miercuri, 19 septembrie 2018

Fabula Toporul şi pădurea de Grigore Alexandrescu

Toporul şi pădurea
                        Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
                        Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
                        Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
                        Nici nu s-ar povesti.
                        Şi caii lui Ahil, care proorocea,
                        Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
                        Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
                        Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
                        Şi care îmi zicea
                        Că şi el o ştia
                        De la strămoşii lui,
                        Care strămoşi ai lui zicea şi ei c-o ştiu
                        De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
                        Şi p-ai cărui strămoşi, zău, nu poci să vi-i spui.
                        Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
                        Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
                        Trebuie să ştiţi, însă, şi poci să dau dovadă,
                        Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
                        Astfel se încep toate: vremea desăvâr?e?te
                        Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
                        Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
                        Începu să slutească pădurea cea bătrână.
                        Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
                        „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte –
                        Începură să zică – toporul e aproape!”
                        – „E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?”
                        Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
                        Şi care era singur ceva mai la o parte.
                        – „Nu”. – „Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
                        Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
                        Decât să ostenească.”
                        Stejaru-avu dreptate:
                        După multă silinţă, cercări îndelungate,
                        Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
                        Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
                        Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
                        Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

                        Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
                        Îmi pare că arată
                        Că în fieşce ţară
                        Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
                        Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
                        Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu