luni, 2 iulie 2018

Gabriela Feceoru. «În copilărie m-am dus pentru o ciocolată» și alte poeme


în copilărie m-am dus pentru o ciocolată

în copilărie m-am dus pentru o ciocolată lângă un bărbat

și el mi-a făcut mult rău crezusem că-i copil ca și mine

în ciuda înfățișării credeam că oamenii mari sunt tot ca

noi copiii de unde să știu corpul meu poate aparține eu

vedeam cum îmi punea mama mea ciorăpeii cei roz

și mi-i ridica până peste talie erau dungați și dintr-un

material mai gros și peste ei îmi dădea o rochiță

mereu o rochiță roșie de catifea cu mâneci lungi

și o inimioară de culoare albă pe piept eram cu mama

și mama mă pieptăna dar niciodată nu mi-a spus

că scamele nu sunt un motiv pentru ca oamenii răi să

nu se apropie erau scame pe hainele mele și acum eu

încerc să fiu cât mai curată și pielea se descuamează

și e tot un material care lasă scame fac duș cu două geluri

de duș pe rând și tot pe rând mă clătesc nu știu dacă

apa mai e destul cât să poată spăla folosesc mult clor ca

motiv că albesc totul să știți că am făcut curățenie

înainte să vin și mereu spăl pe jos cu laveta nu-mi

place cu mopul am impresia că nu se ia murdăria

praful și scamele de pe jos, firele de păr și anumite

mărgele mici roșii deșirate de pe fir și ei prind aceste

cuvinte ale mele și le cred și eu mă-ntorc înapoi

la mine acasă după ce am fost cu toții foarte senini

și mie mi se pare că m-am împărțit în două persoane

și pe una o caut că-i mereu plecată și una dintre

persoane este acrilică și rubinie și una dintre persoane

încadrează faptele la convulsii și una dintre persoane

își preface înstrăinarea în contopire noi ne dedublăm

forte și ne arătăm tuturor echidistanți dar noi nu știu de

ce ne prefacem când ghilotinele sunt date la topit nu

știu de ce nu recunoaștem că nu se poate trăi așa scindat

nu știu de ce nu ne construim un context favorabil

vocilor care așteaptă să vină și vocilor care așteaptă să

cânte semănând atât de bine cu vocile noastre și

vocile noastre nu se disting și limba noastră

e aceeași și ritmul nostru e același și tonalitatea

noastră e aceeași nu poți să mă uiți și nu poți să

mă lași și nu poți să-ți duci spicele departe de mine

că ești un lan care-a crescut solar și puternic un

lan cu acoperiș albastru curat plutitor o mare

întoarsă ești și turiștii s-au răsturnat în lan dintre

turiști eu am și gustat din grâu și spicele m-au

alintat și spicele mi-au intrat în gură în urechi

spicele m-au zgâriat și-am înroșit lanul și turiștii

când au văzut că lanul e roșu au zis iată câmpul

plin de maci iată ce minune turiștii au ignorat fluidul

și-ntr-adevăr grâul era roșu la coacere și la secerat

și s-a făcut pâine roșie și nu vă temeți va mai fi așa

câtă vreme eu rămân aici și va fi așa de trei ori pe zi

sau de patru ori pe zi lanul mă-nconjoară și mă

ridică în brațe atâtea brațe că nu mă mai tem de bărbatul

care mi-a dat ciocolată și mi-a spus minciuni și m-a

călcat cu roțile mașinii lui de jucărie și mașina lui de

jucărie m-a zdrobit când m-am trezit eram în lan și

ploua fără să facă din roșu roz roșul meu nu s-a diluat

lanul m-a iubit și mă iubește și deloc nu s-a atins

de mine nici ploaia pentru că spicele mi-au făcut adăpost

și spicele m-au învelit noaptea când îmi era frig mi-au

învelit corpul dezbrăcat spicele lanului n-au așteptat

de la mine lucruri pe care n-aș fi putut să i le dau

pentru că nu sunt lucruri pe care nu pot să i le dau

dacă lanul îmi zice întinde-te eu mă-ntind și dacă

lanul îmi zice ridică-te eu mă ridic și îl îmbrățișez

cu mâinile mele subțiri dragostea mea e corectă

dragostea mea se repetă când stau în mijlocul lanului

nu pot să-mi țin mâinile departe și chiar dacă aș vrea

uscăciunea lui am hidratat cu sângele meu și lanul

a băut sângele meu și s-a mânjit și toți au cunoscut

că el s-a mânjit cu sângele meu și n-a mai putut nega

și nici ignora ceea ce se întâmplase între noi în mijlocul

lui și toți au convenit că după atâtea căutări m-am oprit

unde trebuia și inima mea a convenit așa și dumnezeu a

convenit așa și lanul va da cocă bună pentru hrănit copilași

și bătrâni și lanul prin mine va face multe fapte bune și eu

voi săpa acest pământ unde s-a plantat și eu voi chema când

trebuie ploaia când trebuie soarele lanul mi-l voi învăța să

comunice mai mult cu mine și voi aduce și-o stropitoare

pentru când norii nu m-ascultă și pentru când norii sunt distrați

și ocupați să se lupte de-adevăratelea voi aduce apă de la marea

răsturnată și dacă va fi foarte sărată va trebui să-mi adaptez lanul 
și să-l învăț cu sarea și va trebui să-l fac să-i placă și asta vai lanule

n-am udat nicio plantă cum te-am udat pe tine n-am simțit deloc că

muncesc și chiar durerile de spate au fost pură delicatețe și chiar

durerile de spate au fost blândețea mea și cumințenia au zis

ești prea cuminte fă și tu ceva uau eu nu știu să fac ceva uau

dar eu știu că din mijlocul lanului meu nu plec și dacă lanul

îmi spune că l-am îmbătat cu vorbele mele eu o să tac

la fel ca și el dar nu pentru multă vreme că eu numai prin

cuvinte mă apropii de el că lanul e aerul și sunetul se propagă

datorită lui când am auzit că vor inventa în China sisteme de

obturare a sunetelor venite de afară ca să poți ține fereastra

deschisă și totuși să nu auzi nimic m-am gândit că pentru ceea

ce spun eu n-au să inventeze sisteme sau oricum sistemele

lor n-ar folosi la nimic când te strig se aude oricum și când

vii și vii tiptil și mă sperii chiar de țip mă-nduioșez cum

ar fi să nu auzi nimic din ce-ți zic cum ar fi să nu vezi ce scriu

cum ar fi să nu mă vezi cum ar fi să nu te văd

mâinile îmi sunt prețioase mintea inima ficatul plămânii

esofagul epiglota picioarele venele arterele pielea

părul degetele brațele gâtul urechile fața nasul buzele

sprâncenele genele ochii mai ales ochii de nu mai obosesc

cu tine

te-aud recitând poeme
 

vocea ta cu inflexiunile ei
dirijează ansamblul de furtuni
pornite din sudul şi nordul

patului. o curgere inversă de apă
ne-ntoarce unul cu spatele
spre celălalt. vorbim cu gura-ntre
perne şi râdem şi râdem şi
râdem. ne intră multă apă în ochi.
ochii se îneacă nu mai putem
privi ceea ce priveam. înainte
să adorm spun „Tatăl nostru”
în gând de câteva ori, chiar
dacă-mi dau seama că oricare
3 cuvinte ale tale sunt calmante
mult mai puternice. nu voi mai lăsa
lumina să intre aici în grămada
noastră de ţărână !


 
da, da, da
 

să mixez amintirile, acest flux, cu pelerinaje de vis, lista
scurtă a greşelilor, un patinoar, fracturarea oaselor
şi bandajul. am mizat pe un şantier şi nimic mai mult.
dacă nu plouă vom intra desculţi în groapa cea mare. ştii,
voiam să construiesc pentru tine un bloc. să-ţi zic:
„acesta este cadoul meu pentru tine”. începusem lucrările
(îţi comunicam acest început). chiar după ce muncitorii
construiseră fundaţia şi etajul unu, trebuia să ne oprim. sus-
-pendam lucrarea şi nu ştiam cât avea să dureze această
suspendare. ne temeam tot timpul de un posibil cutremur
şi o replică. ultimul biscuit. ştergerea numărului tău.
nu. întunericul-beznă. prăpădul. convorbirile noastre
ca nişte motive pentru oprirea jocului. nu. va fi război. nu.
nu ne jucăm de-a ruleta, deşi am avea toate resursele.
rostim iluzii şi ne răzgândim. nu se poate.
nu se poate.


Din volumul Blister și din alt volum în curs de apariție

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu