şi era supǎrat pe Rabi Abele ca şi cum vorbele ar fi ieşit din gura lui Rabi Abele. Rabi Abele n‑ a luat treaba în seamǎ, ci Rabi Israel Salomon a luat‑ o. Cel ce n‑ a simţit n‑ a simţit, cel ce‑ a simţit n‑ a lǎsat nici o pricinǎ sǎ nu‑ l zgândǎreascǎ. Dǎri multe i‑ a pus fǎrǎ dreptate timpuriu i‑ a trimis dǎbilarul, plǎtit‑ a acesta de bunǎ voie cu bani buni iar pe dǎbilar l‑ a dǎruit. Bǎgǎtori de zâzanie spun, dǎri multe pus‑ a pe tine ca sǎ te asupreascǎ. Rǎspunde Rabi Abele, sǎ dau bani pentru nevoile comunitǎţii e asuprire? Odatǎ şezut‑ au şi au povestit tot felul de lucruri despre Rabi Israel Salomon şezând cu ei şi Rabi Abele care a spus, nu‑ i nici o nenorocire împreunǎ cu care sǎ nu‑ l pomeniţi pe Rabi Israel Salomon. Ajuns‑ au vorbele lui la Rabi Israel Salomon. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, vine ea nenorocirea şi se rǎzbunǎ pe tine.
S‑ o luǎm de la început. Rabi Abele bogat şi învǎţat şi de neam şi fǎcǎtor de pomeni şi copiii crescându‑ şi întru Învǎţǎturǎ şi cǎsǎtorie şi fapte bune şi merge pe‑ a Domnului cale fǎr’ de înşelǎciune, mǎrire pentru el nici nu vrea, afar’ de mǎrirea aceea pe care orice tatǎ eveu o doreşte, peţit bun pentru fiii‑ i şi fiicele‑ i. Ceea ce a şi fǎcut. Pe fii i‑ a cǎsǎtorit cu fete de neam pentru fiice a luat miri învǎţaţi. Şi intrând el la casa sa de învǎţǎturǎ iar în dreapta‑ i şi’n stânga‑ i ginerii lui soţii fiicelor sale învǎţaţi renumiţi luaţi din alalte locuri cu toţii vedeau cum mǎrise Rabi Abele lauda Şibuşului precum lǎsase cu limbǎ de moarte Rabi Abele moşul sǎu. Cǎsǎtorise Rabi Abele toţi fiii‑ i şi ficele‑ i afar’ de Hanale cea mezinǎ ce toate surorile întrecea în farmec şi în bunǎ ’nţelegere. Venind vremea lui Hanale sǎ se mǎrite au început peţitorii sǎ‑ i înfǎţişeze bune peţiri, de care orice evreu s‑ ar fi bucurat, dar Rabi Abele n‑ a primit nici o peţire din cele înfǎţişate, cǎci el se gândise sǎ se’nrudeascǎ cu evreii de neam cei din Brod, care‑ s bine crescuţi fapte multe au bune seminţia le este ştiutǎ au inimǎ largǎ, pizmǎ n‑ au şi nici rǎutate, cǎci în bogǎţie‑ au crescut au din ce sǎ trǎiascǎ nici unul nu trebuie sǎ se’ntreacǎ cu altul pentru‑ a trǎi, cǎci Domnul cel Sfânt mâinile tuturor umple cu buna Sa cuvântare.
Aşa încât venindu‑ i vremea lui Hanale cea mezinǎ sǎ se mǎrite Rabi Abele a trimis la evreii de neam cei din Brod sǎ caute un ginere cum lui îi e bine pe sol l‑ a împuternicit Rabi Abele sǎ fǎgǎduiascǎ atâtea şi‑ atâtea sute de reinusch ca zestre, afarǎ de daruri şi alte asemenea asupra cǎrora s‑ au învoit mai‑ marii comunitǎţilor şi mai‑ marii ţǎrii sǎ fie date unui bogat dup’ a sa bogǎţie. Nu multǎ vreme solul a zǎbovit ci a gǎsit un bǎiat cum se cere învǎţat şi fiu de bogaţi. L‑ a chemat Rabi Abele pe Rabi Zemle buimacul, învǎţat înţelept şi cinstit, care de multa‑ i învǎţǎturǎ se depǎrtase de sine‑ şi şi de lumea întreagǎ, şi de aceea chemat fusese buimacul, şi l‑ a trimis sǎ‑ şi dea socotinţǎ cum e cu bǎiatul, cǎci când e vorba de Învǎţǎturǎ nu te poţi încrede în peţitori, chiar dacǎ sunt învǎţaţi, cǎci din graba lor multǎ uneori nu‑ l încearcǎ pe mire, şi le e destul dacǎ spune mirele vreo meşteşugire cǎ ei îl şi ridicǎ în slǎvi. Iar evreul de neam cel din Brod a trimis un om uşuratec sǎ vadǎ dacǎ n‑ are mireasa vreun beteşug. Întorsu‑ s‑ a Rabi Zemle bucuros şi a spus, desǎvârşit e bǎiatul, chip are frumos, de’nţelepciune e plin şi de învǎţǎturǎ, iar solul din Brod a vestit, nouǎ ciubere de frumuseţe, chipul reginei Ester, cǎlcâiul ei ruşineazǎ toate frumoasele cele din Brod. I‑ a fǎgǎduit Rabi Abele fiicei sale atâta şi‑ atât i‑ a fǎgǎduit cuscrul din Brod atâta şi‑ atât fiului sǎu. S‑ au întâlnit într‑ un sat dintre Şibuş şi Brod şi fǎcut‑ au logodna.
Când sǎracii fiii îşi cǎsǎtoresc în cine se’ncred, în Tatǎl lor Cel din Ceruri. Preasfântul bine fie El cuvântat, spun ei, ajutǎ şi mântuieşte, cǎci de n‑ ar fi fost El cuvântat fie bine, noi ce putere avem? Când bogaţii fiii îşi cǎsǎtoresc, chipurile Domnului nu i‑ a rǎmas sǎ mai facǎ nimic. Tatǎl miresei fǎgǎduieşte sǎ dea atâta şi‑ atât, tatǎl mirelui fǎgǎduieşte sǎ dea atâta şi‑ atât aşa încât trebuie numai sǎ fie chemat un taraf şi pus un baldachin. Pe scurt, peţitul e gata. Rabi Abele ce tǎcut din fire era n‑ a scos nici un cuvânt, iar cuscrul din Brod din cei mai fuduli de pe‑ acolo nici el n‑ a luat ciubere zece de vorbǎ. Ci logodna fǎcutǎ fiind şi hotǎrâta fiind ziua nunţii s‑ a’ntors acesta la Şibuş şi acesta la Brod. L‑ a vestit tatǎl mirelui pe mire cǎ‑ i mire vestit‑ a‑ o pe mireascǎ tatǎl miresei cǎ e mireasǎ. De atunci înainte nunta au început s‑ o pregǎteascǎ. Şed croitorii şi croiesc veştminte de Sâmbǎtǎ şi veştminte de zile de lucru, veştminte de varǎ şi veştminte de iarnǎ, aici pentru mire şi aici pentru mireasǎ, şi aici şi acolo se coc felurite copturi şi vite se taie şi pǎsǎri şi se gǎteşte ba şi se frige pentru sǎracii cei din oraş, cum se cuvine unor evrei cuvioşi ce grijǎ au de fraţii lor cei sǎraci. Şi cum se cuvine unor evrei cuvioşi bogaţi şi învǎţaţi a înzestrat Rabi Abele o mireasǎ sǎracǎ sǎ se cǎsǎtoreascǎ în ziua când s‑ o cǎsǎtori fiica sa zestre i‑ a dat zeciuialǎ din zestrea ce fiicei lui o fǎgǎduise.
Şi aici trebuie spus cǎ fata aceea pe care‑ a înzestrat‑ o Rabi Abele sǎ se cǎsǎtoreascǎ în ziua în care se va cǎsǎtori fiica sa era numitǎ ca a sa fiicǎ numele tatǎlui ei era ca numele sǎu, adicǎ Hanale fiica lui Rabi Abele. Iar potrivirea aceasta de nume farmec era încercat precum ştiu ştiutorii şi nu se întâmplǎ decât la Şibuş, cǎci cei mai mulţi dintre orǎşeni se numesc Rabi Abele dupǎ numele moşilor lor ce numiţi fuseserǎ ei dupǎ Rabi Abele cela mare, şi nu e într‑ asta nici o minunǎţie. Dar minunǎţia era cǎ sǎracul acela numit Abele numit mai era şi tǎbǎcarul. Cum se poate? Cǎzut‑ a odatǎ într‑ o scurgǎtoare a tǎbǎcǎriei mucaliţii început‑ au sǎ‑ l cheme şi pe el tǎbǎcarul. Se spune cǎ fiind el adus înaintea lui Rabi Abele auzit‑ a acesta cǎ e numit tǎbǎcarul a râs multǎ vreme. Numai cǎ faptul acela care‑ l înveselise pe Rabi Abele i‑ a adus mai apoi necaz şi durere. Fereascǎ‑ ne Sfântul necazul sǎ‑ l atârnǎm pe milostenia lui Rabi Abele, cǎci e ştiut cǎ faptele bune nu sunt rǎsplǎtite pe lumea aceasta.
Cât inima doare de rǎutatea fǎpturilor şi de înşelǎciunile lor. Cât de mult s‑ au pregǎtit, cât ar fi trebuit sǎ se bucure, ce fericire aştepta perechea aceea, ce viaţǎ frumoasǎ li se fǎgǎduise, dar sortit e celor mai buni din Israel sǎ nu se bucure pe lumea aceasta. Dacǎ mâinile lui Isav nu ne asupresc suntem pedepsiţi pentru glasul şoaptelor lui Iaacov. Pe scurt voi vorbi unde nu trebuie sǎ o lungesc şi nu voi lungi unde faptele fost‑ au scurte. Încǎ fiind mirele sub baldachin a dat despǎrţenie. Buzele ce şopteau iatǎ îmi eşti consfinţitǎ au spus despǎrţitǎ, ca şi cum s‑ ar fi ridicat acesta în ceruri şi ar fi auzit de dupǎ un paravan cǎ acolo n‑ au fǎcut cunoscut fiica lui Cutare e pentru Cutare. Ce i‑ a venit nunta s‑ o strice? Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru iar cele dezvǎluite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri. Aşa cǎ vom povesti ce ne este dezvǎluit. 
Se obişnuieşte ca eforii şi suspuşii sǎ fie de toţi cǎutaţi, mai ales Rabi Israel Salomon care chiar fǎrǎ efor sǎ fie mulţi vor sǎ‑ i fie aproape, cǎci este bogat şi pe bogaţi mulţi îi iubesc. Nu toţi cei apropiaţi de Rabi Israel Salomon erau din fruntea comunitǎţii, ci dimpotrivǎ câţiva erau despre care spune stihuitorul ca boi îndopaţi le iese sǎul din ochi, de rǎu vorbescu‑ i pe toţi bazaochi. Aşa nişte oameni golani, nevenit‑ au pe lume decât ca sǎ termine sufletele din trup  şi sǎ vinǎ apoi mântuirea. Cel mai rǎu dintre toţi e Pini holera. Acest Pini a binemeritat sǎ se apropie de Rabi Israel Salomon prin Lasunka, cǎci odatǎ fugit‑ a Lasunka şi prins‑ o‑ a Pini şi adus‑ o‑ a la Rabi Israel Salomon aşa încât fǎcutu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon sol sǎ‑ i ducǎ epistolele. Pe scurt ceva bun mai era şi în Pini, deşi nu era învǎţat chiar de loc credincios era celui care‑ l trimite şi e gata sǎ‑ i facǎ voinţa. Iar de i‑ ar fi fǎcut Rabi Israel Salomon un semn fie şi mic gata era sǎ‑ i aducǎ pe tac‑ su şi pe mǎ‑ sa legaţi în lanţuri de fier pânǎ’n iad.
Aşa încât în vremea aceea pe când Rabi Abele se pregǎtea pentru nunta fiicei sale a fost sǎ fie cǎ Pini a mers trimis fiind de Rabi Israel Salomon într‑ un loc lângǎ Brod. Nu ştim pentru ce, pentru bani sau pentru comunitate, dar când nevoie mare era pentr’ o treabǎ ascunsǎ pe Pini ’l chema sol îl fǎcea. Şi de data aceasta pe Pini l‑ a chemat şi l‑ a trimis unde l‑ a trimis. Fǎcându‑ şi el treaba a intrat Pini în Brod sǎ vadǎ oraşul de care cu toţii vorbesc, cǎci de când peţit‑ a Rabi Abele un tânǎr din Brod toţi ridicǎ Brodul în slǎvi. Cǎci fiind el în locul de lângǎ Brod cum în Brod sǎ nu intre. Unii spun cǎ de capul sǎu în Brod a intrat, alţii spun cǎ trimis de Rabi Israel Salomon a intrat, peţitul sǎ‑ l pipǎie.
Acum cǎ la Brod am ajuns mǎreţia Brodului o povestim. Oraş mare e Brodul gǎseşti acolo de toate. Ce e la Brod şi ce nu e la Brod. Case‑ s în Brod unde încap de douǎ ori cât locuitorii unui târguşor, prǎvǎlii sunt la Brod unde în cea mai micǎ mai multe gǎseşti decât în toate prǎvǎliile din Şibuş. Mai adaugi ferestrele prǎvǎliilor unde stau chipuri de lemn, bǎrbaţi şi femei, îmbrǎcaţi în haine frumoase împodobiţi cu tot felul de giuvaieruri. De‑ aia sunt supǎraţi locuitorii din târguşoare pe orǎşenii din Brod care banii îşi risipesc pe pǎpuşe de lemn care nu simt nimic şi le îmbracǎ în haine cârmǎzii minunate, pe când sǎracii de neam umblǎ goi şi desculţi. Acum vino şi vezi, dacǎ pǎpuşe de lemn într‑ atât, cu atâta mai mult orǎşenii din Brod, care sunt preamǎriţi fii de preamǎriţi zarafi şi fii de zarafi, samsari şi negustori, rabini bogǎtaşi, mari întru Învǎţǎturǎ lǎţiţi în avere. Şi nu trebuie sǎ amintim soţiile şi fiicele lor care acoperite sunt de scumpeturi îmbrǎcate în catifea şi atlas, iar în zile ploioase hamalii le poartǎ pe umere, sǎ nu‑ şi murdǎreascǎ condurii. Cine Brodul nu l‑ a vǎzut n‑ a vǎzut un oraş frumos al evreilor. Fost‑ a sǎ fie cǎ odatǎ venit‑ a la Brod împǎratul şi a vǎzut toţi locuitorii evrei. A spus împǎratul acesta e pentru mine Ierusalimul, cǎci regii din Österreich au înscris pe pecetea lor regele Ierusalimului, cu toate cǎ Ierusalimul era în mâna ismaeliţilor.
Venit‑ a Pini la Brod. Vǎzând toatǎ lumea aceea cea multǎ capul i s‑ a zǎpǎcit de mare nedumerire. Tot stând el şi privind s‑ a ciocnit de el unul ce alerga jos l‑ a dat. Culcat fiind pe pǎmânt a trecut lângǎ el un harabagiu şi i‑ a tras una cu biciul. Încercând sǎ se scoale picioarele nu l‑ au ascultat. Ascultându‑ l picioarele n‑ a ştiut ce‑ i cu el printre trecǎtorii cei mulţi ce‑ l împingeau încoace şi’ncolo. Între timp foamea început‑ a sǎ‑ l chinuie, a început el sǎ‑ i blesteme pe Rabi Abele şi pe cuscru‑ i, cǎci din pricina lor numai ajunsese Pini la Brod. Vǎzut‑ a fum gras de fripturǎ şi de copturi felurite ieşind dintr‑ un coş pe o casǎ care multe‑ s acolo ce slugile’ncarcǎ cu cutii saci şi lǎzi de mâncare şi bǎuturǎ. Ci fumul acela şi coşul acela şi slugile‑ acelea şi sacii aceia şi lǎzile şi cutiile ale cuscrului lui Rabi Abele erau, cǎci se pregǎtea sǎ se ducǎ la Şibuş la nunta fiului sǎu. Printre care Pini început‑ a sǎ se foiascǎ, poate‑ o crǎpa un butoi s‑ o vǎrsa bǎutura sau poate dintr‑ un sac o cǎdea ceva de mâncare. Vǎzutu‑ l‑ au slugile şi l‑ au împins. Oftat‑ a Pini şi‑ a spus, la Şibuş nu se poartǎ aşa cu un sǎrac. Auzitu‑ s‑ au vorbele au ajuns pânǎ la cuscru, cǎ un sǎrac venit‑ a din Şibuş. În odaie la el l‑ a chemat. Uitatu‑ s‑ a Pini la bogǎtaş s‑ a uitat şi la casǎ şi s‑ a gândit, bun gospodar casǎ bunǎ. Aşa casǎ n‑ are nici Rabi Israel Salomon nici Rabi Abele. Dar de ce poartǎ pǎlǎrie pǎtratǎ şi nu poartǎ pǎlǎrie rotundǎ şi sus astupatǎ sau înaltǎ şi sus ascuţitǎ ca orice evreu? Ce poţi sǎ mai spui despre orǎşenii din Brod, nu degeaba se spune proştii din Brod. Cǎ nu prost e acesta, un sǎrac aduce acasǎ şi nu îl cinsteşe cu mâncare şi bǎuturǎ.
I‑ a spus gospodarul, auzit‑ am cǎ sunteţi din Şibuş. A rǎspuns Pini obraznic, cǎ‑ s din Brod nu pot sǎ mǎ laud, oricum nu mǎ ruşinez cǎ eu sunt din Şibuş, slavǎ Domnului nici la Şibuş nu lipsesc bogǎtaşi. Adevǎrat cǎ nu pot fi asemuiţi bogǎtaşii din Şibuş cu bogǎtaşii din Brod, dar nici bogǎtaşii din Şibuş nu sunt cerşitori. La Şibuş sunt bogǎtaşi cu butoaie pline de galbeni. Zâmbit‑ a bogatul cu mulţumire şi‑ a spus, ca Rabi Abele pentru pildǎ. S‑ a fǎcut sǎracul cǎ se minuneazǎ şi‑ a spus, rabi Abele, rabi Abele, rabi Abele, mulţi Abele în Şibuş avem şi nu ştiu de care domnia voastrǎ vorbeşte, poate Abele milostenia poate Abele cândveipune, unul e numit milostenia cǎci cutia milelor a furat‑ o  şi‑ a fugit în ţara Valahiei şi  unul e numit cândveipune cǎ altǎ poreclǎ nu i‑ au gǎsit, şi neputându‑ l lǎsa fǎrǎ poreclǎ l‑ au numit cândveipune, cǎci un obicei este la noi cǎ’n fiece an în ziua a noua a lunii Ab dupǎ rugǎciunea de dupǎ‑ amiazǎ se strâng toţi mucaliţii oraşului şed pe treptele casei cuvioşilor pe care‑ o numesc mucaliţii sinagoguţa şi au grijǎ de fiece om sǎ‑ i dea o poreclǎ. A spus bogǎtaşul, ce‑ i cu prostiile astea, de la sine înţeles mi se pare cǎ de‑ am spus Rabi Abele la Rabi Abele Ţuzmir mǎ gândeam. Şi‑ a ridicat sǎracul ochii în sus şi a spus, oraşul nostru fie Domnul slǎvit e oraş de cucernici temǎtori de Dumnezeu nu de nemţişori care‑ şi iau nume strǎine. Fiecare la noi e chemat dupǎ faptele lui. Spus‑ a bogatul, Rabi Abele Ţuzmir e Rabi Abele cel cu tǎbǎcǎria. Zâmbit‑ a Pini şi‑ a spus, ştiam cǎ domnia ta se gândeşte la Abele cel cu tǎbǎcǎria, atunci de ce n‑ am vorbit de el mai întâi, ca sǎ împlinesc ce se spune, la masǎ intrǎm pentru carne şi peşte dar începem cu ceapǎ şi cu ridiche. Bine aţi întrebat, dacǎ‑ l cunosc pe Abele cel cu tǎbǎcǎria, cum sǎ nu îl cunosc cǎ doar vecinul meu este, şi nu doar vecin, ci un pic chiar şi rudǎ, şi nu trebui’ sǎ‑ l chem cel cu tǎbǎcǎria, cǎci poreclǎ e de batjocurǎ pe care i‑ au dat‑ o mucaliţii oraşului pe lângǎ nume. Şi de ce l‑ au numit cel cu tǎbǎcǎria, parcǎ n‑ avea alt ponos de batjocurǎ, dar fost‑ a sǎ fie cǎ odat’ a cǎzut în douǎ scurgǎtori de tǎbǎcǎrie. Cum asta în douǎ, dupǎ ce din una l‑ au scos iar a cǎzut într‑ a doua. Unii spun cǎ s‑ a împiedicat şi‑ a cǎzut alţii spun cǎ voit‑ a sǎ cadǎ. Cum asta voit-a sǎ cadǎ, dupǎ ce din scurgǎtoare l‑ au scos i‑ au dat sǎ bea un pahar şi‑ a crezut c‑ au sǎ‑ i mai dea unul, şi cum asta s‑ a împiedicat şi‑ a cǎzut, cǎ oricum era beat.
De pe jeţ s‑ a sculat bogǎtaşul şi l‑ a beştelit şi i‑ a spus, tâmpitule pleacǎ de‑ aici. S‑ a sculat golanul acela ca şi cum ar fi fost ruşinat şi voit‑ a sǎ iasǎ. L‑ a întors bogǎtaşul ’napoi şi i‑ a spus, fereascǎ‑ mǎ Sfântul sǎ jignesc un evreu, dar cine pǎlǎvrǎgeşte vorbe de‑ ocarǎ de el mǎ feresc. Vrut‑ am sǎ’ntreb, Rabi Abele‑ acela are o fatǎ? A spus Pini, întrebarea era de prisos, ce evreu n‑ are fete? Cǎci aşa spun grǎmǎticii, fatǎ e una, fete‑ s cel puţin douǎ, douǎ fete, din pǎcate‑ ne multe – fete o droaie. Abele‑ acela de care vorbisem desigur cǎ nu duce lipsǎ, dar pe toate le‑ a mǎritat, afarǎ de fiica‑ i mezinǎ cǎreia greu era de gǎsit bun peţit, pân’ la urmǎ noroc a avut şi‑ a gǎsit un bǎiat. L‑ a’ntrebat bogatul pe sǎrǎntoc, din ce pricinǎ greu era s‑ o mǎrite, poate zvonul cel rǎu? S‑ a luat Pini de barbǎ şi‑ a spus, fereascǎ‑ ne Sfântul, dimpotrivǎ bunul sǎu nume zdrǎngǎne prin oraş. Pânǎ ’ntr‑ atât, cǎ şi slujitoarele lui Rabi Israel Salomon o iau sǎ le‑ ajute. Aşa încât de ce greu era s‑ o mǎrite, dezvǎlui ce trebuie‑ ascuns, o boalǎ‑ a intrat ferascǎ‑ ne Sfântul în nenorocita aceea, dar vindecarea e‑ aproape, cǎci boala aceea boala copiilor fereascǎ‑ ne Sfântul grea e la bǎieţi uşoarǎ‑ i la fete, cǎci rǎmânând fata grea boala piere, şi e ştiut cǎ fata aceea Domnul fie slǎvit se va cǎsǎtori în curând. Dar mult mǎ mai minunez, de ce domnia voastrǎ întrebaţi de acel Abele, cǎci mulţi Abele avem noi la Şibuş care‑ s mai de seamǎ ca el. Aşa pǎlǎvrǎgea golanul acela, unul vrea s‑ asculte lauda lui Rabi Abele Ţuzmir şi lauda fiice‑ i şi unul pǎlǎvrǎgeşte de fiica sǎracului cela care zestre‑ a primit zeciuialǎ din zestrea fiicei bogatului. Domnul se zǎpǎcise, ce înseamnǎ tot ce spune sǎracul, cǎci cu ochii lui pe Rabi Abele îl vǎzuse mândru’mbrǎcat mândru’ntru fapte bune şi Învǎţǎturǎ, iar despre fiica‑ i i se spusese cǎ nu‑ i mândrǎ ca dânsa. S‑ a întristat bogǎtaşul şi s‑ a îngrijorat cǎci vestea rea o primise, chiar de nu toatǎ o crede o crede în parte. Pe când Pini o tot lǎuda pe nenorocita aceea fiica acelui sǎrac, laude adǎugând îngrijorǎri bogatului adǎuga. Bogatul s‑ a sculat de pe jeţ şi a început sǎ se plimbe încoace şi’ncolo. Pe sǎrac l‑ a vǎzut s‑ a mâniat a voit sǎ‑ l împingǎ. A vǎzut cǎ şade blând ca un miel. Scos‑ a bogatul un reinusch de‑ argint i l‑ a dat şi i‑ a spus, pleacǎ de‑ aici. A luat Pini banul şi a ieşit. Amuleta uşii a sǎrutat‑ o şi dus a fost. Pe când totul e pregǎtit pentru cǎlǎtorie. Carele sun încǎrcate şi caii sunt legaţi la caleşti şi surugiii din bice pleznesc şi caii din copite dau şi necheazǎ. Intrat‑ a o slugǎ şi gospodarului i‑ a adus haine de drum. Trupul şi l‑ a dat gospodarul pe mâna slugii sǎ‑ l îmbrace şi sǎ‑ l încalţe. Fiind îmbrǎcat ieşit‑ a afarǎ vǎzut‑ a multele care ba şi caleştile ce spre Şibuş urmeazǎ sǎ plece ieşitu‑ i‑ a din piept un oftat mâinile le‑ a întins împrejur şi a spus, asta de ce? Asta de ce?

Mulţi s‑ au adunat sǎ‑ l petreacǎ pe mire ce pleacǎ la nuntǎ, afar’ de acei ce veniserǎ sǎ meargǎ cu mire la Şibuş. Un mare taraf le mergea înainte cu tobǎ vioarǎ fluier talger. Spusu‑ le‑ a cuscrul vǎ rog mǎ iertaţi cǎ pentru mine v‑ aţi tulburat, mergeţi în pace acasǎ. Astfel auzind au început sǎ se mire de ce le spusese. I‑ a îmbunat, e o greşealǎ, ce greşealǎ a fost, peţire greşitǎ. Rudele l‑ au întrebat, ce’nseamnǎ asta, ce vrei sǎ spui greşealǎ, peţire greşitǎ? Le‑ a spus, în viaţa voastrǎ nu aţi pǎţit sǎ intraţi într‑ o afacere rea? Aşa chiar şi eu dragii mei am greşit cu o peţire nepotrivitǎ. Credeam cǎ mǎ’ncuscresc cu unul mare cu unul de seamǎ, a ieşit cǎ nu‑ i nici una nici alta. Mult vǎ mai rog dragii mei mergeţi acasǎ şi nu spuneţi nimic, sǎ nu cumva sǎ audǎ stihuitorii din Brod stihuri de batjocurǎ sǎ îmi facǎ. Auzit‑ au ce‑ au auzit una dintr‑ alta au priceput‑ o, şi încǎ de el nu s‑ au despǎrţit întrebǎri peste’ntrebǎri îi puneau, cǎci de când Brodul e Brod aşa ceva nu mai fusese, se adunǎ şi vin sǎ plece la nuntǎ pân’ la urmǎ vin şi le spun mergeţi acasǎ. Pumnul şi‑ a pus domnul pe gurǎ şi a tǎcut, dar s‑ a gândit, ce sǎ fac ce sǎ fac. Pân’ la urmǎ a hotǎrât sǎ meargǎ cu fiul la nuntǎ, cǎci şi‑ a pregǎtit mâncarea şi‑ a amestecat vinul, ci pe loc dupǎ nuntǎ fiului îi va porunci sǎ dea despǎrţenie. Ci iatǎ ştiut e cǎ nu ia omul soţie pentru a se despǎrţi, dar, a spus domnul, mai bine sǎ fie scrisǎ o despǎrţenie decât sǎ fie ruptǎ logodna, cǎci mai mare‑ i ruşinea fetei cǎreia i se rupe logodna decât a unei femei care primeşte o despǎrţenie. Şi‑ a mai spus, de parte n‑ am sǎ mǎ bucur la nunta fiului meu m‑ oi bucura când oi scǎpa de nenorocita aceea fiica acelui nenorocit, cǎci inima domnului fusese atinsǎ de uluire şi primise vorbele cerşitorului acela ca adevǎrul curat, cu toate cǎ cu ochii lui îl vǎzuse pe Rabi Abele cǎ e om de seamǎ iar despre fatǎ spusu‑ i‑ s‑ a cǎ frumoasǎ e şi cucernicǎ. 
Plecat‑ a domnul cu fiul sǎu la Şibuş. Nu cu mulţimi bucuroase dusu‑ s‑ a domnul din Brod la nunta fiului sǎu, ci cernit şi supǎrat dusu‑ s‑ a, pe când se gândea, deochiul pe fiul meu l‑ a lovit, Domnul sǎ dea ca nunta asta sǎ‑ l scape de alte necazuri. Merge ’nainte caleaşca, merge se duce la nunta mirelui renumit cu vestita mireasǎ fiica lui Rabi Abele Ţuzmir din fiii fiilor lui Rabi Abele cel mare, care‑ a ridicat Şibuşul din ruine şi l‑ a lǎrgit, ba chiar din resturile rǎmǎşiţelor lui încǎ se mai ţin atâtea şi‑ atâtea familii de israeliţi şi spre deosebite de ei de netǎiaţi împrejur. Iar în caleaşca aceea şed mirele şi‑ al lui tatǎ şi rude vreo cinci sfioşi şi ruşinaţi. Doar caii îşi fluturǎ coamele iar clopoţeii de pe gâtlejuri sunǎ plǎcut.
Ajungând aproape de Şibuş au întâlnit ceatǎ ceatǎ pâlc pâlc de evrei îmbrǎcaţi ca de Sâmbǎtǎ cu lulelele’n gurǎ stând lângǎ graniţa Sâmbetei, unii strigǎ, bine‑ aţi venit, unii strigǎ, mirele e ca un rege, unii strigǎ alte frumoase strigǎri întâmpinându‑ l pe mire, mai ales un asemenea mire plin de Învǎţǎturǎ despre care se spune prin mine împǎrǎţesc împǎraţii. Şi toţi se grǎbesc şi aleargǎ cu mâinile’ntinse frumos sǎ‑ i primeascǎ. A vǎzut cuscrul adunarea aceea şi printre ei înţelepţi şi oameni de seamǎ şi s‑ a gândit, de ce se grǎbesc atâta la noi? A auzit cǎ ei vin din partea lui Rabi Abele pe mire sǎ‑ l întâmpine. Minunatu‑ s‑ a şi s‑ a înspǎimântat. De mirat ce era nu s‑ a gândit sǎ rǎspundǎ cuvântǎrilor bune. Prin cap i‑ a trecut, poate cerşitorul acela m‑ a înşelat, da’ ce nevoie avea sǎ mǎ’nşele. Oricum n‑ aş fi trebuit sǎ cred tot ce a spus, sau ar fi trebuit sǎ cercetez. Dintr‑ o data luatu‑ l‑ au gândurile în altǎ parte. Început‑ a sǎ se gândeascǎ, ei îmi fac astǎ cinste iar eu am venit fǎr’ de cinste fǎr’ de bucurie. Pe cuscru s‑ a supǎrat cǎci din pricina lui sunt toate acestea. S‑ a uitat la toţi cei ce veniserǎ şi a greşit crezând cǎ nu‑ s oameni de seamǎ. Şi aceasta crezând a dovedit‑ o prin hainele lor, cǎci orǎşenii din Şibuş sunt cei mai mulţi vânzǎtori de fulgi de ovǎz, şi din pǎrţile toate vin  la ei sǎ le cumpere, cǎci în lumea întreagǎ nu‑ s fulgi de ovǎz buni ca în Şibuş, pentru cǎ fǎcǎtorii de fulgi de ovǎz din Şibuş sunt pricepuţi într‑ a lor muncǎ şi fac fulgi de ovǎz ce’n gurǎ ţi se topesc, şi ca oamenii‑ aceia ce toţi au nevoie de ei şi ei n‑ au nevoie de nimeni nu le pasǎ ce haine îmbracǎ şi n‑ au grijǎ de hainele lor sǎ fie frumoase, nu ca orǎşenii din Brod ce se ţin de afaceri pentru care trebui’ sǎ se’mbrace frumos. Ascunsul a’nvǎţat din descoperit, hainele lor fiind proaste oameni sunt ei din prostime. La fel au fǎcut toţi însoţitori‑ i, ca cei din orasele mari ce‑ i dispreţuiesc pe fraţii lor din târguşoare ce parte nu avut‑ au ca ei nu s‑ au nǎscut în oraşul cel mare. Ce‑ au fǎcut cei din Şibuş, spatele şi‑ au întors acasǎ s‑ au dus. Au spus, vedeţi‑ i pe proştii din Brod care‑ s înfumuraţi, în cimitirul din Şibuş sunt îngropaţi mai de neam decât ei şi nici mǎcar lespede n‑ au pe mormânt. Au plecat cei de vazǎ acasǎ s‑ au dus. Şi oricine se vedea pe sine de neam la nuntǎ nu a venit. N‑ au venit decât cerşitorii şi tǎbǎcarii şi argǎsitorii şi belitorii de piei şi ceilalţi lucrǎtori de‑ ai lui Rabi Abele. Şi fiind ei cei mulţi capul l‑ au ridicat înfulicând şi pilind destrǎbǎlaţi neînfrânaţi. Nu degeaba s‑ a spus, nunta fiicei lui Abele pe care cǎsǎtorit‑ a Rabi Abele cu banii zeciuielii luaţi din zestrea fiicei mai frumoasǎ a fost decât nunta fiicei lui Rabi Abele.
Dar vǎzând apoi domnul casa lui Rabi Abele şi hainele lui şi dulapul cu cǎrţi s‑ a gândit, casa aceasta şi hainele lui aratǎ cǎ gospodarul e învǎţat şi de neam. A început sǎ se uite la el şi la rudele‑ i. Privind el la ei a început sǎ‑ şi întǎreascǎ pǎrerea, cǎ într’adevǎr Rabi Abele e Rabi Abele cum îl vǎzuse la început când pusese la cale peţitul iar tot ce pǎlǎvrǎgise sǎracul sunt vorbe deşerte, dar mândria şi fudulia din inima sa nu l‑ au lǎsat lui Rabi Abele sǎ îi spunǎ, iertaţi‑ mǎ cǎ purtatu‑ m‑ am eu aşa, şi s‑ a purtat ca mai înainte. Iar când bunǎtatea fudulia a’nvins‑ o şi lua un pahar şi spre cuscru se îndrepta sǎrea vreun casap sau vreun belitor îi lua paharul din mânǎ pe gât îl dǎdea. Încruntatu‑ s‑ a domnul sǎ vorbeascǎ n‑ a vrut, cǎci se gândea la ce fǎcuse şi la ce voise sǎ facǎ, şi nu era mulţumit nici de ce fǎcuse nici de ce voise sǎ facǎ. Aşa se gândea pân’ ce s‑ a hotǎrât sǎ‑ l întrebe pe eforul din oraş despre cuscru, cǎci domnul îl cunoştea oarecum pe Rabi Israel Salomon.
Iar Rabi Israel Salomon ştia de‑ acum bine tot ce i se fǎcuse lui Rabi Abele Ţuzmir. Rǎu i‑ a pǎrut lui Rabi Israel Salomon pentru omul acesta de neam cu el orǎşean cǎci ruşinat mult el fusese. Copilǎria şi‑ a amintit când el şi cu Rabi Abele în aceaşi şcoalǎ ’nvǎţau împreunǎ noaptea mergeau ţinând felinarul cântece cântau de copii. Mult s‑ a milostivit de prietenu’ acesta care prin bârfǎ şi clevetire de el a fost despǎrţit, necaz venit‑ a acum mai mare decât toate necazurile, cǎci nu ştia Rabi Israel Salomon cǎ toatei nenorociri a lui Rabi Abele el fusese pricina, dacǎ nu chiar el însuşi atunci solul sǎu, golanul acela Pini holera. S a sculat şi a pus foc în lulea şi deschis‑ a Talmudul şi a şezut sǎ înveţe gândurile sǎ şi potoleascǎ. A venit Lasunka şi i s‑ a frecat de picioare fǎcând tot felul de miau, bucuroasǎ şi mulţumitǎ cum îi e felul, i se freca de picioare şezând el cu capul în carte. Sluga a intrat şi a spus, un om de seamǎ‑ a venit, cuscrul lui Rabi Abele. Rabi Israel Salomon a spus, sǎ intre, şi a intrat. L‑ a gǎsit pe Rabi Israel Salomon când şedea cu tractatul de Jertfe deschis şi luleaua pe‑ o parte i‑ e datǎ ieşind dintr’însa fum mult şi Lasunka i se freca de picioare nǎdragii îi lustruia. Oaspele a intrat a şezut înaintea lui Rabi Israel Salomon. S‑ a speriat Lasunka s‑ a izbit de picioarele oaspelui. Oaspele s‑ a speriat cu piciorul a dat în coada ei. Glasul lui Lasunka s‑ a auzit, nu glas mulţumit ca la început, ci glas de plângere şi’nvinovǎţire. S‑ a aplecat Rabi Israel Salomon şi a mângâit‑ o pe piele şi a pipǎit‑ o pe gât capul şi‑ a ridicat urât la oaspete s‑ a uitat, adicǎ pentru cǎ te‑ ai încuscrit cu Rabi Abele Ţuzmir crezi cǎ‑ i poţi cǎlca pe toţi în picioare. S‑ a fǎcut cǎ nu îl cunoaşte şi a întrebat liniştit, ce doriţi? În gând spusu‑ şi‑ a domnul, cine‑ s eu ǎsta nu ştie? S‑ a uitat la el mâniat şi i‑ a spus cum îl cheamǎ, din mâini a fluturat într‑ o parte şi’n alta norii de fum sǎ‑ i alunge ce ies din lulea. A dat Rabi Israel Salomon luleaua ’ntr‑ o parte şi puţin s‑ a ridicat bineţe i‑ a dat la dreapta‑ i l‑ a pus şi l‑ a întrebat, ce domnia sa cautǎ în oraşul meu? Supǎrat spusu‑ i‑ a domnul, n‑ aţi auzit cǎ pe fiu‑ meu l‑ am cǎsǎtorit? Şi de supǎrare a dat din picioare şi iar a lovit‑ o pe Lasunka. Nu ştim dacǎ într‑ adevǎr a dat cu piciorul în ea, sau vǎzându‑ i picioarele a crezut cǎ iar vrea s‑ o loveascǎ, cǎ aşa este ǎsta, dǎ cu piciorul, oricum glasul l‑ a ridicat şi a fǎcut un miau lung, ca lǎsând judecata‑ i în mâna stǎpânului el sǎ o apere. N‑ a luat‑ o în seamǎ stǎpânul la oaspe privit‑ a cu drag şi din jeţu‑ i s‑ a ridicat şi a spus cu noroc sǎ vǎ fie, cu cine domnia voastrǎ s‑ a încuscrit? Fudul arǎtatu‑ s‑ a domnul şi a spus cum îl cheamǎ pe cuscru. Iar a dat Rabi Israel Salomon luleaua ’ntr‑ o parte şi a rǎmas o vreme ca şi cum s‑ ar fi minunat, cǎci mai înainte se minunase de necazul lui Abele iar acum nu numai cǎ rǎu nu îi pare de necazul lui Abele ci de loc nu îi pasǎ de necazul lui Abele ba nici de necazul cuscrului lui Abele.
A intrat Ester Regina a adus o gustare. A întrebat‑ o Rabi Israel Salomon pe Ester Regina, îl cunoşti pe Rabi Abele cel cu tǎbǎcǎria? Din întrebare a înţeles ce rǎspuns soţul ei jinduieşte. S‑ a fǎcut cǎ este uimitǎ ca şi cum niciodatǎ numele‑ acesta n‑ ar fi auzit. A mai adǎugat Rabi Israel Salomon şi a spus, ieri şi‑ a cǎsǎtorit fiul domnul acesta cu fiica acelui Rabi Abele. A stat Ester Regina de parc’ ar fi auzit veşti caraghioase, dar vorba fiind de un om însemnat nu putea sǎ nu îi rǎspundǎ. A rǎspuns şi a spus, dacǎ de acel Rabi Abele pe care mucaliţii‑ l numesc Abele cel cu tǎbǎcǎria este vorba într‑ adevǎr ieri fiica lui s‑ a mǎritat, cǎci toate slujnicele din casa‑ ne mers‑ au la nuntǎ, dar nu mǎ gândisem cǎ un domn ca acesta vorbeşte de sǎraca aceea. Capul domnul şi‑ a aplecat şi s‑ a despǎrţit de Rabi Israel Salomon şi la han s‑ a întors. A plǎtit cheltuielile şi şi‑ a chemat surugiul şi l‑ a zorit sǎ lege cai la caleaşcǎ şi pe fiu l‑ a chemat. Fiul a ieşit din odaie şi a venit. Vǎzutu‑ l‑ a domnul pe fiu plin era pentru el de milostenie cǎci soarta i‑ e crudǎ. A început sǎ îl mângâie spunând, între timp la Brod ne întoarcem şi Domnul va face ce’n ochii‑ I e bun. Şi a aplecat mirele capul în jos ca în clipa în care i‑ o arǎtaserǎ mai întâi pe mireasǎ cu care intrase ieri searǎ sub baldachin. A tǎiat vǎzduhul cu mâna privind ca şi cum soţia l‑ ar fi vǎzut de acolo. Faţa în jos a aplecat‑ o de multǎ ruşine. Mai apoi ochii i‑ a ridicat sǎ vadǎ dacǎ tatǎl simţise. Dar tatǎl lui n‑ a simţit. Din ciuda şi din mânia ce‑ i dǎnţuiau înainte.
Auzit‑ au oamenii casei lui Rabi Abele cǎ luatu‑ l‑ a cuscrul pe mire cu el sǎ se’ntoarcǎ la Brod. Grǎbiţi şi speriaţi au ieşit la domn au venit. Deştepţii care erau între ei i‑ au vorbit ca nişte deştepţi, ca şi cum domnul ar fi vrut sǎ facǎ o glumǎ, proştii din ei au vorbit ca prostimea şi‑ au spus, cuscrule ce este asta, ce acuma am auzit, vrea a voastrǎ domnie pe mire sǎ‑ l întoarcǎ la Brod. Când s‑ a mai auzit pe lume aşa, sǎ iei un mire din nuntǎ fǎr’ de pricinǎ? Urât s‑ a uitat domnul la ei şi nu le‑ a rǎspuns. Întrebǎri multe i‑ au pus fiecare cu altceva, pe scurt din toate se’nţelegea tot o treabǎ, de ce şi pentru ce ne faceţi asemenea lucru? Faţa de la ei domnul a’ntors‑ o şi nu le‑ a rǎspuns, ba şi‑ a mai şi certat slujitorii cǎ stau şi nu se urcǎ’n caleaşcǎ. Iar vorbit‑ au oamenii lui Rabi Abele cu cuscrul. Cei ce frumos înainte vorbiserǎ vorbeau acuma urât, şi pe dos. Ba şi oamenii domnului adǎugau vorbe bune. Şi astfel vorbind schimbat‑ au purtarea, cei ce frumos îi vorbiserǎ au început sǎ vorbeascǎ urât şi cei ce urât îi vorbiserǎ au început sǎ vorbeascǎ frumos, da’ tot nimic n‑ a ieşit.
Rabi Abele a venit pe domn l‑ a apucat de veştmânt şi i‑ a spus, mǎ rog de dumneavoastrǎ frumos ce ponos ne‑ aţi gǎsit? S‑ a uitat domnul şi pe Rabi Abele l‑ a vǎzut a cǎrui cinste şi cuvioşenie faţa i‑ o lumineazǎ, inima toatǎ i‑ a luat‑ o. Stǎtea şi cugeta, potlogar era cerşitorul acela cu potlogǎrie m‑ a înşelat, dar ce fac cu ce‑ am auzit de la Rabi Israel Salomon? Va sǎ zicǎ Abele ǎsta faţa‑ şi acoperǎ cu obrǎzarul de cinste. O vreme domnul s‑ a minunat de dibǎcia fǎpturilor ce ştiu sǎ se arate buni şi drepţi pe când inima le e plinǎ de rǎutate şi’nşelǎciune. Iar intrat‑ a mânia în el cǎ l‑ a înşelat într’atât cǎ fiul lui fie‑ sa i l‑ a dat. Pe domn l‑ a apucat Rabi Abele şi i‑ a spus, vǎd cǎ pe noi sunteţi supǎrat, deci veniţi sǎ lǎmurim neînţelegerea sǎ ne împǎcǎm. Veştmântul domnul l‑ a scos din mâna lui Rabi Abele şi i‑ a spus, cu ocaua de cearǎ de voi m‑ oi fi lipit? De o parte s‑ a dat oamenilor sǎi le‑ a poruncit în caleaşcǎ sǎ urce. Ba şi el s‑ a urcat i‑ a spus surugiului pleac’ acum, pleac’ acum.
Stǎ acolo Rabi Abele cu oamenii sǎi stau tot felul de oameni şi privesc nǎuciţi cum se duce caleaşca pe când caii necheazǎ clopoţeii de pe gâtlejuri sunǎ frumos. Caii ce ştiu? Vǎd cǎ nu lipseşte nici unul dintre cǎlǎtorii caleştii cred cǎ aşa treb’ sǎ fie. Ci de s‑ ar fi întors fǎrǎ mire mai puţinǎ trudǎ ar fi avut drumul mai uşor le‑ ar fi fost. Ziua nu s‑ a sfârşit pân’ ce la drum au ieşit zilele şapte de nuntǎ nu s‑ au sfârşit pân’ ce un sol a venit despǎrţenia s‑ o punǎ la cale.
Hanale fiind despǎrţitǎ de soţu‑ i peţitori început‑ au sǎ vinǎ la Rabi Abele. I‑ a luat Rabi Abele un mire frumos şi de treabǎ şi fǎcutu‑ le‑ a nuntǎ. Ba şi domnul din Brod a cǎutat pentru fiu altǎ fatǎ în locul soţiei întâia alta i‑ a dat. La Rabi Abele şi la domn n‑ au mai vorbit despre fapta aceea pânǎ ce totul fost‑ a uitat. Dar la Şibuş şi Brod încǎ se mai vorbeşte. La Şibuş, ca sǎ se ştie ce proşti sunt orǎşenii din Brod care cred ori ce li se spune. Iar la Brod, pentru a‑ i înştiinţa pe mai marii oraşului de haimanalele‑ acelea din târguşoare cete de clevetitori ce se plimbǎ pe ici şi pe colo pe mai‑ marii oraşului lor îi bârfesc. Iar noi povestit‑ am fapta aceasta, cǎci e fapt cuvios sǎ spui adevǎrul chiar de e aici ceva supǎrare pentru Rabi Israel Salomon în pace fie‑ i odihna cǎci efor bun era în al sǎu târguşor Şibuşul l‑ a cârmuit cu înţelepciune.




Lasunka sau Omul şi jivina

Era într‑ o Joi când Ţirele Treine stǎtea în bucǎtǎrie sǎ pregǎteascǎ masa de Sâmbǎtǎ. Obositu‑ i‑ au mâinile şi n‑ au mai vrut s‑ o asculte. Şi rǎu îi pǎrea. Cum timpul petrece când pǎsǎrile aşteaptǎ sǎ fie gǎtite. În sine şi‑ a spus, rǎsfǎţ vrei, hai sǎ‑ ţi arǎt ce e rǎsfǎţul. De trei ori a stupit înapoi de douǎ ori înainte şi a descântat, nu plǎcere nici rǎsfǎţ, şi nici spânzurat de bǎţ, nu fudulie nici nasulie, fǎrǎ iahnie fǎrǎ cuhnie, fǎrǎ mânie fǎrǎ ciobǎnie, doar Tablele Legii şi cuvioşie. Şi pe loc s‑ a întors treaba s‑ o facǎ, adicǎ sǎ scoatǎ maţele pǎsǎrilor şi sǎ le‑ arunce pe jos pentru a da lui Lasunka ce‑ i al lui Lasunka şi s‑ a apucat sǎ cureţe peştii. Un ceas a trecut Lasunka nu a venit. În sine‑ şi a râs Ţirele Treine şi‑ a spus, mare te faci înainte‑ mi aşa mi se pare cǎ nu eu am nevoie de tine ci tu ai nevoie de mine. Aici a greşit Ţirele Treine, nu Lasunka avea nevoie de ea ci ea nevoie avea de Lasunka, cǎci de n‑ ar fi fost Lasunka care sǎrind o fac pe Ţirele Treine sǎ se grǎbeascǎ, carnea ar fi împuţit. Vǎzând ea cǎ Lasunka nu vine a început sǎ se teamǎ cǎ a pǎţit ceva rǎu. A strigat cu glas tare, stǎpâno, stǎpâno. A intrat Ester Regina şi a spus, iar o’„ntrebare”? S‑ a uitat la ea Ţirele Treine şi‑ a spus, n‑ o vǎd pe Lasunka. A spus Ester Regina, proastǎ mai eşti, cum miroase ceva carne şi peşti pe loc vine. I‑ a arǎtat Ţirele Treine mǎruntaie de pǎsǎri aruncate pe jos ci Lasunka nu le atinsese mǎcar nici cu gheara. S‑ a minunat Ester Regina şi a încercat sǎ‑ şi aminteascǎ când a vǎzut‑ o pe Lasunka şi unde‑ a vǎzut‑ o. Ester Regina s‑ a fǎcut ca şofranul şi‑ a spus, azi n‑ am vǎzut‑ o. Una şi‑ a întors faţa la alta una şi‑ a întors faţa la alta şi au tǎcut. De aici nu e Lasunka unde e? Cǎci Lasunka fudulǎ era nu se ducea la vecini. Iarna rǎmânea lângǎ cuptor şi se lingea, iar vara în faţa casei şedea la soare se încǎlzea. Aşa spunea Lasunka, vino şi vezi tot ce este în casǎ este afarǎ. Sobǎ şi şoarici în casǎ, soare şi pǎsǎrele afarǎ. Greşea Lasunka crezând cǎ sunt doi dumnezei neştiind cǎ omul este şi el fǎptura lui Dumnezeu, aprinzând foc în cuptor şi’ncǎlzindu‑ se n‑ a fǎcut‑ o decât prin voia Preasfântului.
Gânditu‑ s‑ a Ester Regina în sine‑ şi, acuma se’ntoarce Israel Salomon de la casa de’nvǎţǎturǎ şi şade la masǎ şi pe Lasunka n‑ o gǎseşte pe loc masa o pǎrǎseşte, cǎci orice mâncare în care Lasunka n‑ are parte lipsitǎ e de gust pentru el. Vǎzut‑ a Ţirele Treine cât de mâhnitǎ e Ester Regina. În sine‑ şi a spus, dacǎ stǎpâna e atât de’ntristatǎ grijǎ eu nu trebuie s‑ am, cǎci dacǎ ea are grijǎ rǎspunderea pentru Lasunka e a ei nu a mea, şi nu pe mine are sǎ mǎ certe stǎpânul pentru Lasunka ci pe ea. Deci s‑ a întors la treaba‑ i de slujnicǎ oalele pus‑ a pe foc cuţitul l‑ a curǎţat afar’ a ieşit pe trecǎtori sǎ‑ i întrebe dacǎ pe Lasunka n‑ au vǎzut‑ o.
A stat Ţirele Treine pe trecǎtori i‑ a întrebat, pe Lasunka aţi vǎzut‑ o, pe Lasunka aţi vǎzut‑ o? Pe loc toţi au ştiut cǎ Lasunka a fugit. Unii glumeau şi spuneau, de acum înainte va trebui Rabi Israel Salomon şoaricilor sǎ dea zeciuialǎ, şi alţii se minunau de Lasunka cǎ fugise, mai ales într‑ o Joi când bucǎtǎria e plinǎ de maţe de pǎsǎri şi mǎruntaie de peşti. Unii şi alţii i‑ au spus, Ţirele Treine alte griji nu ne mai face, timpul lasǎ‑ l sǎ fac’ ale lui. Pildǎ e cu cârciumarul evreu cǎruia boierul i‑ a dat câinele lui sǎ‑ l înveţe a se ruga ca evreii. S‑ a gândit cârciumarul, dacǎ tǎgǎduiesc pe loc mǎ omoarǎ, ci îl rog sǎ mǎ lase o vreme, poate el moare poate câinele moare. La fel şi cu tine Ţirele Treine sau mori tu sau Lasunka moare sau mor duşmanii evreilor.
Nimeritu‑ s’ acolo şi un sǎtean la care obişnuiau sǎ gǎzduiascǎ cei mai mulţi dintre Drepţii vremei aceleia ghinion a avut altul a venit peste el ce dat‑ a mai mult cârciuma s‑ o închirieze vrut-a boierul afarǎ sǎ‑ l dea din locul câştigului la târg a venit cu Rabi Israel Salomon sǎ vorbeascǎ sǎ stǎruiascǎ pe lângǎ boier. Şi pentru cǎ de pomanǎ dǎdea Drepţilor mâncare şi bǎuturǎ primise iz de Învǎţǎturǎ şi cuvioşenie. Auzit‑ a cǎ toţi de Lasunka vorbesc şi se veselesc. Şi le‑ a spus, nu glumiţi, cine ştie ce fost‑ a Lasunka aceasta pân’ ce mâţǎ sǎ fie, poate în vremuri trecute slugǎ a fost a lui Rabi Israel Salomon şi Rabi Israel Salomon o asuprea, murind sluga din nou i s‑ a sortit pe lumea aceasta sǎ vinǎ, cum e scris (Pilde XVII) nu este bine sǎ osândeşti pe cel neprihǎnit la o gloabǎ, şi au spus în Talmud (Sâmbǎta 149) oricine ce din pricina lui aproapele i‑ e pedepsit Dumnezeu cel Preasfânt nu‑ l primeşte, s‑ a dus a coborât s‑ a fǎcut mâţǎ. Cǎci lui Rabi Israel Salomon îi plac mâţele. Şi acum cǎ a îndereptat Rabi Israel Salomon ce cu sluga stricase i s‑ au mântuit zilele vieţii şi a pierit Lasunka aşa cǎ nu‑ i nici o nevoie s‑ o cǎutaţi. A spus Pini holera, sǎ dea Dumnezeu sǎ te zgârie Lasunka pe faţǎ de‑ atâtea ori câţi bani are sǎ‑ mi dea Rabi Israel Salomon când i‑ oi aduce‑ o pe Lasunka. Ce ziceţi de asta evrei? I‑ au spus, mǎ golanule, baftǎ de ai din dreptul tǎu ţi se scade, ci roagǎ‑ te Domnului sǎ ţi‑ o dea pe Lasunka’n mânǎ, cǎci Rabi Israel Salomon n‑ are sǎ uite ori ce strǎduinţǎ ce pentru Lasunka faci. Şi‑ au mai spus, doar suntem în luna Adar care se cheamǎ pe limba lor Marţ, şi dac‑ o cauţi pe Lasunka du‑ te s‑ o cauţi pe acoperiş cǎci s‑ a lǎţit obiceiul în lumea întreagǎ cǎ în luna Marţ mâţele se urcǎ pe acoperişuri.
Când s‑ a întors Rabi Israel Salomon de la casa de rugǎciune şi auzit‑ a ce‑ a auzit pe nimeni nu a mustrat, dar tristeţea aceasta ce din ochi i se scurgea vina o amintea lumii întregi, ca şi cum oricine pe Lasunka nu i‑ a adus‑ o e ca şi cum el ar fi pierdut‑ o. Sâmbǎta a fost şi mai trist. Cǎci în noaptea Sâmbetei sfinte acasǎ venind Rabi Israel Salomon de la casa de rugǎciune şi spunând pacea fie cu voi Lasunka îi ieşea înainte de ciucurii hainei i se agǎţa fǎcea tot felul de nazuri. Sǎ nu vǎ miraţi sǎ nu spuneţi de ce tocmai în noaptea Sâmbetei sfinte, cǎci (Ziua de Ispǎşenie 76) de la vin şi mirosuri sunt eu deştept, mirosul vinului cuvântǎrii de bine şi mirosul cǎrnii şi‑ al peştelui au fǎcut‑ o deşteaptǎ. Iar Rabi Israel Salomon se plimba încoace şi’ncolo şi spunea o femeie de treabǎ cu glas tare şi vesel. În acea noapte a Sâmbetei acas’ a intrat ca un cernit fereascǎ‑ ne Sfântul fǎrǎ de oaspeţi, afarǎ de unul, şi a spus pacea fie cu voi cu glas stins şi a spus o femeie de treabǎ în şoaptǎ şi bine vinul a cuvântat de mai cǎ nimeni n‑ a auzit. A vǎzut Ţirele Treine cât de întristat i‑ e stǎpânul umplutu‑ i‑ s‑ au ochii de lacrǎmi. A fǎgǎduit o jumate de litrǎ de lumânǎri sinagogii şi s‑ a gândit sǎ se ducǎ la Isahar Dracu’ ca sǎ‑ i porunceascǎ lui Lasunka sǎ se’ntoarcǎ.
A tǎiat pâinea Rabi Israel Salomon pe jeţ a şezut picioarele le‑ a întins pe sub masǎ. Picioarele i‑ au rǎmas atârnate, cǎci Lasunka nu era sǎ le sprijine. Cu cine semǎna Rabi Israel Salomon în ceasul acela, cu cine în vis a cǎzut de pe acoperişul înalt în groapa adâncǎ, chiar dacǎ nu s‑ a lovit, cǎderea îl sperie. Oaspele a vǎzut cǎ masa plinǎ de de belşug dar mesenii sunt trişti. Şedea şi se minuna, cǎci toţi sǎracii grijǎ având cǎ n‑ au ce mânca nu ştiu cǎ şi cei ce au ce mânca sunt îngrijoraţi. Vǎzutu‑ le‑ a sǎracul tristeţea a vrut sǎ îi mângâie. Şi‑ a amintit cǎ în ţǎrile de la apus sunt bogaţi care şezând sǎ mǎnânce un oaspe aduc sǎ le spunǎ poveşti. În sine‑ şi spus‑ a sǎracul, de mi‑ ar fi cerut aş fi povestit basme multe ce pot sǎ‑ i înveseleascǎ pe întristaţi, cum ar fi povestea predicatorului flǎmângios şi cum ar fi povestea cailor rǎtǎciţi şi cum ar fi povestea propovǎduitorului care pe când propovǎduia cu capul se dǎdea de Arca cea Sfântǎ şi fura cele sfinte. De le‑ ar fi auzit gospodarul s‑ ar fi veselit trist n‑ ar mai fi fost la mine s‑ ar fi gândit şi bani mi‑ ar fi dat cât sǎ cumpǎr un sac de fulgi de ovǎz buni ca la Şibuş, dar vai de sǎrǎcie care‑ mi ia vorba din gurǎ, şi chiar dacǎ ai un sac plin cu basme gura nu îndrǎzneşti s‑ o deschizi înaintea bogatului, mai ales înaintea unui bogat ca Rabi Israel Salomon.
Cum a ieşit Sfânta Sâmbǎtǎ îmbrǎcat‑ a Ţirele Treine veştmintele sǎptǎmânii dusu‑ s‑ a la Isahar Dracu’, Isahar renumitul ce mǎturi fǎcea de mǎturat, şi aşa îl numeau Işaşhar. L‑ a gǎsit când şedea pe‑ o laviţǎ de lut lângǎ cuptor şi lega mlǎdiţe la mǎturǎ. Mlǎdiţele a lǎsat palma peste ochi şi‑ a îndoit‑ o şi spus‑ a cu drag, s’koţl kimt (adicǎ vine mâţa, cǎci babele lingǎreţe sunt ca o mâţǎ). Înc’ a mai spus, ce e nou Ţirele Treine? A rǎspuns Ţirele Treine şi‑ a spus, sǎ dea Dumnezeu nimic nou sǎ nu fie. N‑ ai auzit c‑ a fugit Lasunka? S‑ a prefǎcut şi‑ a rǎspuns umilit, n‑ am auzit. Dacǎ nu mi se spune nu ştiu. Pe când vorbea urechea şi‑ a aplecat-o cǎtrǎ cuptor, cǎci pereţii cuptorului îi povesteau toate noutǎţile celea ce se’ntâmplǎ pe lume. Şi nu urechea dreaptǎ a aplecat‑ o ci pe cea stângǎ unde purta un cercel de aramǎ, cǎci arama e bunǎ pentru gâcit, şi de‑ o auzi o veste care nu‑ i bunǎ n‑ o sǎ se sperie. Mişcatu‑ s‑ a soba cutremuratu‑ s‑ a Ţirele Treine. Spusu‑ i‑ a Isahar, nu te speria, o pasǎre moartǎ a cǎzut în sobǎ din coş. Vraci eu nu sunt de vrǎji nu mǎ ţin. Ce vrut‑ ai sǎ‑ mi spui. Şi‑ a cǎpǎtat iar darul vorbirii spusu‑ i‑ a tot. A spus Isahar, vǎd cǎ înaintea mea ai fost înştiinţatǎ, atunci de ce la mine‑ ai venit? Oricum n‑ am nevoie de pǎlǎvrǎgelile tale gura nu o deschide. Câteva smicele a luat şi le‑ a îndoit, nu cum ai îndoi smicele de mǎturǎ, ci aşa cum un şoarice coada o’ndoaie de teama mâţei. Atunci a ştiut Ţirele Treine cǎ fǎcutu‑ s‑ a fapta dezvǎluitu‑ s‑ a lui tot ce va pǎţi Lasunka. În veştmânt bǎgatu‑ şi‑ a mâna banii din pungǎ i‑ a zornǎit şi a spus, rabi Isahar nu pe degeaba vreau sǎ trudeşti, gata sunt eu sǎ‑ ţi plǎtesc bani peşin. Certat‑ o‑ a Isahar supǎrat, rabi de ce mǎ numeşti, poate crezi cǎ sunt vraci. De mǎ superi îţi spun cǎ un vraci pe Lasunka a vǎzut‑ o şi a tǎiat‑ o pe pielea ei amulete sǎ scrie. Vânt a venit de‑ o datǎ furios auzitu‑ s‑ a glasul vântului suflând prin mlǎdiţe. Mlǎdiţele au rǎsunat ca şapte de ş împreunǎ. Spaima a apucat‑ o pe Ţirele Treine speriatǎ spre Isahar a privit. În picioare a stat Isahar şi a spus, şiş şiş ai auzit glasul mlǎdiţelor? Mlǎdiţele şuierǎ cǎ vine’napoi. Acum s‑ a liniştit Ţirele Treine şi i‑ a plǎtit. Afarǎ fiind s‑ a gândit sǎ se întoarcǎ la Isahar şi sǎ‑ l întrebe când vine’napoi. Dar nu s‑ a întors sǎ întrebe. Şi bine cǎ nu s‑ a întors, cǎci dacǎ te’ntorci semn rǎu e pentru duşmanii evreilor.
Câtǎ vreme şoaricii de Lasunka se temeau nu s‑ a auzit nici o chiţǎiturǎ, Lasunka nemaifiind s‑ a auzit glasul şoaricilor. S‑ a întâmplat într‑ o noapte, cǎ Rabi Israel Salomon s‑ a trezit şi şi‑ a închipuit cǎ fost‑ a ceauşul şi s‑ a sculat şi s‑ a dus la casa de învǎţǎturǎ cu un ceas înainte şi n‑ au apucat cuptorul sǎ‑ l încǎlzeascǎ. În zilele toate acelea hǎrmǎlaia în casa lui Rabi Israel Salomon nu s‑ a oprit. Ţinea acasǎ o legǎturǎ de farmece şi de leacuri, ale moşilor lui, bune şi încercate erau, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Scrieri erau în casǎ, învǎţaţii cei mari de pe atunci ce erau bǎnuiţi cǎ‑ s din ceata lui Sabetai Zevi le‑ au ascuns la tatǎl lui Rabi Israel Salomon, pusu‑ s‑ au şoarici pe ele şi le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Grǎbitu‑ s‑ a Ţirele Treine legǎmântul sǎ‑ l ţinǎ şi a cumpǎrat o jumǎtate de litrǎ de lumânǎri. N‑ a apucat la sinagogǎ sǎ le aducǎ pân’ din ele nu a rǎmas o jumate de coadǎ de la fitil. A trimis‑ o Şimen Nusn pe Sica. Tot Şibuşul l‑ a pizmuit şi au vrut sǎ‑ i aducǎ lui Rabi Israel Salomon toate mâţele, numai cǎ atunci erau zile de Marţ, când mâţele petrec pe acoperişuri şi n‑ au gǎsit nici o mâţǎ. Iar când au ieşit câţiva uşurateci şi s‑ au urcat pe acoperiş mâţǎ sǎ prindǎ s‑ au întors pe faţǎ muşcaţi pe mâini zgâriaţi dar fǎrǎ mâţǎ.
Aciuitu‑ s‑ a Sica acasǎ la Rabi Israel Salomon mâncare şi bǎuturǎ‑ i dǎdeau iar ea treaba‑ şi fǎcea. Pe şoarici i‑ a învǎţat cine‑ i stǎpânul pe Ţirele Treine a învǎţat‑ o sǎ se zoreascǎ. Şibuşul tot credea cǎ Rabi Israel Salomon dorul şi‑ l alinase de Lasunka dar aşa nu era, cǎci în inima lui înǎuntru lipitǎ era, chiar departe aflându‑ se. De multe ori venit‑ a sǎteanul acela ce din cârciumǎ alungat rǎmǎsese pâinea de la gurǎ’i fusese luatǎ dar Rabi Israel Salomon în seamǎ nu l‑ a luat, şi nu doar unul acela neluat fost‑ a în seamǎ, ci neluaţi fost‑ au în seamǎ ce toţi nevoie aveau. Câtǎ vreme putut‑ au sǎ se descurce fǎrǎ Rabi Israel Salomon nu l‑ au stingherit, dar ceva s‑ a’ntâmplat cǎ avut‑ au nevoie de el.
Cum a fost, fost‑ a sǎ fie cǎ venit‑ au creştinii la vecinii lor cei evrei sǎ le cearǎ hainele scumpe cum cer pentru sǎrbǎtorile lor când se duc la besearecǎ cǎci mai‑ marele popilor urma sǎ vinǎ la Şibuş. Obiceiu‑ i aşa, când vine un pârcǎlab în oraş creştinii‑ l întâmpinǎ cu pâine şi sare, iar evreii spre deosebire de ei cu sfintele suluri ale Învǎţǎturii, ei cu‑ ale lor noi cu‑ ale noastre. Spusu‑ s‑ a’n Şibuş, cu suluri sǎ nu ieşim ’naintea vlǎdicii nici nu se poate, cǎci din moşi‑ strǎmoşi pe vornici astfel îi primim, dar sǎ ieşim cu suluri chiar dacǎ‑ s stricate iar nu se poate, cǎci sulul sfânt chiar de se stricǎ sul sfânt rǎmâne. Au vrut sǎ asculte pǎrera lui Rabi Israel Salomon. La el au intrat şi l‑ au gǎsit când vorbea cu Pini holera despre Lasunka în seamǎ nu i‑ a bǎgat. Au ieşit şi‑ au plecat cǎtrǎniţi. Dar ce fǎceau creştinii în vremea aceea? Uscau bǎlţile din târguşor şi îndereptau drumuri şi uliţe şi curǎţau nea şi gunoişte şi vǎruiau casele pe dinafarǎ. Iar cei mai de seamǎ dintre neamuri cer de la evrei basmale frumoase şi le atârnǎ pe la ferestre sǎ arate plǎcut, şi precupeţele cele din târg vând chipuri dar şi turtǎ dulce fǎcutǎ de mǎtuşile preotului cel din oraş, cǎci aşa obişnuiesc preoţii papistaşi cǎ nu se însoarǎ ci ţin la ei nişte mǎtuşi sǎ aibǎ grijǎ de casǎ. Şi turta cea dulce fǎcutǎ‑ i în chipul vlǎdicii cel mare îmbrǎcat în odǎjdii şi tot felul de îngeraşi fâlfâie şi zburǎtǎcesc primprejur. Au mai şi curǎţat o icoanǎ cum le e legea şi au îmbrǎcat‑ o în haine de soi şi i‑ au atârnat dintre mâini o cutie mare pentru pomeni. Iar la intrarea’n oraş au pus un stâlp de o parte şi un stâlp de cealaltǎ şi o bârnǎ’ntre ei şi atârnat au acolo tot felul de steaguri ba şi un baldachin de mǎtase au pus dedesupt sǎ intre vlǎdica cu cinste. Pe când evreii acasǎ stǎteau îngrijoraţi cǎci fǎrǎ’ndoialǎ vlǎdica o asmuţi creştinii pe ei cǎci nu l‑ au primit cum se cuvine. În ziua aceea nimeni nu era în oraş care sǎ nu se’ntristeze cǎ Lasunka fugise, cǎci de n‑ ar fi fugit volnic ar fi fost Rabi Israel Salomon sǎ hotǎrascǎ ’ntru ale comunitǎţii şi n‑ ar fi fost un necaz ca acesta. Şi toţi cei ce râseserǎ la început în piept se bǎteau şi se cǎiau.
Şi‑ au amintit cei din Şibuş de întâmplarea din Ţara Turceascǎ, ce obişnuia s‑ o povesteascǎ negustorul sefard, ce’n fiece an la Şibuş venea stafide sǎ vândǎ pentru cele patru pahare. Ridicǎ la cer Şibuşul ochii în ţǎrnǎ‑ i coboarǎ pe loc de ruşine. Ştie Şibuşul cǎ evreii din Turcia cuvioşi sunt cucernici voia Preasfântului o fac cu iubire, şi iubindu‑ i Preasfântul multe minuni li se fac. Dar Şibuş chiar dacǎ‑ i plinǎ de Învǎţǎturǎ ce Învǎţǎtura asta‑ i curatǎ. Câţi învǎţaţi sunt în Şibuş care nu’nvaţǎ decât sǎ se fuduleascǎ sau ca sǎ se bage, adicǎ doar pentru plǎcere, o vorbǎ nouǎ sǎ spunǎ o meşteşugire o strâmbare a Sfintei Scripturi ceva ce alţii n‑ au spus. Dar cum a fost fapta? Aşa se obişnuieşte în Ţara Turceascǎ cǎ dacǎ vine un paşǎ’n oraş cu cutiile sulurilor îl întâmpineazǎ dar fǎrǎ de suluri, cǎci sulurile sfinte‑ ale lor ei le ţin în cutii fǎcute anume din argint din aramǎ din lemn, nu ca ale noastre care‑ s înfǎşurate şi îmbrǎcate’n veştminte. Odatǎ trebuit‑ a un paşǎ sǎ vinǎ’n oraş. Au scos sulurile sfinte din cutiile lor şi s‑ au pregǎtit sǎ‑ l primeascǎ pe paşǎ. Un evreu era acolo turcit. S‑ a grǎbit la paşǎ s‑ a dus şi i‑ a spus, sǎ nu creadǎ a Vostrǎ nǎlţime cǎ evreii se poartǎ cinstit cum e cuvenit unui paşǎ, ci chiar ale lor suluri sfinte cu care vǎ’ntâmpinǎ suluri sfinte nu sunt ci cutii însǎ goale. În noaptea aceea în vis l‑ au trezit pe ceauş şi i‑ au spus scoalǎ‑ te şi bagǎ sulurile sfinte napoi în cutii. A doua zi venit‑ a paşa’n oraş ieşit‑ au toţi evreii nainte‑ i cu suluri sfinte în mânǎ. A scos paşa sabia şi a poruncit deschideţi sǎ vǎd. Au deschis şi s‑ au vǎzut cutiile pline de suluri. Întors‑ a sabia paşa pe ticǎlos l‑ a tǎiat evreilor fǎcut‑ a mult bine. Ridicǎ Şibuşul ochii spre ceruri şi spune Stǎpâne al lumii de nu suntem vrednici de‑ aşa o minune de noi milosteşte‑ Te nu lǎsa sǎ fim nimiciţi.

În ziua aceea ieşit‑ a sǎteanul afar’ din oraş vorbind întru sine spunând, un vlǎdicǎ de papistaşi vine’n oraş creştini mulţi din toate satele din împrejmuiri vin sǎ‑ l primeascǎ, fǎrǎ’ndoialǎ cu mâna goalǎ nu vin, înaintea lor sǎ mǎ duc, noroc poate am şi cumpǎr o pasǎre şi i‑ o aduc lui Ester Regina. Vede Ester Regina cǎ‑ i pasǎrea grasǎ şi bunǎ, spune Ester Regina, pasǎrea asta e pentru Sâmbǎtǎ. În noaptea Sâmbetei la masǎ şezând îi spune Rabi Israel Salomon lui Ester Regina, de când mǎ ştiu n‑ am mâncat pasǎre atâta de bunǎ, spune‑ mi Ester Regino, cum mâna ai pus pe‑ o asemenea pasǎre? Zâmbeşte Ester Regina şi spune, cum mâna am pus‑ o? Din buze‑ am fǎcut şi am spus tu tu tu, pe loc zburat‑ a gǎina grasǎ aceasta în mâini mi‑ a cǎzut. Spune Rabi Israel Salomon, nu mǎ îndoi cǎ aşa a şi fost, dar încǎ trebuie cercetat din ce loc vine. Spune Ester Regina, poate îţi aminteşti de evreul acela sǎtean pe care boierul voia sǎ‑ l alunge din locul câştigului, închipuie‑ ţi numai cǎ el mi‑ a adus aceastǎ gǎinǎ. Spune Rabi Israel Salomon om de treabǎ, e în stare de‑ atâta. Aminte‑ şi aduce Rabi Israel Salomon om de treabǎ de mine cu boierul vorbeşte, dupǎ mine trimite boierul şi‑ mi spune, poţi sǎ te’ntorci în locul câştigului, tu fiii tǎi fiii fiilor tǎi pân’ la capǎtul zilelor.
Deci ieşit‑ a sǎteanul acesta afarǎ din târg s‑ a uitat într‑ o parte şi‑ n alta şi n‑ a gǎsit nici creştin nici creştinǎ nici pasǎre şi nici vreo aripǎ, cǎci creştinii cei mulţi ce ieşiserǎ sǎ‑ l întâmpine pe vlǎdicǎ ieşiserǎ cu noaptea în cap, cǎci toţi voiau pe vlǎdicǎ sǎ‑ l vadǎ. Trecând câteva ceasuri şi netrecând vreun creştin început‑ a sǎteanul sǎ se minuneze. Un evreu i s‑ a arǎtat cu un coş de rǎchitǎ în mânǎ, cu stupit faţa i‑ e unsǎ iar el blestemǎ înjurǎ ocǎrǎşte huleşte. Dupǎ ce blestemele isprǎvit‑ a din gurǎ l‑ a simţit pe sǎtean cel cu sacul. S‑ a strâmbat într’un fel de zâmbet şi‑ a spus, dracu’ s‑ o ia pe ticǎloasa aceea, nu numai cǎ nu mǎ lasǎ s‑ o prind şi lui Rabi Israel Salomon sǎ‑ i fac o plǎcere, ci prin toate pǎrţile m‑ a zgâriat, şi din toatǎ a mea strǎduinţǎ nu mi‑ au rǎmas decât urmele ghiarelor ei. Asta e plata celor ce pe lumea aceasta fac bine. Aşa sǎ trǎiesc nu mǎ gândisem cǎ atât e de ticǎloasǎ. S‑ a uitat sǎteanul la el şi s‑ a minunat. I‑ a spus cel cu coşul, aşa te zgâieşti parcǎ nici o datǎ nu ai vǎzut un om fǎr’ de noroc. Vezi mâinile‑ acestea, numai închipuie‑ ţi cât pe ce pe Lasunka erau sǎ o prindǎ, dar Lasunka ce a fǎcut, bǎgatu‑ şi‑ a ghiarele’n ele şi a fugit. Acum o sǎ fac ce voisem sǎ fac înainte, adicǎ sǎ iau masa de dimineaţǎ. Şi dacǎ încuviinţezi hai şi tu şi mǎnâncǎ, cǎci în coş am mâncare lângǎ noi trece pârâul, pe mâini ne spǎlǎm şi mâncǎm. Ce zgâieşti ochii la mine, parcǎ nici o datǎ nu ai vǎzut un flǎmând ce vrea sǎ mǎnânce.
Pe mâini s‑ au spǎlat coşul l‑ a deschis cel cu coşul plin de mâncare era. A mirosit Lasunka a venit capul în coş l‑ a bǎgat. Sǎteanul şedea uluit şi se uita cum cel cu coşul vede‑ o mâţǎ care‑ i cautǎ’n coş şi şede şi tace. Şi de uluiala cea multǎ n‑ a mişcat nici din mânǎ. I‑ a fǎcut cel cu coşul cu ochiul şi‑ a spus, Lasunka crede c‑ am poftit‑ o la masǎ. Sǎteanul l‑ a auzit şi nu s‑ a mai minunat, ci câtǎ vreme Lasunka capul în coş şi‑ l ţinea a întors coşul pe ea şi repede luat‑ a brâul şi l‑ a aruncat celui cu coşul. Cǎci cu toate cǎ sǎteanul era doar sǎtean brâu avea deosebit ca al cuvioşilor, nu ca al tuturora al cǎror brâu legat e de veştmânt. Brâul l‑ a vǎzut cel cu coşul l‑ a luat cu el picioarele legatu‑ i‑ a lui Lasunka. Zǎpǎcitǎ din coş mieuna Lasunka, cǎci nici o datǎ nimeni nu se purtase cu ea atât de obraznic. Mai apoi a fost buimǎcitǎ, mai apoi mâniatǎ. Cel cu coşul o mângâia şi‑ i spunea, sǎ nu te temi Lasunka, binele noi ţi‑ l vrem, pe loc te aducem la Rabi Israel Salomon şi suntem încredinţaţi cǎ la el vei gǎsi mai mult decât în coşul unui sǎrac.
Grǎbitu‑ s‑ au cel cu coşul ba şi sǎteanul sǎ binecuvânteze mâncarea pe Lasunka au luat‑ o cu capul şi toatǎ aproape bǎgate în coş pe când zgǎibǎracele‑ i c’un brâu sunt legate cu ea s‑ au dus în oraş. Pe când mergeau a înţeles dintr o datǎ acela cu coşul cu adevǎrat ce gǎsise. Bǎtutu‑ i‑ a inima tare glasul l‑ a ridicat şi a strigat Lasunka Lasunka, ca sǎ ştie Şibuşul tot cǎ înapoi aduce fiica pierdutǎ. A auzit tovarǎşul sǎu şi el glasul l‑ a alǎturat umbla şi striga Lasunka Lasunka. Cu drag s‑ a uitat cel cu coşul la tovarǎşul sǎu ce‑ l ajutǎ cu glasul. Iar glasul l‑ a ridicat şi a strigat Lasunka Lasunka. Aşa mergeau ei şi strigau. O datǎ unul mai tare striga celǎlalt altǎ datǎ iar între glasurile lor cele douǎ glasul lui Lasunka se auzea. Au vǎzut târgoveţii din Şibuş doi evrei care umblǎ şi urlǎ. Credeau cei din Şibuş cǎ’nceput‑ a nenorocirea şi toţi creştinii ce veniserǎ pe vlǎdicǎ sǎ’ntâmpine ies sǎ‑ i piardǎ şi sǎ‑ i nimiceascǎ pe toţi evreii  fereascǎ‑ ne Sfântul. Toţi cei din Şibuş înspǎimântaţi erau de creştini oi început‑ au sǎ strige ca şi cum ar fi vǎzut sabia scoasǎ deasupra gâtlejului lor se temeau.
Auzit‑ au casapii urletul cela sângele început‑ a sǎ fiarbǎ în ei. Început‑ au sǎ zbiere unul la altul ce şezi tu aruncat ca o mortǎciune. Dacǎ pe noi nu ne putem mântui hai sǎ mântuim sfintele suluri. Mǎcelǎriile le‑ au pǎrǎsit la sinagogǎ au alergat. Şi înainte de‑ a merge fiecare luat‑ a cu el satârul cu care carnea o hǎcuieşte. Pe când alergau auzit‑ au ce‑ au auzit. Satârele le‑ au ridicat cǎtrǎ Ceruri şi cu orice mişcare au zbierat şi au spus Lasunka Lasunka. Vǎzut‑ au hamalii cum casapii dau din satâre şi urlǎ crezut‑ au hamalii cǎ ieşit‑ au casapii la rǎzboi sǎ se apere. Suflete viteze‑ ale lor cǎlcau în picioare. Pe loc scuipatu‑ şi‑ au ei în palme funiile le‑ au dezlegat ce şoldurile le înconjoarǎ ca nişte maţe’nvǎlǎtucite s‑ alerge au început ca s‑ ajungǎ şi ei la rǎzboi.  Pe când alergau auzit‑ au ce‑ au auzit. Funiile le‑ au ridicat de pe ei şi‑ au început sǎ se mǎscǎreascǎ spre‑ a lui Lasunka cinste. Şi de fiecare data când le ridicau zbierau şi urlau Lasunka Lasunka. Fierarii i‑ au vǎzut pe hamali cum aruncǎ cu funii şi s‑ au gândit cu atâta mai mult, dacǎ aceia ce n‑ au decât umerele noi câte topoare avem câte baroase cum o sǎ stǎm cu braţele’ncrucişate sǎ vinǎ creştinii sǎ ne omoare. De’ndatǎ uneltele’n mânǎ au luat şi au ieşit. Cum au ieşit auzit‑ au ce‑ au auzit. Au început sǎ strige sǎ ţipe Lasunka Lasunka. Au vǎzut tǎbǎcarii şi‑ au spus, pânǎ când se fudulesc peste noi toţi ceilalţi meseriaşi şi ne spun sunteţi împuţiţi nu ne lasǎ sǎ ne‑ apropiem de cele sfinte. Acuma le arǎtǎm cǎ în vitejie nu suntem mai prejos decât ei. Pe loc a luat fiecare ce în mânǎ‑ i cǎzuse cazan sau ceaun pe cap şi l‑ a pus şi‑ a ieşit. Dar ieşind au auzit cǎ Lasunka se întoarce. În ceaune ’nceput‑ au sǎ batǎ strigând cât pot de tare Lasunka Lasunka. I‑ au vǎzut gospodarii pe meşteşugari. Început‑ au sǎ urle vai de noi cǎci derbedeii aceştia neamurile ridicǎ pe noi. Acum aceştia vor spune cǎ evreii sunt ucigaşi. Unii plângeau şi chelǎlǎiau pe când alţii se veseleau. Vremea trecând şi nimeni nefiind dǎunat au început gospodarii sǎ spunǎ (Leviticul XXIX) sǎ nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tǎu. Porţile deschis‑ au încetişor vǎzut‑ au toatǎ bucuria aceea, casapii cu satârele, hamalii cu funiile, fierarii cu topoarele şi cu baroasele, tǎbǎcarii cu mâinile lor strigǎ toţi într‑ un glas Lasunka Lasunka. Şi’nainte a tuturora merg doi evrei cu coşul în mânǎ şi glas de miau din coş se aude, glasul lui Lasunka. Au ştiut cǎ Lasunka s‑ a întors. Din mâini început‑ au sǎ batǎ strigând Lasunka pân’ ce rǎguşit‑ au de multǎ strigare. Şi pentru cǎ erau rǎguşiţi n‑ au mai putut sǎ spunǎ vorba întreagǎ şi urlau la la la, ca aceia ce‑ o zic împreunǎ cu lǎutarii. Vǎzut‑ au copii pe pǎrinţi cum stau şi cântǎ pe loc sǎrit‑ au şi ei şi‑ au venit. Unii din ei tot fugind au ajuns la poarta de cinste fǎcutǎ pentru vlǎdicǎ unii au sǎrit şi pe ea s‑ au urcat din mâini bǎtând în cinstea lui Lasunka şi cântând la la la. Auzit‑ au ale copiilor mame glasul fiilor lor au venit şi‑ au vǎzut bucuria. Spune una suratei sǎrbǎtoare e în oraş. Spune surata, hai sǎ vedem. Şi‑ au pus veştmintele scumpe şi au ieşit. Vǎzut‑ au vecinele le‑ au însoţit. S‑ au uitat lǎutarii şi‑ au vǎzut toate femeile îmbrǎcate de sǎrbǎtoare. Ciniile şi‑ au luat tobǎ scripcǎ fluier tanger şi început‑ au sǎ zdrǎngǎneascǎ pân’ ce‑ au ajuns la besearecǎ. Pe scurt, n‑ a fost nici un evreu în Şibuş ce nu a ieşit pe Lasunka s‑ o întâmpine. Atunci umblau casapii naintea lui Lasunka dând din satâre fǎcând rǎzboi caraghios, iar hamalii‑ şi aruncǎ în sus funiile, în sus le aruncǎ le primesc înapoi, iar tǎbǎcarii ciocǎnesc în ceaune şi în cazane, iar lǎutarii zic din ciniile lor, iar oraşul Şibuş striga şi se bucura. 
Ieşit‑ a vlǎdica şi a vǎzut mulţimea evreilor veseli şi bucuroşi. Inima i s‑ a bucurat întru sine şi‑ a spus, toţi aceştia nu au venit decât pentru a mǎ cinsti. S‑ a pocǎit iubitor de evrei s‑ a fǎcut. De îndatǎ spre evrei a zâmbit bine de ei a vorbit. Vǎzând toţi suspuşii cǎ inima vlǎdicii trage cǎtrǎ evrei au adǎugat, nu numai aceasta fǎcut‑ au evreii spre slava Voastrǎ ci le‑ au împrumutat târgoveţilor haine frumoase fǎrǎ de platǎ totul spre slava Sfinţiei, ba au mai şi mǎrturisit nu s‑ au ruşinat şi au spus, şi basmalele şi cearşafurile cu care casele şi‑ au împodobit sunt ale evreilor. De douǎ ori vlǎdica s‑ a bucurat, o datǎ pentru cinstea pe care i‑ au fǎcut‑ o evreii ei înşişi, şi alta pentru cea ce i‑ au fǎcut‑ o cu averile lor. Iar şi‑ a luminat faţa cǎtrǎ evrei poruncit‑ a creştinilor sǎ le facǎ evreilor cinste şi mǎrire. Vǎzut‑ au evreii din Şibuş mântuirea cea mare ce li s‑ a fǎcut şi au învǎţat (Psalmi XXXVI) omul şi jivina Tu sprijini, pentru fapta jivinei Tu sprijini omul. Preasfântul bine fie El cuvântat voia Şi‑ o face prin ori şi cine, chiar printr‑ o mâţǎ. Au îndeplinit vorba înţelepţilor bine fie‑ le amintirea cuvântatǎ (Post 29) de când intrǎ Adar mult ne mai veselim.
Iar evreii cei doi ce pe Lasunka o prinseserǎ pe Lasunka n‑ au uitat‑ o, ci când veselia îi înecase pe toţi cǎ o uitaserǎ cei din Şibuş de mult ce se veseleau pentru Lasunka pe Lasunka, la o parte s‑ au tras sǎracul ba şi sǎteanul şi s‑ au dus şi‑ au venit acasǎ la Rabi Israel Salomon. Au intrat în bucǎtǎrie pus‑ au coşul acolo. A simţit Lasunka cǎ ajuns‑ a acasǎ din coş spus‑ a miau. A auzit Ţirele Treine şi a venit, mâinile şi le‑ a încrucişat şi a stat uluitǎ, crezând şi necrezând urechile ce îi aud. Iar a strigat Lasunka un miau supǎrat, nerecunoscǎtoareo aşa mǎ primeşti. A înţeles Ţirele Treine încotro bate mâţa coşul i l‑ a deschis legǎturile le‑ a desfǎcut a luat‑ o în braţe în ochi i‑ a privit a mângâiat‑ o şi‑ a spus, ce vrei Lasunka, nu eşti tu Lasunka, nu eşti tu mâţa mea, nu de tine se tem şoaricii toţi. Acuma o chem pe gospodinǎ şi ea sǎ se bucure. Ci de multa ei bucurie pe gospodin’ a uitat‑ o nu s‑ a dus sǎ o cheme. Dar Ester Regina venit‑ a oricum cu Lasunka a vorbit la ea s‑ a uitat cu ochii ei buni şi obosiţi. Şi cu toate cǎ pe faţa ei nu se vedea nici un pic de bucurie cu toate acestea grija multǎ de pe inimǎ îi fusese luatǎ. În vremea aceea şedea Rabi Israel Salomon la el în odaie lângǎ cuptor luleaua lui stinsǎ şedea şi cetea poveşti nǎscocite, cǎci de când pe Lasunka o pierduse nu mai putea învǎţa din Talmud nici o foaie: Intrat‑ a Ester Regina a stat înainte‑ i. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, ce‑ i cu tine Ester Regina? A rǎspuns şi i‑ a spus, nu vrei cumva sǎ intri în bucǎtǎrie? I‑ a spus, dar pentru ce? I‑ a spus, un tǎciune sǎ iei pentru lulea. S‑ a uitat la ea şi a strigat, Lasunka? Zâmbit‑ a Ester Regina şi a ieşit. S‑ a sculat şi a mers dupǎ ea. N‑ a ajuns la bucǎtǎrie pân’ ce‑ a auzit glasul de miau şi a cunoscut glasul lui Lasunka. S‑ a grǎbit uşa larg a deschis‑ o pe Lasunka a vǎzut‑ o şezând pe podea. S‑ a aplecat pe piele a mângâiat‑ o şi‑ a spus oi mâncǎcioaso. Mai bine uitându‑ se a înţeles cǎ e o batjocurǎ, cǎci dupǎ cum arǎta se vedea cǎ uitase Lasunka mâţa ce‑ i aceea mâncare. De ea s‑ a milostivit a poruncit sǎ i se aducǎ pâine albǎ în lapte. Pe când ea mânca la plitǎ s‑ a dus sǎ ia pentru lulea un tǎciune. Au sǎrit cel cu coşul dintru o parte şi sǎteanul dintr‑ alta fiecare cu un tǎciune. Vǎzutu‑ i‑ a Rabi Israel Salomon şi a întrebat, cine sunteţi? Spus‑ a Ester Regina, oameni buni oameni buni, oameni de aur, ei pe Lasunka ţi‑ au adus‑ o. La ei s‑ a uitat Rabi Israel Salomon şi a spus, mi se pare cǎ v‑ am vǎzut înainte. Vrut‑ a sǎteanul sǎ‑ i povesteascǎ necazul ce‑ l adusese. Spusu‑ i‑ a Rabi Israel Saomon, evreule drag, n‑ am vreme de vorbe. Bani dacǎ vrei eu îţi dau. Scosu‑ şi‑ a punga Rabi Israel Salomon şi a spus, împǎrţiţi între voi tu şi prietenul tǎu. Ba i‑ a mai şi luat la casa de iarnǎ a deschis o ladǎ plinǎ de sticle şi borcǎnele, scos‑ a de‑ acolo o sticlǎ de vinars plinǎ la amândoi le‑ a turnat spusu‑ le‑ a beţi. Şi a tǎiat felii douǎ de cozonac şi a spus, binecuvântaţi hrǎni felurite.  Cǎci doar cunoaşteţi obiceiul lui Rabi Israel Salomon, de spunea bea, de spunea mâncǎ, aşa se primeşte un oaspete cu bǎuturǎ şi cu mâncare, de spunea binecuvânteazǎ cǎ‑ i plǎcea înseamnǎ de tine şi se poartǎ cu tine ca un evreu.
Dupǎ ce au mâncat şi au bǎut au intrat cel cu coşul şi cu sǎteanul în casa de învǎţǎturǎ şi‑ au împǎrţit banii ’ntre ei. Cel cu coşul vǎzut‑ a cǎ are destul ca sǎ facǎ negoţ. Dusu‑ s‑ a’n târg şi‑ a luat un sac de fulgi de ovǎz şi l‑ a vândut a luat şi a vândut. Aşa a fǎcut de câteva ori. Câştigat‑ a atât încât putut‑ a sǎ ia saci doi sau trei. Negoţul i s‑ a lǎţit aşa încât nevoie avut‑ a de un pǎrtaş. Şi‑ a amintit de sǎteanul ce pe Lasunka îl ajutase s‑ o prindǎ. L‑ a chemat. A venit şi‑ a intrat în tovǎrǎşie. Lǎsat‑ a sǎteanul de izbelişte cârciuma şi pe boier în târg venit‑ a sǎ locuiascǎ cu toţi evreii putut‑ a de‑ acum sǎ se roage la sinagogǎ.
Acum ne întoarcem la Ţirele Treine cu care’ncepusem. Şi‑ a amintit Ţirele Treine prorocia lui Isahar Dracu’ cǎci Isahar Dracu’ aşa prorocise cǎ Lasunka se va întoarce şi iat‑ o cǎ s‑ a întors. S‑ a dus la el hatârul sǎ‑ i facǎ de la el sǎ cumpere mǎturǎ. Râs‑ a de ea Isahar şi i‑ a spus, din barba ta din perciuni mǎturǎ vrei sǎ fac? Mǎturi toate câte aveam le‑ am vândut, cǎci din praful tot ce l‑ a ridicat Lasunka casele toate din Şibuş pline‑ s de praf mǎturile toate mi le‑ au luat nu mi‑ au lǎsat nici mǎcar o mlǎdiţǎ sǎ mǎ bat la baia de aburi. La Rabi Israel Salomon ne întoarcem. Privind Rabi Israel Salomon la Lasunka şi vǎzând‑ o cum mâncǎ şi bea plin de milǎ era pentru ea, dar ca sǎ nu se ţie fudulǎ o întreba, poate iarǎşi vrei sǎ mǎ pǎrǎseşti şi sǎ mergi dupǎ faptele tale netrebnice. 
Dar Lasunka n‑ a mai pǎrǎsit casa lui Rabi Israel Salomon cǎci înţelesese cǎ toate desfǎtǎrile ce‑ o copleşiserǎ în luna aceea care pe limba lor numitǎ e Marţ nu fac cât un ceas de linişte la evreul acasǎ când lapte şi pâine albǎ îi stau înainte şi maţe de pǎsǎri şi mǎruntaie de peşti umplu bucǎtǎria. Voia de‑ acuma sǎ uite tot ce fǎcuse. Ci doar uneori dintru pocǎinţǎ scotea limba‑ i spinoasǎ pe bot se lingea şi‑ un fel de zâmbet de desfǎtare putea fi vǎzut pe buzele‑ i subţiri ba şi umede, cǎci îşi amintea desfǎtǎrile toate gustul ce şi‑ l fǎcuse. Încetul cu’ncetul s‑ a îngroşat pântecul i s‑ a umplut. Pe atunci s‑ a lǎsat de copilǎrii nu s‑ a mai frǎmântat cu erezia dacǎ sunt doi dumnezei şi alte asemenea. Şi cu toate cǎ sprintenǎ nu mai era încǎ pe şoarici îi înspǎimânta. De multe ori cumpǎtul şoaricii îşi pierdeau auzind‑ o. Iar dupǎ XCIII de zile pântecul i s‑ a despicat din el au ieşit vieţuitoare câteva mititele ce niciodatǎ nu le vǎzuse. Nu multǎ vreme‑ a trecut pân’ ce‑ au crescut vieţuitoarele‑ acelea pe toţi i‑ au încântat cu farmecul şi mişcǎrile lor. Lasunka le‑ a crescut şi le‑ a învǎţat datoria sǎ‑ şi facǎ, şoarici sǎ prindǎ spre folosul stǎpânilor spre folosul Şibuşului care cetate‑ i de scaun a fǎcǎtorilor de fulgi de ovǎz ce nu sunt ca ei în ţǎrile toate unde domneşte drǎguţul de împǎrat şi nu trebuie spus în alte ţǎri toate ale altor regi şi’mpǎraţi.




Povestea lui Lasunka am isprǎvit
Cu Rabi Israel Salomon am mântuit
Cine vrea sǎ asculte bine fie primit
La firul povestirii iar am venit