miercuri, 28 octombrie 2015

Adina Veronica Fuică. Unde au dispărut cărțile?

Fiind cu toții martori ai tranformărilor sociale, suntem adesea puși în situația de a fi pragmatici, expeditivi, superficiali, de vreme ce timpul e din ce în ce mai nemilos, dovedindu-se în defavoarea noastră și consumându-ne din resurse. Ei bine, nu e de mirare că în era vitezei și a tehnologiilor avansate, individul nu mai găsește răgazul de a se apropia de sine, de fondul său autentic, neatins încă de acuta dezordine a lumii în care trăiește. Privite astfel lucrurile, cartea nu mai reprezintă un mijloc de evadare din cotidian, de regăsire, ci, tot mai frecvent, este considerat un obiect inutil, lesne de înlocuit, într-o variantă optimistă de a vedea situația, cu orice gadget care oferă informația în timp real. Dar asta ne definește? Suntem doar ființe dependente de cunoașterea fenomenelor imediate? Unde a sfârșit spiritul? Unde s-a pierdut?
Federația Editorilor din România vine cu un verdict demobilizator: industria cărții a ajuns la cel mai scăzut nivel de dupa 1990, consumul de cultură scrisă fiind, de ceva vreme încoace, o aspirație utopică. La ce bun ca editurile (și așa supuse unor politici restrictive) să accepte spre publicare cărți pe care, oricum, nu le citește nimeni? De ce ar face asta, când variantele online sunt la îndemână gratis?

Dacă ajută cu ceva, cei care sunt adepții e-book-urilor ar trebui să știe că cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital din Boston au constatat, în urma unor analize amănunțite, faptul că persoanele care au citit cărți electronice aveau o secreție scăzută de melatonină, iar vibrațiile energetice ale organismului erau perturbate de lumina cu unde scurte ce provenea de la dispozitivele electronice. Efectul imediat era că cititorii pe tabletă adormeau cu cel puțin o oră mai târziu decât cei ai cărților fizice și se trezeau cu o stare intensă de anxietate. Nu se știe, însă, care ar putea fi efectul pe termen lung asupra stării generale de sănătate. Fenomenul poate deveni îngrijorător, dacă ținem cont că indivizii tineri, în formare, sunt și cei care, în timp, vor avea cele mai mari disfuncționalități.

În altă ordine de idei, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, în studiul cu privire la consumul și obiceiurile de lectură ale românilor, a scos la iveală o realitate alarmantă: 1 din 5 români nu citesc deloc cărți, iar femeile citesc mai puțin decât bărbații, în ciuda a ceea ce s-ar putea crede! De asemenea, Mihai Eminescu rămâne scriitorul preferat al românilor! Chiar așa să fie, oare? Sau explicația e dată de faptul că numele autorului este cel care vine cel mai repede în mintea celor cu un grad de pregătire mediu și scăzut? E un autor pe care școala românească l-a exploatat și epuizat cu fiecare ocazie care i s-a dat, astfel încât e aproape imposibil ca și cel mai dezinteresat elev al unei clase să nu și-l amintească pentru totdeauna, chiar dacă nu îi este clar ce, cum și cât a scris. Dar asta nu e, firește, decât o supoziție. La o altă întrebare, însă, aproape 80% dintre respondenți au spus că nu au niciun scriitor român contemporan preferat. Ajungem, din nou, la situația de la care am plecat: care ar fi șansele generației actuale să cunoască măcar numele unor autori care își desfășoară în prezent activitatea literară, câtă vreme exită o lipsă vădită a preocupării pentru lectură?

Nu e în intenția mea să evidențiez aspectele negative ce decurg din analiza acestui fenomen, dar nu pot rămâne insensibilă cât timp nu e greu de anticipat direcția în care merg lucrurile. Prin urmare, cărțile nu au dispărut, numai că din ce în ce mai mulți au devenit orbi, nu le văd. Nu le mai văd ca fiind vii, prietenoase, vibrante. Iar dacă totuși există alternative (chiar și virtuale, în ultimă instanță), acestea sunt de preferat în locul refuzului total, categoric, de a citi. Tocmai de aceea consider că există încă modalități de revitalizare a lecturii și de apropiere, mai ales a tinerilor, de carte, chiar dacă acestea se fac acum în mediul online. Proiecte precum: Citescu, BiblioPovestașii, Cu cărțile pe față, Uită o carte undeva merită toată atenția noastră!
Adina Veronica Fuică

luni, 26 octombrie 2015

Fekete március - Conflictul interetnic de la Târgu Mureş ep2. 9/20



Adevarul despre evenimentele de la Targul Mures 1990 1.4



Juram pentru Ardeal - Tatiana Stepa

Iată situația Ardealului nostru, al tuturor locuitorilor lui de acum și din vecii vecilor. când vom înțelege că acest pământ nu poate fi împărțit?
26 oct. 2015
Dan Culcer

« Mama mea, Dumnezeu s-o odihneasca in pacea Sa, unguroaica, tatăl meu român. Eu, fiindu-mi limba maternă maghiara si superba limba romana, ambele limbi, ce 
sunt? Sunt cum imi spuneau unii colegi, "bozgor"? Sunt patriot maghiar si demn român!»

mare păcat dragi romani am fost un popor brav harnic și de aceia am fost jefuiți de sute de ani și de ai noștri și de străini mare păcat nu ne mai iubim tara cum o iubeau străbunii acum în caz de un conflict militar nu știu cine mai luptă pentru țară ca nici țară nu luptă pentru noi
radubrad.vocile: exceptionale; melodiile: extraordinare; interpretarea: plina de virtuozitate. mesajul: stupid si anti umanist. de ce trebuie sa fie ocrotiti neaparat romanii (in detrimentu ungurilor s-ar subintelege). ce, nu suntem toti oameni? chiar nu e loc pentru toti pe un petec de pamant? as vrea sa cred ca e o mentalitate comunista, dar dupa comentarii ma indoiesc. ce sunteti toti asa mandri ca sunteti romani? in primu rand n-a fost alegerea voastra, daca va nasteati unguri erati la fel de  mandri. in al doilea rând nu va face cu nimic mai buni sa apartineti unei natii, daca va nasteati englezi tot nu erati mai buni sau mai rau, tot oameni erati

Andrei Păunescu 

1. Foaie verde, vale-deal
Doamne, mută-te-n Ardeal
Dă-ne tihna înapoi
Mântuiește-ne pe noi

R: Ardeal, orizont fatal
Numai vale-deal, hei
Să juram pentru Ardeal
Jurăm, jurăm, juram pentru Ardeal

2. Sa ne-aduni si sa ne-mbuni
Ca nu-i pace sub goruni
Dar Tu stii ca nu sunt roti
Sa ne sfareme pe toti

3. Pune, Doamne, la hotar
Monument de opincar
Nici c-o floare să n-atingi
Urma dacicei opinci

4. La dușmani să le arati
Lancea ultimei dreptăți
Că nori tulburi se ivesc
Pentru neamul românesc

5. Odihneste neamul nost'
Intr-un pat si-un adapost
Ca el de pe crucea ta
Coboratu-s-a abia

6. Doamne, fânul e-nflorit
Ieși cu neamul la cosit
Și când iarna o cuprinzi
Ieși cu neamul la colinzi







Balada pentru Basarabia de Adrian Păunescu

http://lyricstranslate.com/fr/tatiana-stepa-balad%C4%83-pentru-basarabia-lyrics.html#ixzz3pg0joNd7

Baladă pentru Basarabia

De nicăieri nu-i semn de nicio milă
Și s-a ajuns în cel din urmă hal
Și moare Basarabia umilă
Cu capu-n vechiul sac imperial
N-avem puterea să-mparțim o pâine
Ne facem socoteli de precupeți
Ca tot acolo să ajungem mâine
Cu pașii doar oleacă mai înceți
Săracă soră basarabă
Tu, cea mai sfântă dintre toate
Zadarnic mama te intreabă
Dacă trăiești în libertate.
Și va veni și catastrofa iernii
Ca s-o gustăm de tot mai multe ori
Și s-amurgim cu Gogol pe gubernii
Ca niște revizori rătacitori
Acum imperiul dă o nouă cină
Mănâncă țari și bea popoare mici
Să vină Basarabia, să vină
S-o guste menșevici și bolșevici.
Trezește-te, tu patrie drogată
Că dacă-n focul calculelor reci
Mai pierdem Basarabia o dată
Și noi suntem pierduți in veci de veci
N-au nici o cale frații să apuce
Așteptă-n van un sprijin de la noi
E dusă Basarabia pe cruce
Și noi o contemplăm cu ochii goi.
Adrian Păunescu

Radu Gyr. Parcă de veacuri

Parcă de veacuri, parcă de cinci ani 
n’am mai prânzit, n’am mai şezut la cină. 
Parcă de veacuri, parcă de cinci ani, 
am suge fier, am roade bolovani, 
am hăpăi moloz şi rogojină.

In foamea noastră vâjâie păduri, 

se cască mări, se surpă munţi din coame. 
In foamea noastră vâjâie păduri,
 şi parcă din străbuni sau din scripturi, 
dela’nceputul lumii ne e foame.


Ziua pândim cu nările in vânt 

năluca unui abur de mâncare. 
Ziua pândim cu nările in vânt, 
poate din cer, din iad, sau din mormant, 
or să ne-arunce resturi ca la fiare.


In bezna nopţii ne visăm strigoi, 
că ne-ospătăm din câte-un hoit fierbinte. 
In bezna noptii ne visăm strigoi, 
dar numai moartea rupe hălci din noi, 
ea singură infulecă morminte.

vineri, 23 octombrie 2015

EDITURA ARGONAUT CLUJ-NAPOCA CATALOG GENERAL



EDITURA ARGONAUT CLUJ-NAPOCA


CATALOG GENERAL





2012


Baumgarten Cristian, Metamorfozele lui Apuleius („Metamorphoses” by Apuleius), 247 (Philologia)


ISBN 978-973-109-353-6


Bâca Ioan, Arealul turistic Piatra Fântânele-Măgura Calului, 302 p. (Terra)


ISBN 978-973-109-339-0


Bodeanu Denisa (editor), Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: Baptiştii din judeţul Cluj. Mărturii şi documente (New Protestants in Transylvania During the Communist Regime: A Case Study: Baptists of Cluj County: Testimonies and Documents), vol. 2, (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-325-5


Bogdan Briscu, Moţii şi luptele lor : 1848-1849, 329 p., (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-377-2


Boldiş Ioana, Drepturile Copilului : perspective teoretice şi aplicative, ediţia a II-a, (Children Rights: Theoretical and Practical Perspectives), 300 p. (Juridica)


ISBN 978-973-109-365-9


Budeancă Cosmin, Olteanu Florentin (editori), Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare şi consecinţe (The End of Communist Regimes. Causes, Action and Consequences), 494 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-307-9


Chiş Ancuţa-Lăcrimioara, O critică a conceptului de discriminare din perspectiva feminismului, 248 p. (Filosofie. Sociologie. Psihologie)


ISBN 978-973-109-363-5


Coroi Livia (coord.), Copilăria de altădată în zona Brad, (Other Times Childhood in Brad), 296 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-326-0


Cosma Anton, Proza, 304 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-366-6


Cosma Ela, Reprezentanţele consulare austriece în Moldova, Muntenia şi Serbia (1782-1848), 350 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-397-0


Costinaş Dan, Umbra mării şi alte confesiuni (The Shadow of the Sea and Other Confessions), 112 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-321-4


Cormoş Graţian, Edgar Papu şi teoria protocronismului românesc (Edgar Papu and the Theory of Romanian Protochronism), 220 p. (Literatura)


ISBN: 978-973-109-367-3


Cormoş Graţian (editor), (Re) Orientări ((Re) orientation), 252 p. (Atelier)


ISBN 978-973-109-322-2


Coza Irina, Alb de nebunie, Roşu de sfârşit (White Madness, Red Dissolution), 70 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-335-2


Cun Antonia, Criza de identitate în proza Henriettei Yvonne Stahl (Identity Crisis in the Prose of Henriette Yvonne Stahl), 268 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-327-7


Dalpane Carlo (traducere: Ovidiu Horea Pop, Sebastian Mangra), În misiune prin lume.Conversaţii asupra istoriei Bisericii. Volumul 1 : De la începuturi până la schisma Orientului (In missione nel mondo. Conversazioni sulla storia della Chiesa. Vol. 1 : Dalle origini allo scisma d’Oriente) 277 p. (Theologia)


ISBN 978-973-109-362-8


Danci Monica Alina, Universul absurd al operelor lui Eugen Ionesco şi Samuel Beckett, 84 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-328-4 (coligat)


L’univers absurde des oeuvres de Eugene Ionesco et de Samuel Beckett, 86 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-329-1 (coligat)


Drăgan Ciprian, Barna Carmen (coordonatori), Studii de istorie a Transilvaniei. Volum dedicat istoricului Ioachim Lazăr, (Studies of History of Transylvania. Dedicated to Ioachim Lazar-Historian), 587 p. (Seria : Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-334-5


Fehér Andrea


Sensibilitate şi identitate în izvoarele narative maghiare din secolul al XVIII-lea (Sensitivity and Identity in Hungarian Narrative Sources of XVIIIth Century), 250 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-375-8


Florea Cătălin Iounţ (coordonator), Mărturii istorice din comuna Peretu (Teleorman), vol. I, (Documente.Istorie.Mărturii)


ISBN 978-973-109-344-4


Fodor Elena-Mihaela (coord.), Studii şi cercetări din domeniul dreptului, 260 p. (Juridica)


ISBN 978-973-109-279-9


Fodor Elena-Mihaela (coord.), Teste grilă pentru examenul de licenţă: 2012, 190 p. (Juridica)


ISBN 978-973-109-331-4


Frenţiu Rodica, Caligrafia japoneză: meditaţii din vârful pensulei, 68 p.+il.


ISBN 978-973-109-343-7


Georoceanu Anca Mihaela, Drept fiscal, ediţie revăzută şi actualizată, 344 p. (Juridica)


ISBN 978-973-109-323-9


Goia Ioan Augustin, Economie rurală tradiţională în nord-vestul Transilvaniei. Coordonate ale sistemului local-agricol de creştere a ovinelor (sec.XIII-XX), 463 p. +pl. (Ethnologica)


ISBN 978-973-109-320-8


Gurka Balla Ilona, A szereplők közötti viszony stilisztikája Jókai regényeiben, 262 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-361-1


Guzun Vadim (editor), Chestiunea refugiaţilor de peste Nistru: documente diplomatice şi ale serviciilor române de informaţii, 1919-1936 , 1.000 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-390-1


Hegedűs, Nicoleta, Imaginea maghiarilor în cultura românească din Transilvania : 1867-1918, vol.1, (The Image of Hungarians in Transylvanian Romanian Culture: 1867-1918), 232 p. (Historia Nova)


ISBN 978-973-109-373-4


Hegedűs, Nicoleta


Imaginea maghiarilor în cultura românească din Transilvania : 1867-1918, vol.2 (The Image of Hungarians in Transylvanian Romanian Culture: 1867-1918.), 185 p. (Historia Nova)


ISBN 978-973-109-374-1


Hegedűs Nicoleta


Önarckép: erdélyi magyar identitás a XVIII.–XIX. században antológia és bibliográfia (Self-portrait: Transylvanian Hungarian Identity during XVIII-XIXth Centuries anthologies and Bibliographies), 250 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-375-8


Irimie Ion, Informaţie şi cauzalitate, 196 p. (Filosofie. Sociologie.Psihologie)


ISBN 978-973-109-364-2


Labo Grigore Nicolae, Elemente de tehnică criminalistică. Note de curs, 208 p. (Juridica)


ISBN 978-973-109-312-3


Lazăr Ioachim, Studii de istorie modernă a Transilvaniei, (Studies of Modern History of Transylvania), 288 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-330-7


Lozinschi Florenţa


Traian Herseni. Sociolog şi antropolog (Traian Herseni. Sociologist and Anthropologist), 250 p. (Filosofie. Sociologie. Psihologie)


ISBN 978-973-109-370-3


Lucrările celui de-al XIV-lea Simpozion Internaţional de Dialectologie : Cluj-Napoca, 16-17 sept. 2010 (The Studies of the XIVth International Symposium on Dialectology), Nicolae Mocanu, Dumitru Loşonţi, Eugen Beltechi - editori (Philologia)


ISBN 978-973-109-354-3


Lupescu-Mako Maria, “Talem fecisset testamentum…” Testamente nobiliare din Transilvania medievală (“Talem fecisset testamentum…” Noble Wills of Medieval Transylvani), 300 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-290-4


Măran Mircea


Românii din Banatul sârbesc în anii interbelici: 1918-1941: pagini de istorie culturală (The Romanians of Serbian Banat during Interwar: 1918-1941. Cultural history pages), 250 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-359-8


Marcu, Angela Iuliana, Bibliografiile literare : bibliografie de bibliografii şi studiu de sinteză(Literary Bibliographies: Bibliography of Bibliographies and Synthesis Study), 242 p.+il. (Literatură)


ISBN: 978-973-109-360-4


Moldovan Dănilă, Jurnal cu parfum de Istanbul, 243 p+il. (Colocvii)


ISBN 978-973-109-317-8


Neamţu, Gelu, Avram Iancu: mit, realitate, simbol, 224 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-395-6


Nicuşan Constantin, Conceptualizarea demonicului în filosofia lui Lucian Blaga (Filosofie – Sociologie – Psihologie)


ISBN 978-973-109-314-7


Obert Franz, Basme şi legende româneşti din Ardeal (Traducere din lb.germană, studiu introductiv, note de Ion Taloş), 232 p. (Literatura)


ISBN: 978-973-109-246-1


Onofreiu Adrian, Bolovan Ioan, Contribuţii documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsăudean, ediţia a 2-a, (Documentory Contributions on the History of Border Regiment of Nasaud), 294 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-326-4


Alexandru Păcurar


Incursiune în memoria locurilor (ediţia a 2-a), 500 p.+(il.) (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-389-5


Preda Alina, Clausal Sintax, 176 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-357-4


Nr. pagini: 176


Sorescu-Marinković Annemarie, Românii din Timoc astăzi.Fiinţe mitologice, 234 p. (Ethnologica)


ISBN 978-973-109-358-1


Sperantia Eugeniu (Andrei Negru editor), Studii sociologice, 415 p. (Filosofie. Sociologie. Psihologie)


ISBN 978-973-109-392-5


Suciu Dumitru, Moraru Alexandru (editori), Biserică, şcoală şi comunitate ortodoxă în transilvania în epoca modernă. Documente. Protopopiatul Cetatea de Piatră şI Eparhia Sibiului-Corespondenţă (1849-1874) Vol. II/1, (Church, Education and Orthodox Community in Transylvania in Modern Epoque. Documents. The Rank of Cetatea de Piatra and Diocese of Sibiu. Correspondence : 1849-1874), 626 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-315-4


Stan Lavinia, Istorii la frontieră : tentaţia libertăţii pe Clisura Dunării (1945-1989) : cercetare de istorie orală (Border Stories: The Temptation of Freedom on Clisura Dunării :1945-1989: Oral History Research), 500 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-373-7


Şuta-Bogătean Ioana-Aliina, (Habitat and Diet of Romanian Society of Transylvania From Forty-Eighters Revolution to Great Union of 1918)


Milin Miodrag (editor), Sârbii din România în secolul XX, (Serbians of Romania During Twentieth Century), 328 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-337-6


Traşcă Ottmar, Relaţiile politice şi militare româno-germane: septembrie 1940-august 1944(), 521 p. (Istorie. Documente. Mărturi)


ISBN 978-973-109-397-0


Valero Garcés Carmen, Forme de mediere interculturală: traducerea şi interpretarea pentru serviciile publice. Concepte, date şi aplicaţii practice (Forms of Intercultural Mediation: Translation and Interpreting for Public Services. Concepts, Data and Practical Applications), 287 (Philologia)


ISBN 978-973-109-338-3


Vidam Teodor, Repere esenţiale ale gândirii etice europene, 214 p. (Filosofie. Sociologie. Psihologie)


ISBN 978-973-109-380-2


Vlase Monica, Viaţa comunităţii penticostale din Cluj-Napoca în perioada comunistă. Studiu de istorie orală, 120 p. (Theologia)


ISBN 978-973-109-371-0


Zdrenghea Mihai M., Bica Maria Eugenia, Dictionary of Irregular English Verbs: history, forms, exercises, 466 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-352-9






2011






Bala Simona Ioana


Universul feminin în cultura şi spiritualitatea tradiţională a poporului român. Ţara Crişurilor, 492 p. (Ethnologica)


ISBN 978-973-109-305-5


Bărbănţan Gheorghe, Din istoria navigaţiei şi comerţuoui dunărean : De la Vârciorova la Calafat (The History of Navigation and Commerce on the Danube : From Vârciorova to Calafat), 318 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-271-7


Cormoş Graţian (editor)


Incursiuni culturale (Cultural Insights), 226 p. (Atelier)


ISBN 978-973-109-223-2


Cormoş Graţian (editor), Peregrinări prin cultură (Wanderings Through Culture), 233 p.(Atelier)


ISBN 978-973-109-257-7


Cosma Ela, Neamţu Gelu (editori), Biografii paşoptiste, vol.III, (Forty-eighters Biographies), 388 p., (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-286-7


Cosma Ela, Nouă luni în Transilvania (decembrie 1848-august 1849). Generalul Bem în corespondenţă, proclamaţii, documente (Nine Months In Transylvania (December 1848-August 1849). Gen Bem: Correspondence, Proclamations, Documents), 458 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-282-9


Enea Sergiu


Elemente de arheologie funerară în spaţiul carpato-danubian: neolitic şi eneolitic (Elements of Funeral Archeology in Carpatho-Danubian Space. Neolithic and Eneolithic Epochs), 198 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-301-7


Fodor Georgeta, Destine comune: viaţa femeilor între public şi privat. Ţara Românească, Moldova şi Transilvania (Common Destinies. Women Lives Between Public and Private. Ţara Românească, Moldova and Transylvania), 363 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-310-9


Gheorgiu Florin


Parohii greco-catolice turdene. Istorie şi actualitate : 1700-2011(Greek-Catholic Parishes in Turda. History and Present : 1700-2011), 184 (Theologia )


ISBN 978-973-109-278-2


Harhoiu Radu, Spânu Daniel, Gáll Erwin, Barbari la Dunăre (Barbarians on the Danube), 260 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-287-4


Hermeneutica Bibliothecaria, vol.V, Carmen Crişan, Kiraly István V., Cristina Popa, Raluca Trifu (editori), 557 p. (Acta Bibliologica / Bibliotheca Bibliologica a BCU-Cluj)


ISBN 978-973-109-223-2


Horn Ildikó, Ediţie îngrijită de Enikő Rüsz- Fogarasi, Mozaic premodern (Studii de istorie premodernă) Pre-modern Patchwork (Studies of Pre-Modern History), 200 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-283-6


Hristodol Gheorghe, Scrieri istorice despre români şi aromâni Historical Writings on Romanians and Aromanians), 371 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-264-5


Iancu Laura-Maria, A Grammar Book with exercises : course notes for pre-intermediate students, 171 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-296-6


Iliş Florina (editor)


Adrian Marino: în căutarea ideii de libertate şi cenzură, 343 + CD (Literatura)


ISBN 978-973-109-275-1


Iordache Siţa, Persoană şi comuniune: teologie dogmatică ortodoxă (Individuals and community: Orthodox Dogmatic Theology), 276 p. (Theologia)


ISBN 978-973-109-263-8


Lazăr Ioachim, Herban Adela (editori), Densuşienii: corespondenţă, 322 p., (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-297-2


Neicu Oana


Ioan Slavici – Thomas Hardy, coincidenţe literare (Ioan Slavici – Thomas Hardy. Literary Coincidences), 116 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-293-5


Marian Vasile (editor), Evocări şi studii. In honorem magister Aurel Negucioiu, ediţia a 2-a, 400 p. (Economica)


ISBN 978-973-109-265-2


Martinez del Castillo Jesús Gerardo, Lingvistica rostirii. Logosul semantic şi logosul apofantic (Spelling Linguistics. „Semantic Logos” and „Apofantic Logos”), 350 p., (Philologia)


ISBN 978-973-109-267-6


Moraru Valeria Gemma


Mitropolia Ardealului : indice bibliografic (Metropolitan Church of Transylvania: Bibliographical Index), 432 p. (Theologia)


ISBN 978-973-109-280-5


Onofreiu Adrian, Bolovan Ioan


Testamente din Districtul Năsăud : 1861-1871 (Wills of Năsăud County), 192 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-266-9


Oros Ioan-Maria


Istoriografia cărţii româneşti vechi din Transilvania : De la începuturi până la 1948, 134 p. (Myrobiblion)


ISBN 978-973-109-237-9


Pop Adriana Alina


Il discorso indiretto libero in Giorgio Bassani, 244 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-388-1


Preda Alina, Phrasal Sintax, 171 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-289-8


Retegan Simion, Drumul greu al modernizării. Un veac din istoria unui sat transilvănean: Cuzdrioara : 1820-1920 (The Tough Way to Modernization. A Century of History in a Transylvanian Village: Cuzdrioara : 1820-1920), 600 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-268-3


Sergentu Octavian, De la Kosovo spre Est, 128 p. (Politica)


ISBN 978-973-109-258-4


Suciu Dumitru, Soldaţi fără uniformă ai Landstrumului românesc şi starea protopopiatelor ortodoxe din Transilvania după Războiul Naţional din 1848-1849 (Soldiers Without Uniforms. Romanian „Landstrum” and the Orthodox Ranks of Transylvania After National War 1848-1849), 314 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-262-1


Stângaciu Anca, România şi dimensiunea ei europeană, 134 p., (Politica)


ISBN 978-973-109-276-8


Toth Szilárd, Nemzetközi intézmények és szervezetek, 298 p., (Politica)


ISBN 978-973-109-316-1


Ţucă Cornel


Prizonierii români din Armata austro-ungară internaţi în Rusia : problemele repatrierii (Romanian Prisoners in Austrian-Hungarian Army Confined in Rusia: About Repatriation), 379 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-260-7


Vancu Radu


Eminescu – trei eseuri, 171 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-277-5


Varga Attila, Rudolf Cristian (editori)


Documenta Masonica Transylvanica et Banatica, Seria I, vol. I, 320 p. : Loja „Licht und Wahrheit” din Reşiţa (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-309-3


Vlase Laurian, Studii cinetice şi farmacocinetice pentru carbamazepină, 304 p. (grafice, pl., tabele) (Medicină. Farmacie. Sănătate)


ISBN 978-973-109-302-4






2010






Acta Musei Napocensis, 2010.


ISBN: 978-973-109-245-4


Afacerea “Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România, (Bodeanu Denisa, Vasile Valentin, editori), 2010.


ISBN : 978-973-109-219-5


Albu, Monica, Psihologia între provocări şi soluţii, 2010, 173 p. - (Filosofie, sociologie, psihologie)


ISBN : 978-973-109-227-0


Albu, Monica, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, 2010, vol. 19.


ISBN : 978-973-109-216-4


Albu, Monica, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, 2010, vol. 20.


ISBN : 978-973-109-217-1


Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, 2010


ISBN : 978-973-109-234-8


Aronescu, Luminiţa Diana, Crima organizată şi problema traficului de persoane în România post-comunistă, 2010.


ISBN : 978-973-109-218-8


Bâca, Ioan, Analiză morfologică comparativă a masivelor magmatice intrusive Ţibleş şi Toroiaga, 2010, 484 p. - (Terra)


ISBN: 978-973-109-212-6


Bibliografia Istorică a României vol.XII/2, 2010


ISBN : 978-973-109-214-0


Boboş, Gh., Rebreanu, Veronica, Teoria generală a statului şi dreptului, 2010


ISBN: 978-973-109-241-6


Boldiş Ioana


Drepturile copilului : perspective teoretice şi aplicative (Children Rights: Theoretical and Practical Perspectives) 314 p. Seria: Filosofie.Sociologie.Psihologie


ISBN 978-973-109-225-6


Bolfă-Otic, Victoria, Rolul femeii în Biserică : de la diaconesele antice la diaconia femeii de astăzi, 2010, 509 p. - (Theologia)


ISBN : 978-973-109-236-2


Bolovan, Ioan ; Onofreiu, Adrian ; Rus, Vasile, Familiile din Năsăud în anul 1869 : (contribuţii de demografie istorică), 2010, 484 p. - (Istorie, documente, mărturii)


ISBN : 978-973-109-207-2


Budeancă Cosmin, Represiune politică în România. “Garda Albă” – organizaţie subversivă inventată de Securitatea hunedoreană (Political Repression in Romania. ”White Guard-Garda Albă” – A Subversive Organization Invented by Security in Hunedoara), 2010, 388 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-245-4


Cormoş, Graţian, Viziuni critice : critică literară, antropologie, filosofie, istorie, 2010.


ISBN : 978-973-109-189-1


Cosma, Anton, Teatru, 2010.


ISBN : 978-973-109-162-4


Cosman, Ioana; Stejerean, Daniel; Gherman, Dinu, Benchea, Gela, Shoah în Transilvania de Nord : depoziţii despre viaţă şi moarte : cercetare de istorie orală, 2010, 317 p. - (Documente, istorie, mărturii)


ISBN: 978-973-109-206-5


Constantiniuc Mariana, Breviar bilingv de protetică dentară, 182 p. (Medicină. Farmacie. Sănătate)


ISBN 978-973-109-256-0


Cormoş Graţian (editor), Explorări : studii, articole, puncte de vedere din domeniul ştiinţelor socio-umane (Explorations: Studies, Articles, Points of View on Social and Human Sciences),2010, 134 p. (Atelier)


ISBN 978-973-109-238-6


Cormoş Graţian, Romanian women in communist prisons: 1945-1989, 2010, 194 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-292-8


Cormoş Graţian (editor), Studii umaniste : critică literară, istorie, filosofie, 2010, 139 p. (Atelier)


ISBN 978-973-109-222-5


Coroi Livia (editor), Colectivizarea agriculturii în r. Brad (regiunea Hunedoara). Mărturiivol.1-2 (Agricultural Collectivization in Brad District. Hunedoara County. Testimonies. Vol 1-2, 600 p. (Istorie.Documente.Mărturii / Supplementum AIO)


ISBN 978-973-109-209-6


Cosman, Ioana (editor), Depoziţii despre viaţă şi moarte. Holocaustul din NV Transilvaniei. Cercetare de istorie orală (Testimonies on Life and Death. The Holocaust in N-W Transylvania. Oral History Research), 504 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN: 978-973-109-196-9


Dejeu, Iustina, Irimă, porţi largi mai ai, 2010


ISBN : 978-973-109-224-9


Fogarasi Iószef, Mezőgazdasági termékek versenyképessége: dél-kelet európai tapasztalatok, 180 p. (Economica)


ISBN 978-973-109-141-9


Frenţiu, Rodica, Une leçon de calligraphie japonaise, 2010.


ISBN : 978-973-109-243-0


Georoceanu, Anca, Drept fiscal, 2010.


ISBN: 978-973-109-201-0


Herban Adela, Basarab Maria, Gavril Todica între ştiinţă, istorie şi cultură (Gavril Todica Between History and Culture), 252 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-250-8


Iliş Florina, Căpâlneanu Ana Maria (editorri), Viaţa, opera şi activitatea lui Adrian Marino : cercetare bibliografică şi de referinţa, LXXIII, 392 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-164-8


Irimie, Ion, Homo philosophus ; Problema înstrăinării, 2010, 196 p. (Filosofie, sociologie, psihologie)


ISBN : 978-973-109-229-4


Irimie, Ion, Impresii, opinii, atitudini, 2010, 226 p.


ISBN : 978-973-109-205-8


Irimie, Ion, Jocul de-a poezia, 2010, 118 p. (Poesis)


ISBN : 978-973-109-221-8


Irimie, Ion, Scrisori despre informaţie : nepotului meu, Sergiu, 2010, 190, p. (Filosofie, sociologie, psihologie)


ISBN : 978-973-109-205-8


Istoria culturii – Cultura istoriei: Omagiu Profesoruluui Doru Radosav la 60 de ani (The History of Culture – The Culture of History), editori: Ghitta Ov., Orga V., Costea I., Pop Iulia, 700 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-240-9


Leucuţa, Sorin E., Formularea şi acţiunea biologică a medicamentului, 2010.


ISBN: 978-973-109-251-5


LucaciuAnca, Boldescu Ana-Maria, Catalogarea publicaţiilor monografice, 2010.


ISBN: 978-973-109-226-3


Marian, Vasile, Cunoaştere, interes, responsabilitate : [volum cu lucrările manifestării ştiinţifice bianuale] "Zilele academice clujene", ediţia 2010, 324 p.


ISBN: 978-973-109-213-3


Marica George Em. (ediţie de A.Negru), Problema culturii moderne în sociologia germană(The Issue of Modern Culture in German Sociology), 138 p. (Filosofie.Sociologie.Psihologie)


ISBN 978-973-109-244-7


Marin, Dinuţa, Nicolae Iorga şi creaţia populară, 2010, 250 p.


ISBN: 978-973-109-167-9


Marin Vasile (coordonator), Cunoaştere, interes, responsabilitate, 324 p. (Filosofie. Sociologie. Psihologie)


ISBN 978-973-109-213-3


Marino Adrian (editor Florina Ilis),Dintr-un dicţionar de idei literare 290 p. + CD (Philologia)


ISBN 978-973-109-253-9


Mişcarea de rezistenţă din România. Grupul Cruce şi Spadă (ed. a 2-a), (Orga Valentin, Budeancă Cosmin, editori), 2010.


ISBN: 978-973-109-220-1


Moraru, Valeria-Gemma, Revista teologică : organ pentru ştiinţă şi viaţă bisericească (1907-1916; 1921-1947) : indice bibliographic, 2010, 380 p. (Theologia)


ISBN: 978-973-109-204-1


Naş Sanda, Văcaru Mirela, Topografie : noţiuni de teorie şi aplicaţii, 128 p. (fig.; tab.; graf.) (Terra)


ISBN 978-973-109-233-1


Neamțu, Gelu "Religia română" în Transilvania : 1848-1918 (“Romanian Religion” in Transylvania: 1848-1918), 222 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN: 978-973-109-249-2


Onofreiu, Adrian, Districtul Năsăud (1861-1876), 2010.


ISBN: 978-973-109-200-3


Oros, Ioan-Maria, Istoriografia cărţii vechi, 2010.


ISBN: 978-973-109-237-9


Pop Iulia, Memorie şi suferinţă: consideraţii asupra literaturii memorialistice a universului concentraţionar comunist (Memory and Grief: Considerations on Memoir Literature of the Communist Labor Camp), 434 p. (Literatura)


ISBN 978-973-109-203-4


Porumbăcean, Claudiu, Din viaţa politică sătmăreană : PNL, 2010.


ISBN: 978-973-109-246-1


Prâslea cel voinic şi merele de aur(ed. Troşan Valentin), 2010.


ISBN: 978-973-109-202-7


Preda, Alina, Jeanette Winterson and the Metamorphoses of Literary Writing, 2010.


ISBN: 978-973-109-232-4


Preda Sînziana, Istorie şi memorie la cehii din Clisura Dunării (History and Memory. The Czech Communities of Clisura Dunării), 326 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-215-7


Rebreanu, Veronica, Teoria generală a dreptului:suport pentru seminarii (ediţia a 2-a), 2010.


ISBN: 978-973-109-247-8


Ruscu Ligia, Manual pentru istoria epocii elenistice (Hellenistic History. Textbook) 230 p.+il (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-155-6


Sicoie-Coroi, Livia, Colectivizarea agriculturii în raionul Brad : regiunea Hunedoara, 2010 vol. 1 şi 2. - (Istorie, documente, mărturii)


ISBN: 978-973-109-209-6 (Vol. 1)


ISBN: 978-973-109-210-2 (Vol. 2)


Studia Archaeologica et Historica in honorem magistri Dorin Alicu (Archeological and Historical Studies Honoring Prof. Dorin Alicu), eds.: Rusu Viorica, Sălăgean Tudor, 639 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-237-9


Studii de istorie şi arheologie. Omagiu istoricului Eugen Iaroslavcshi la 60 de ani, Gabriela Gheorghiu, Ioan Glodariu (editori), 300 p. (Istorie.Documente.Mărturii)


ISBN 978-973-109-252-2


Vasiliu Gabriel, Sextil Puşcariu şi Dicţionarul Limbii Române Sextil Puşcariu and The Dictionary of Romanian Language), 400 p. (Philologia)


ISBN 978-973-109-281-2


Studii umaniste, Cormoş Graţian (editor), 201O.


ISBN: 978-973-109-222-5


Szimon, Sonja D., Clujul copilăriei mele, 2010.


ISBN: 978-973-109-228-7


Valori perene în ştiinţele socio-umanevol. XV, 2010.


ISBN: 978-973-109-242-3


Varga, Attila, Elite masonice maghiare - Loja Unio din Cluj, 2010.


ISBN: 978-973-109-235-5


Vîlcu, Dumitru Cornel, Orizontul problematic al integralismului : integralism şi fenomenologie, 2010, vol. 1.


ISBN: ISBN 978-973-109-230-0


Zdrenghea, Mihai Mircea, Greere, Anca Luminiţa, A practical English grammar: with exercices (ed. a 3-a), 2010.


ISBN: 978-973-109-248-5






2009






Albulescu, Mirela. Mass-media, societate, reprezentări sociale, 2009. – 294 p.


ISBN: 978-973-109-168-6


Andras, Mathe, Baza economică a vieţii religioase a minorităţii maghiare în perioada interbelică, 2009.


ISBN: 978-973-109-198-1


Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj: XI: 1946-1947, întocmit de Ioan Moga, volum reconstituit în ediţie anastatică şi introducere de Veronica Turcuş, 2009, 431 p. - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN: 978-973-109-179-2


Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, redactor Simona Mureşan, Ioan Toşa, 2009, 434p.


ISBN: 978-973-109-163-1


Banciu, Viorica, Semantic and pragmatic characteristics of political discourse, 2009, 226 p. (Politica)


ISBN: 978-973-109-157-0


Cercetarea şi Perspectivele Digitizării, Conferinţă cu participare internatională, Anamaria Roman Negoi, Eva Marza (editori), Ed. a III-a 2009.


ISBN: 978-973-109-165-5


Coman-Ignat,Luminita, Imagine de sine la români ardeleni în perioada dualistă, 2009, 378 p. - (Historia Nova)


ISBN: 978-973-109-178-5


Cormoş, Graţian, Femei în infernul concentraţionar din România (1945-1989), ed. a-2a, 2009, 153 p.


ISBN: 978-973-109-183-9


Coroi,Livia, Colectivizarea agriculturii în Raionul Brad între istorie şi memorie (1949-1962), 2009, 516 p. - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN: 978-973-109-185-3


Depoziţii despre viaţă şi moarte: holocaustul din Nord-Vestul Transilvaniei: cercetare de istorie orală, realizatori: Ioana Cosman, Daniel Stejerean, Adrian Oneţ, Holocaustul: istorie, memorie, reprezentare/ Doru Radosav, 2009, 506 p.


ISBN: 978-973-109-196-9


Drăgan, Mihaela, Coşa, Bianca Maria, Einführung in die Betriebswirtschaftslehre, 2009, 152 p.


ISBN: 978-973-109-111-2


Florea, Ligia Stela, La phrase complexe. 2009, 287 p.


ISBN: 978-973-109-151-8


Georoceanu, Anca,Drept financiar, 2009.


ISBN: 978-973-109-173-0


Ghişa, Ciprian,Episcopia Greco-catolică de Făgăraş în timpul păstorii lui Ioan Lemeni (1832-1850): Episcopul Ioan Lemeni şi biserica sa în vâltoarea vremurilor, vol. II, 2009, 430 p. - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN: 978-973-109-182-2


Gorun, Hadrian, Relaţii politico-diplomatice şi militare ale României cu Franţa în Primul Război Mondial, 2009, 357 p. - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN: 978-973-109-190-7


Gross, Lidia. Confreriile medievale în Transilvania (sec.XIV-XVI). 378 p.


ISBN 978-973-109-171-6


Hotea, Meda-Diana, Bălăucă, Roxana. Catalogul cărţii rare din colecţiile B.C.U. "Lucian Blaga": Donaţia Gh. Sion2009. Vol. 2 : Sec. XIX-XX. – 506 p.


ISBN 978-973-109-172-3


Ilis, Florina, Viaţa şi opera lui Adrian Marino – biobliografie, 2009,


ISBN : 978-973-109-164-8


Ion Clopotel şi Societatea de Maine.Antologie şi studiu introductive Andrei Negru, 2009, 354 p.


ISBN: 978-973-109-159-4


Irimie, Ion, Aduceri aminte, 2009.


ISBN : 978-973-109-175-4


Isac, Dumitru, Aristotel, ed. a 2-a, 2009.


ISBN: 978-973-109-153-2


Malschi, Dana, Environment-agriculture-sustainable development.Optimization of integrated wheat pest management technologies under the dynamics of agroecological changes in Transylvania, 2009.


ISBN: 978-973-109-176-1


Masoneria în Transilvania. Repere istorice, coord. Tudor Sălăgean, Marius Eppel, 2009, ed 2-a, 306 p.


ISBN: 978-973-109-135-8


Morar,Olga, Literatura română pentru copii până la 1940, 2009, 288 p.


ISBN: 978-973-109-192-1


Mureşan, Ovidiu, Sisteme de securitate în Evul Mediu şi la începutul Epocii Moderne, 2009.


ISBN 978-973-109-187-7


Neamţu,Gelu. „Documente pentru viitorime” privind genocidul antiromânesc din Transilvania : 1848-1849. 296 p. ; - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN 978-973-109-169-3


Negru, Andrei, Bibliografia lucrărilor ştiinţifice ale membrilor Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie “George Bariţiu” din Cluj-Napoca: 1969-2009, 2009, 254 p. (Filosofie, sociologie, psihologie)


ISBN: 978-973-109-154-9


Onofreiu, Adrian, Districtul Nasaudului intre 1861-1876, 2009.


ISBN: 978-973-109-162-4.


Personalităţi din graniţa năsăudeană: contribuţii documentare, ediţie adnotată de Adrian Onofreiu şi Viorel Rus, 2009, 278 p. - (Istorie, Documente, Mărturii)


ISBN: 978-973-109-197-6


Petcu, Marioara, Abordari psihosociale ale domeniului juridic, 2009.


ISBN: 978-973-109-142-6


Poesie corse et langue roumaine, Maria Aldea (trad., ed.), 2009.


ISBN : 978-973-109-180-8


Pop, Flore, Gherghina, S., Jiglau, Ghe., Uniunea Europeana : drept, institutii si politici comunitare. Manual introductiv –, 2009.


ISBN: 978-973-109-105-1


Răcătăianu, Călin P., Peter, Andrea, Benea, Marcel, Romanian natural building stones. Vol. 1: Transylvania region, 2009, 243p.


ISBN: 978-973-109-194-5


Răcătăianu, Călin P., Peter, Andrea, Benea, Marcel, Romanian natural building stones. Vol 2: Dobrogea and Transylvania regions, 2009, 217 p.


ISBN: 978-973-109-191-4


Rebreanu, Veronica, Teoria generala a dreptului. Suport pentru seminarii, 2009.


ISBN: 978-973-109-177-8


Retegan, Simion, În umbra clopotniţelor. Şcolile greco-catolice din episcopia Gherlei (1875-1885), 2009.


ISBN: 978-973-109-125-9


Ruscu, Ligia, Manual pentru istoria epocii elenistice, 2009.


ISBN: 978-973-109-155-6


Studii de biblioteconomie.Vol.1 (Editori: V.Orga, Meda Hotea, Lucia Turc), 290 p.


ISBN 978-973-109-170-9


Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane. referenţi ştiinţifici: Monica Albu, Ionuţ Isac, Vasile Marian, 2009, 295 p.


ISBN: 978-973-109-150-1


Ştefan, Florin, Spirit critic şi europenism în gândirea social-politică românească de până la 1868, 2009.


ISBN: 978-973-109-161-7


Todor, Daniela, Meridianul romanesc din America, 2009.


ISBN: 978-973-109-174-7


Toth, Szilard, A Tortenelemtanítas Didaktikaja, 2009.


ISBN: 978-973-109-188-4


Toth, Szilard, Politikai intezmenyek es nemzetkozi kapcsolatok, 2009.


ISBN: 978-973-109-152-5


Tosa, Ioan, Munteanu, Simona, Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” (1929-2009), 2009.


ISBN: 978-973-109-156-3


Urs,Ilie, Drept civil: contracte speciale – Vanzarea si schimbul (vol.1), 2009.


ISBN: 978-973-109-158-7


Vele, Anamaria, România şi Franţa în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Controversata chestiune evreiască, 2009.


ISBN: 978-973-109-184-6


Vizauer, Victor, Aşezări şi locuinţe medievale timpurii, 2009


ISBN: 978-973-109-186-0


Viziuni critice, Gratian Cormos (ed.), 2009


ISBN: 978-973-109-189-1





2008






Andrei, Popa Mirela, Dan, Aurelia Mariana, Şcoală şi biserică, 2008, vol. I, 284 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-143-3


Boboş, Gheorghe, Buzdugan, Corina, Rebreanu, Veronica, Teoria generală a statului şi a dreptului, 2008, 457 p. – Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-103-7


Boda, Gherghina, Muzeele din Transilvania între 1817 şi 1905, 2008, 352 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-110-5


Activitatea ştiinţifică la Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca în anul 2007, 2008.


Opera bibliothecariorum, repertoriu întocmit de: Ana Maria Căpâlneanu, Gabriela Morărescu, Poráczky Rozália, Daniela Todor ; colaborator: Doina Ciuruş ; cuvânt înainte: Florina Ilis, 2008 . – Seria : Acta bibliologica


ISBN: 978-973-109-148-8


Chifu, Oana, Poveste: [versuri] , 2008. 50 p. – Seria : Poesis


ISBN: 978-973-109-114-3


Identitate, cultură, media, Graţian Cormoş (editor), 2008, 233 p. – Seria : Colocvii


ISBN: 978-973-109-084-9


Cosma, Ela, Figuri săseşti şi austriece din Transilvania, 2008, 284 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-132-7


Costea, Ionuţ Virgil, Lazăr de la Rusca : mitbiografia în comunism şi postsocialism, 2008, 227 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-094-8


Costin Călin M., Dreptul european al concurenţei, 2008, 218 p. – Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-144-0


Curta, Olimpia, Metode de informare documentară tradiţionale şi moderne cu aplicaţie la Bibliografia istorică a României, 2008, 286 p. – Seria : Acta bibliologica


ISBN: 978-973-109-109-9


Solidaritatea mişcărilor naţionale în Europa Centrală şi de Sud-Es: Congresul naţionalităţilor din anul 1895 şi Clubul parlamentar al românilor, slovacilor şi sârbilor de la Budapesta, 1906 : Reuniunea a VII-a a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie : (Arad-Nădlac, 22-26 mai 2006) / editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajčovič, 2008, 188 p.


ISBN: 978-973-109-100-6


Faiciuc, Lucia, Abordarea dinamică a proceselor cognitive superioare, 2008, 500 p. – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-134-1


Frenţiu, Rodica, Lecţia de caligrafie japoneză, 2008, 115 p.


ISBN: 978-973-109-149-5


Ghişa, Ciprian, Episcopia Greco-Catolică de Făgăraş ţn timpul păstoririi lui Ioan Lemeni, Vol. 1: Biserica Greco-Catolică din Transilvania după 150 de ani de la unirea cu Roma, 2008, 370 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-113-6


Gorzo, Vasile, Introducere la Lectio divina, 2008, 318 p. – Seria : Theologia


ISBN: 978-973-109-107-5


60 de cântece româneşti din colecţia Treufest Peregrin: (1863). - Ediţie critică, introducere, bibliografie / de Gottfried Habenicht şi Ion Taloş, 2008, 208 p. – Seria : Myrobiblion


ISBN: 978-973-109-080-1


Documente interne şi externe privind problema minorităţilor naţionale din România, 1919-1924, editor Gheorghe Iancu, 2008, 396 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-138-9


Lonhart, Tamaş, Uniunea Populară Maghiară în perioada instaurării regimului comunist în România : (1944-1948), 2008, 400 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-127-3


Neamţu, Gelu, Tutula, Vasile, Aspecte militare şi pagini memorialistice despre revoluţia războiul civil din Transilvania: 1848-1849, 2008, 158 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-112-9


Petruţ, Margareta, Irimiaş, Eugenia, Steps to effective business communication, 2008, 181 p.


ISBN: 978-973-109-120-4


Radu, Mihnea-Dan, Dreptul roman al obligaţiilor: bază comună a sistemelor de drept actuale, 2008, 238 p. – Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-137-2


Retegan, Simion, În umbra clopotniţelor: şcolile confesionale greco-catolice din dieceza Gherlei între 1875-1885 : mărturii documentare, 2008, 490 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-125-9


Roman-Negoi, Ana Maria, Recuperarea unui destin, Gheorghe Şincai, Hronica românilor, 2008, 551 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-104-4


Rusz-Fogarasi, Eniko, Erdélyi Ispotálytörténeti tanulmányok, 2008, 172 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-133-4


Stanciu, Laura, Între Răsărit şi Apus: secvenţe din istoria bisericii românilor ardeleni : (prima jumătate a sec. al 18-lea), 2008, 242 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-064-1


Peisaje culturale istorice, coordonatori: Flavia Stoica, Wilfried Schreiber, 2008, 39 p.


ISBN: 978-973-109-110-5


Thiers, Jacques, In e dite, Ghajacumu Thiers; traducere în lb. română de Maria Aldea şi Ghjacumu Thiers ; cuvânt înainte de Sanda Cordoş, 2008, 98 p. – Seria : Poesis


ISBN: 978-973-109-146-4


That, Szilard, Partidul Maghiar şi problema minorităţii maghiare în Parlamentul României în perioada interbelică, 2008, 340 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-198-3


Totszegi, Tekla, Satul tradiţional văzut prin obiectivul lui Denis Galloway: Transilvania, Partium, Banat, Bucovina), 2008, 258 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-147-1


Velica Ioana


Lehrnplan und Curriculum – Forschungsbericht über Lehrnplan- und Curriculumforschung, 202 p. Seria: Didactica


ISBN 978-973-109-069-6


Velica Ioana, Breaz Mircea, Stănescu Mirona


Portofoliu de practică pedagogică. Limbile străine: germană, franceză, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, limbi clasice 138 p., Seria: Didactica


ISBN 978-973-109-099-3






2007


Albu, Monica,Bota, Mihaela Daniela, Cătău,Simona Nicoleta, Civilizat sau nu?: întrebări şi răspunsuri despre manierele elegante, 2007, 104 p. – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-060-3


Albu, Monica, Rezolvarea problemelor de cercetare în psihologie cu ajutorul statisticii. 2007, 400 p. – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-062-7


Albu, Monica, Berar, Ioan, Isac, Ionuţ, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, 2007, – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-062-7


Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului communist:studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj : mărturii şi documente, Editor: Denisa Bodeanu, 2007, 236 p., – Seria : Documente, istorie, mărturii


Activitatea ştiinţifică la Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca în anul 2006, 2007, 3 vol.


Căpâlneanu, Ana Maria, Factorul informaţional în învăţământ şi cercetare în contextul modernizării documentării ştiinţifice din România, 2007, vol 1, 332 p. – Seria : Acta bibliologica


ISBN: 978-973-109-075-7


Costin, Mircea N., Costin, Călin M., Dreptul comerţului internaţional, ed. a 3-a, 2007, 480 p. Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-036-8


Dumitran, Daniel, Un timp al reformelor: Biserica Greco-Catolică din Transilvania sub conducerea episcopului Ioan Bob : (1782-1830), ed. a 2-a, 2007, 444 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-096-2


Frenţiu,Rodica, Haruki Murakami: jocul metaforic al lumilor alternative, 2007, 246 p.


ISBN: 978-973-109-085-6


Hotea, Meda-Diana, Kovacs Maria, Soporan Emilia Mariana, Catalogul cărţilor rare din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga”: (sec. XVI-XVIII) , 2007, 447 p., – Seria : Myrobiblon


ISBN: 978-973-109-073-3


Isac, Ionuţ, Repere şi configurări în filosofia ştiinţei, 2007, 212 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-089-4


Isac, Dumitru, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei moderne, 2007, 162 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-090-0


Kovacs, Maria, A kolozsvari "Lucian Blaga" Központi Egyetemi Könyvtár 19. századi magyar nyelvű kéziratainak katalógusa = Catalogul manuscriselor maghiare din secolul al 19-lea din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga", 2007, 210 p. – Seria : Myrobiblon


ISBN: 978-973-109-074-0


Labo, Grigore, Metode şi tehnici de fixare a imaginii utilizate în criminalistică, 2007, 266 p., – Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-037-5


Malschi, Dana, Mediu-agricultură-dezvoltare durabilă şi managementul integrat al dăunătorilor agroecosistemelor cerealiere, 2007, 188 p. – Seria : Juridica


ISBN: 978-973-109-083-2


Micu, Samuil, Loghica, 2007, 224 p. – Seria : Myrobiblon


ISBN: 978-973-109-075-7


Motrescu, Gheorghe, "M-au distrus, dar încă nu m-au învins", 2007, 307 p. – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-042-9


Neamţu, Gelu, Români şi maghiari în faţa istoriei: apropieri româno-maghiare, 2007, 206 p., – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-071-9


Petcu, Marioara, Retorică juridică: note de curs, 2007, 158 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-043-6


Petruţ, Margareta, Basic business communications skills, ed. a 2-a, 2007, 237 p.,


ISBN: 978-973-109-092-4


Provocarea europeană: proceduri şi implicaţii ale aderării României: proceduri şi implicaţii ale aderării României, coordonatori: Flore Pop, Sergiu Gherghina, 2007, 231 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-044-3


Pop, Flore, Uniunea Europeană: drept, mecanisme şi instituţii comunitare : curs introductive, 2007, 144 p. – Seria : Politice


ISBN: 978-973-109-091-7


Uniunea Europeană după 50 de ani: între entuziasmul extinderii şi aprofundarea integrării, Editori: Flore Pop, Sergiu Gherghina, 2007, 265 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-045-0


Pop, Marin, Viaţa politică în nord-vestul României: Vol.1: Partitul Naţional Român şi Naţional Ţărănesc din Sălaj : 1869-1948, 2007, 354 p.


ISBN: 978-973-109-050-4


Radosav, Maria, "Livada cu rodii": carte şi comunitate evreiască în nordul Transilvaniei : (secolele XVIII-XX), 2007, 353 p., – Seria : Myrobiblon


ISBN: 978-973-109-046-7


Repere actuale în didactica disciplinelor socio-umane, Editori: Mirela Albulescu, Monica Diaconu, 2007, 267 p. – Seria : Didactica


ISBN: 978-973-109-072-6


Roman-Negoi,Ana Maria, Deconstrucţia discursului istoric la Gheorghe Şincai: analiză sursologică : bază de date, 2007


ISBN: 978-973-109-067-2


Sălăgean, Tudor, Mihaly, Melinda, Cluj - "Oraşul comoară" al Transilvaniei, 2007, 74 p.


ISBN: 978-973-109-093-1


Sălăgean, Tudor, Un voievod al Transilvaniei: Ladislau Kan (1294-1315), 2007, 224 p., – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-070-2


Domeniul Gurghiu: (1652-1706) : urbarii, inventare şi socoteli economice, studiu introductiv şi ediţie îngrijită de Liviu Ursuţiu, 2007, 381 p., – Seria : Documente, istorie, mărturii


ISBN: 978-973-109-041-2


Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, Referenţi ştiinţifici: Monica Albu, Ioan Berar, Ionuţ Isac, vol. 16, 2007, 566 p.


ISBN: 978-973-109-049-8


Studii de filosofie contemporană: În grădina filosofilor, 2007, 246 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-086-3


Vlase, Laurian, Farmacocinetica fluoxetinei si norfluoxetinei, 2007, 214 p., – Seria : Medicină - Sănătate - Farmacie


ISBN: 978-973-109-047-4


Vlase, Monica, Tăria morală, 2007, 85 p., – Seria : Theologia


ISBN: 978-973-109-053-5


Zvăncescu, Vasile, Conceptul de tradiţie în filosofia românească, 2007, 302 p., – Seria : Filosofie, sociologie, psihologie


ISBN: 978-973-109-076-4


Vasiu, Ioana, Drept penal român. Partea specială, 1996, 376 p. (24x17 cm) - Seria Juridica


ISBN: 973-9688-37-3










1995






Banciu, Maria, Dreptul familiei. Curs, vol.I, 1995, 261 p., (21x14 cm) – Seria Juridica


ISBN: 973-9688-32-2


Codoban, Aurel, Introducere în filosofie, 1995, 169 p., Seria: Filosofie.Sociologie-Psihologie (21x14 cm)


ISBN: 973-9688-35-7


Iluţ, Petru, Familia: cunoaştere şi asistenţă, 1995, 222 p., Seria: Filosofie.Sociologie-Psihologie (21x14 cm)


ISBN: 973-9688-34-9


Vasiu, Ioana, Drept penal. Partea specială, vol.I-II, 1995, 230 p. + 232 p. (21x14 cm) – Seria Juridica


ISBN: 973-9688-33-0


ISBN: 973-9688-31-4










1992


Dorofteiu, Mircea, Fiziologie: coordonarea organismului uman, 1992, 286 p. (24x17 cm)






Joomla Templates by ThemeRepublic.com

miercuri, 21 octombrie 2015

ANUARUL Institutului de Istorie "George Bariţiu" - Series HISTORICA -

ANUARUL Institutului de Istorie "George Bariţiu"
- Series HISTORICA -redactat şi publicat în cadrul Institutului, continuă tradiţia interbelică
a „Anuarului de Istorie Naţională", apărut atunci în zece numere.
Anuarul numărul 11, apărut în 1946-1947, păstrat numai în extrase, nelegat,
a fost reconstituit în ediţie anastatică în anul 2009.

Noua serie numără până acum 53 de volume.
„Anuarul Institutul de Istorie «George Bariţiu»”
- Series HISTORICA -
este catalogat de CNCS în categoria B, Nr.Crt 3.
Print ISSN 1584-4390
Online ISSN 2344-2093
ISSN-L 1584-4390
Colegiul de redacţie
http://www.historica-cluj.ro/menu/colegiu_redactie.php
Redactor-şef
NICOLAE EDROIU, director, Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române,
e-mail: istorie@acad-cluj.ro
Secretar ştiinţific de redacţie
LUCIAN NASTASĂ, cercetător ştiinţific I, Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române,
e-mail: lucian_nastasa@clicknet.ro
Membri
CAMIL MUREŞANU, director onorific, Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române,
e-mail: istorie@acad-cluj.ro
SUSANA ANDEA, cercetător ştiinţific I,Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române,
e-mail: eandeas@yahoo.co.uk
MIHAI DINU GHEORGHIU, prof., Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
e-mail: mihaidg@yahoo.fr
BOGDAN MURGESCU, prof., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti,
e-mail: bmurgescu@gmail.com
HARALD HEPPNER, prof., Austria, Karl Franzes Universität,
e-mail: harald.heppner@uni-graz.at
KONRAD GÜNDISCH, prof., Germania, Bundesinstitut für Kultur und Geschichte der Deutschen im ostlichen Europa,
e-mail: konrad.guendisch@bkge.uni-oldenburg.de
VICTOR KARADY, prof., Ungaria, Central European University, Budapest, Department of History,
e-mail: karadv@ceu.hu
MANFRED REHBINDER, prof., Elveţia, Universität Zürich, Europäisches Institut für Rechtspsychologie,
e-mail: manfred.rehbinder@gmail.com
ZOLTÁN SZÁSZ, Academia maghiară de Ştiinţe, Történettudomány Intézet Budapest,
e-mail: gabi@tti.hu
NATALIA TIKHONOV, prof., Elveţia, Université de Geneve,
e-mail: natalia.tikhonov@histec.unige.ch

Deznodământul în cazul Radul Aldulescu. Un scriitor alungat de manolescuetcomp


https://scontent-cdg2-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xal1/t31.0-8/s960x960/12080020_1015362745152246_8972691055963591783_o.jpg

Deznodământul în cazul Radul Aldulescu – sediul Asociației Scriitorilor București era, după lipsa de reacție a președintelui Nicolae Manolescu, previzibil! Nu am primit nici-un argument rațional pentru care dl. Manolescu a dat un ordin verbal prin care a renunțat, unilateral, fără să-i pună cineva sula în coaste, la sediul din str. Nicolae Golescu, nr.15, sector 1, București. Minciuna, ipocrizia și dezinformarea au fost armele de răspuns al celui care este, încă, președintele USR. Într-un comunicat oficial, USR a anunțat că ”a fost nevoită” să renunțe la contractul de închiriere cu Primăria Capitalei. ”A fost nevoită” de către cine și în ce fel de circumstanțe? A primit somație de la Primărie? Nu! Nu și-a plătit chiria la zi? Exclus! Chiria și utilitățile sediului ASB, modice pentru un spațiu aflat în spatele Atheneului Român, au fost plătite din cotizațiile scriitorilor bucureșteni, nu din banii conducerii USR! Și atunci de către cine și de ce ”a fost nevoită” USR să renunțe și, astfel, să-l evacueze din sediul ASB pe Radu Aldulescu?
Cum nici până acum Filialele de București nu au primit ceva scris că vor fi mutate cu anasấna, cum nici domnii Nicolae Manolescu și Varujan Vosganian nu au postat pe pagina web a USR o decizie a Comitetului Director prin care USR să renunțe la sediul ASB, nu ne așteptăm la un răspuns rațional la întrebarea noastră.
USR a făcut tot ce a putut pentru ca scriitorul Radu Aldulescu și cei care sunt în Filialele de București să fie alungați din casa lor, o casă a cărei chirie era plătită chiar din cotizațiile lor! Să dai un termen de evacuare de doar două zile unui scriitor despre care știi că n-are un refugiu, e un gest de mare grijă și atenție! Să îți ascunzi deciziile de evacuare sub faldurile unei edituri care a fost salvată de Polirom, e vorba de faptul că USR se apără cu lauda de a fi publicat la Cartea Românească operele lui Radu Aldulescu, iată o altă dovadă de ipocrizie și manipulare. Cred că Radu Aldulescu a făcut cinste editurii USR prin cărțile sale, nu invers!
Când dl. Manolescu vorbea, în fața comisiilor parlamentare de cultură, despre necesitatea Timbrului Literar, cazurile sociale care ar fi rezolvate prin colectarea de către USR a Timbrului Literar s-au situat printre argumentele forte cu care au fost impresionați parlamentarii români. Iată că din Timbrul Literar nu s-au găsit 900 lei pentru a salva un sediu și viața unui mare romancier. Dacă cei din București și-au plătit toate cheltuielile pentru sediul lor, pentru evenimentele lor culturale și, mai mult, au împrumutat administrația centrală a USR cu 50000 lei, atunci pe ce s-au cheltuit banii colectați din Timbrul Literar? 
Grupul pentru Reforma USR a cerut din martie 2015 rapoartele financiare și execuția bugetară a Timbrului Literar, dar nici până acum nu a primit nimic!
Ce rămâne de făcut? Să așteptăm verdictul Justiției și, până atunci, fiecare dintre noi să vedem cât și dacă mai lucrează spiritul critic și spiritul solidarității cu Celălalt!

Dan Mircea CIPARIU

P.S. Publicăm pentru cei care vor cerceta istoria USR documente la cestiune semnate și publicate în ultimele zile.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE NICOLAE MANOLESCU
Dle. Nicolae MANOLESCU,
Subsemnații, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, prin prezenta, ne asumăm obligația de a plăti noi, din propriile buzunare, lunar, chiria și cheltuielile imobilului din str. Nicolae Golescu pe care ați decis să îl evacuați cu argumentul explicit că nu aveți bani să mai plătiți pentru el. Concret, noi ne obligăm să donăm, în fiecare lună, în solidar, separat de cotizațiile pe care le plătim conform Statului USR, chiria de 900 lei/ lună și toate costurile de funcționare ale spațiului, pentru ca acesta să rămînă sediul Filialelor bucureștene ale USR și locuința lui Radu Aldulescu. Pentru a proba buna noastră credință, în 24 de ore de la momentul în care vă exprimați acordul pentru această propunere, vom plăti în avans chiria spațiului pe termen de un an de zile, în sumă de 10 800 lei.
Sperăm că acest sprijin financiar important pe care îl oferim USR va fi primit cu inima deschisă și va duce la închiderea unei situații conflictuale pe care ați declanșat-o și care produce grave prejudicii de imagine Uniunii Scriitorilor din România.

Dan Mircea CIPARIU – Președinte, Filiala București – Poezie a USR.
Paul VINICIUS – Membru USR.
Octavian SOVIANY – Membru USR.
Adrian SUCIU – Membru USR
Valeriu Mircea POPA – Membru USR.
Anca MIZUMSCHI – Membru USR.
Lucian VASILESCU – Membru USR.
Grigore ȘOITU – Membru USR.
Miki VIERU – Membru USR.
Daniel D. MARIN – Membru USR.
Dan IANCU – Membru USR.
Florin IARU – Membru USR.
Peter SRAGHER – Președinte, Filiala București – Traduceri Literare a USR
Dinu ADAM



Comunicatul USR din 15 ocotmbrie 2015
Uniunea Scriitorilor din România este instituția care a făcut tot ce s-a putut pentru scriitorul Radu Aldulescu, oferindu-i un spațiu de locuit, mai mulți ani, mai întîi în Casa Monteoru (pînă cînd aceasta a fost retrocedată), apoi în imobilul de pe strada Nicolae Golescu (pentru care USR a plătit chirie Primăriei Capitalei și la care a fost nevoită să renunțe). Editura Cartea Românească, a Uniunii Scriitorilor din România, este editura care i-a publicat cărțile lui Radu Aldulescu.

În lumina acestor fapte, verificabile de ziariștii veritabili, iar nu de pseudojurnaliștii în căutare de rating, USR își exprimă speranța că și alte instituții vor face eforturi similare cu cele depuse timp de mai mulți ani pentru unul dintre cei peste 2.400 de membri ai ei. Printre posibilitățile USR nu se numără și aceea de a oferi spații de locuit membrilor ei.